Proiectele europene pentru cetăţile dacice vor fi supervizate de arhitecţii de la „Ion Mincu”

sarmis (25)Consiliul Judeţean Hunedoara va colabora cu specialiştii Universităţii de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” din Bucureşti, în viitoarele proiecte care vizează cetăţile dacice

Consiliul Judeţean Hunedoara a devenit administrator al siturilor antice de la Sarmizegetusa Regia, aflate în patrimoniul UNESCO, după ce, în ultimele decenii, monumentele erau practic ale nimănui. Mai grav este faptul că în acea perioadă statul român a cheltuit milioane de euro pe proiecte care nu au avut nicio finalitate.

Lucrurile se vor schimba, susţin reprezentanţii CJ Hunedoara, care au cerut sprijinul specialiştilor pentru a fi siguri că viitoarele proiecte legate de conservarea şi promovarea cetăţilor dacice vor fi realizate cu profesionalism. Preşedintele CJ Hunedoara, Mircea Ioan Moloţ, a declarat că ajutorul oamenilor de ştiinţă şi al specialiştilor îi va facilita totodată instituţiei obţinerea fondurilor europene pentru proiectele legate de cetăţi.  „Atâta timp cât cetăţile sunt în administrarea Consiliului Judeţean Hunedoara eu vreau să lăsăm ceva în urma noastră. Avem o datorie sacră de a face acest lucru. De aceea am cerut sprijinul Universităţii de Arhitectură. Sarmizegetusa Regia este un mare proiect al acestei ţări. Noi avem nevoie de specialişti care să ne ajute în proiectele pe care le avem legate de aceste monumente, pentru care vrem să accesăm fonduri de la Uniunea Europeană”, a declarat Mircea Ioan Moloţ.

Prin urmare, CJ Hunedoara şi Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” din Bucureşti vor colabora pentru a pune în valoare cetăţile dacice din munţii Orăştiei. „Cetăţile dacice nu sunt nişte monumente şi situri oarecare, ci sunt importante pentru patrimoniul universal. Avem un plan de activităţi prin care să susţinem valorizarea cetăţilor, protecţia lor, conservarea lor, punerea lor în valoare în conştiinţa comunităţii şi implicarea şi sensibilizarea comunităţii şi a opiniei locale pentru a o apropia de aceste cetăţi dacice. De asemenea, vrem să oferim consultanţă de specialitate pentru elaborarea unor proiecte comune cu Consiliul Judeţean Hunedoara”, a declarat arhitectul Tana Lascu, lector al Universităţii „Ion Mincu”.

Paşi spre modernizare

Preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara a mai precizat că în următoarele săptămâni instituţia va demara procedura de licitaţie, pentru lucrările de reabilitare şi asfaltarea celor aproape 20 de kilometri ai drumului dintre Costeşti şi Sarmizegetusa Regia. Drumul spre cetăţile dacice a fost reparat în această vară, însă pentru confortul vizitatorilor, el va fi asfaltat. Potrivit lui Mircea Ioan Moloţ, lucrările de modernizare ar putea începe în primăvara anului viitor.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

16 − treisprezece =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Zonă cu restricții pe autostrada A1!         Răsturnare de situaţie. Procesul stimulentelor de la Petroşani o ia de la capăt         Corpul de Control al Ministerului Energiei, trimis la CEH         Clădirile Colegiului Matei Corvin vor fi reabilitate pe fonduri UE         Copil de opt ani rănit într-un accident rutier         Femeie înșelată în Hunedoara         Crimă înfiorătoare în Orăştie: un tânăr de 20 de ani a murit, înjunghiat în inimă, de un vecin         Mort în surparea din subteranul Minei Lupeni         Trubaduri în Cetatea Devei         Surpare la Mina Lupeni!         Transporturi ilegale de lemne         Direcția Impozite și Taxe Locale Deva se mută în noul sediu         Peste 15000 de lei încasări în doar două zile la Ștrandul Municipal din Deva         Proiectul pentru reabilitarea incintei I a Cetății Devei a fost depus la ADR Vest         Încă o victimă în accidentul mortal de pe șoseaua Hunedoara – Deva         Sala de sport a fostului Liceu industrial 1 din Hunedoara a ajuns în ruină         Festivalul medieval Ioan de Hunedoara         Șoseaua spre Lacul Cinciș a intrat în reparații         Accident extrem de grav pe șoseaua Hunedoara – Deva         Accident produs la beție