Proiectul de reabilitare a malurilor Cernei a fost declarat eligibil. Investiția depășește două milioane de euro

Proiectul de reabilitare a zonei Râului Cerna, în Centrul Vechi al municipiului Hunedoara a fost declarat eligibil pentru a primi finanțare prin Agenţia pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR). Investiția plănuită de municipalitate are o valoare de circa zece milioane de lei și mai prevede şi restaurarea clădirii fostului cămin pentru persoane vârstnice şi transformarea lui în centru de tineret, precum şi reabilitarea străzii Castelului.

Albia râului va fi amenajată pe o distanţă de 585 de metri, iar în zonă vor avea loc lucrări de ecologizare şi salubrizare. Vegetaţia va fi defrişată, iar malurile şi zidurrile de sprijin vor fi consolidate. Pe malul drept al râului, va fi amenajată o promenadă cu spaţii verzi înierbate şi gradene din beton cu locuri de stat în apropierea apei curgătoare. Malul râului va deveni, susţin iniţiatorii proiectului, un loc pentru relaxare şi agrement, dotat cu bănci, coşuri de gunoi, jardiniere stradale, corpuri de iluminat, cişmele. De asemenea, va fi înlocuită reţeaua de iluminat cu instalaţii care vor crea un ambient plăcut şi vor fi montate platforme mobile pentru persoanele cu dizabilităţi în zonele scărilor propuse.
„Proiectul Sprijinirea Regenerării Municipiului Hunedoara – prin Revitalizarea Comunității a fost declarat admis. Cererea de finanțare pentru acest proiect a fost declarată admisă în urma verificării conformității administrative și a eligibilității. Proiectul, în valoare de 9.881.097, 70 de lei (2.121.545,40 euro), este finanțat prin Axa Prioritară 13”, a informat Primăria Hunedoara.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

1 × 3 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Infractori adolescenți. Și-au urmărit victima până la bloc și i-au smuls poșeta de pe umăr         Se circulă în condiții de iarnă pe multe drumuri județene.         Beneficiarii de ajutor social pot lucra, ca zilieri, la firmele care au nevoie de forță de muncă sezonieră         Bărbat dispărut de peste trei săptămâni         Un incendiu a mistuit casa femeii care trăia în mijlocul unei păduri din Ţinutul Pădurenilor         Castelul Corvinilor a adus peste șase milioane de lei la bugetul local         Un autotren scăpat de sub control a blocat circulația pe calea ferată         Vremea rea anulează traseul din Petroșani pentru permisele de conducere         Șeful de la Permise Auto a fost agresat în plină stradă de o gașcă de tineri         Sentință pentru cuplul ucigaș care a jefuit casa de amanet din Hunedoara         Cum se petrecea la nunți în Hunedoara anilor 1950         Un incendiu a distrus acoperișul unei case din Lupeni         PETROȘANI/ Copertina pieței distrusă sub greutatea zăpezii așteaptă încălzirea vremii         Ajutor pentru bătrânii din Dealu Babii         Casa de cultură din Orăștie va fi reabilitată         Patinoarul din Deva – record la distracție         Adolescenta căzută de pe pasarela din Simeria a fost transferată la Timișoara         Onirismul „cangrenat”, bandajele elegiacului și cadențele simplității. Despre o resurecție a poemului în lirica lui Daniel Mariș         Termoficare/ Serviciu de peste 80 de milioane concesionat de Primăria Petroșani         Accident grav în Gara Simeria: o tânără ar fi încercat să se sinucidă