Problema căldurii încinge spiritele. Primarul Ridzi cere demisia directorului general al CEH

În timp ce populaţia racordată la sistemul centralizat de termoficare, dar şi elevii, îngheaţă de frig în clase şi în şcoli, directorul Complexului Energetic Hunedoara, Cosmin Chiuzan, nu a reuşit să afle nici măcar dacă adresa trimisă încă de joi de municipalitatea din Petroşani privind furnizarea agentului termic a ajuns sau nu la el. Caloriferele pot fi „deschise” printr-un ordin al directorului general al CEH, drept pentru care primarul Tiberiu Iacob – Ridzi a cerut public demisia lui Chiuzan.

Primarul municipiului Petroşani, Tiberiu Iacob – Ridzi îl acuză pe directorul Complexului Energetic Hunedoara, Cosmin Chiuzan, de indolenţă şi incompetenţă, în condiţiile în care lunar încasează sute de milioane de lei. I-a cerut public demisia din funcţie din mai multe motive, dar mai ales din cauza situaţiei privind agentul termic de la Petroşani. „SC Termoficare SA a făcut solicitare joi către CEH pentru furnizarea agentului termic, deoarece temperaturile au fost sub zero grade mai multe zile. În această dimineaţă l-am sunat pe domnul director Chiuzan şi nu ştia de această adresă care a fost trimisă la Complexul Energetic Hunedoara. Dumnealui a spus că a văzut din ziar, că nu ştie, că trebuie să vadă… I-am spus: <<Domnule director, ce să mai vedeţi? E foarte frig. Daţi drumul la căldură. La Deva de ce aţi dat drumul şi la Petroşani nu?>>. Mi-a răspuns că acolo este altă situaţie. Părerea mea este că dumnealui consideră că noi suntem cetăţeni e categoria a doua şi eu nu accept aşa ceva, iar domnul Chiuzan trebuie să îşi dea demisia urgent din această funcţie pentru că nu numai că este indolent, este şi iresponsabil. Nu poţi să fii atât de relaxat şi să spui că nu ai primit o adresă sau că nu ştii dacă ai primit-o e joi şi până acum.
Acesta este un motiv. Ca să nu mai vorbesc despre alte motive legate de gestiunea CEH de când este dumnealui director. Nu poţi să stai pe sute de milioane salariu şi să te doară undeva de toate şi de tot că eşti tu Chiuzan. Extraordinar! Să se ducă şi să lase pe alţii care vor, ştiu şi se pricep la această chestiune. Este inacceptabil ca aceeaşi companies ă furnizeze căldură la Deva, unde temperaturile sunt mai ridicate decât la Petroşani, şi la Petroşani să nu furnizezi”, a declarat primarul Petroşaniului.

Ridzi a precizat că sunt cel puţin 6000 de oameni care suferă în acest moment din cauză că CEH nu a furnizat agent termic, în ciuda solicitărilor. Pe de altă parte, edilul a precizat că Termocentrala Paroşeni are stocurile necesare, în silozuri fiind circa 19.000 de tone de huilă,, iar cei de aici aşteaptă doar ordinul lui Cosmin Chiuzan să furnizeze energie termică în sistem centralizat.

Reprezentanții CEH au reacționat și au transims un comunicat de presă, în replică la declarațiile primarului Tiberiu Iacob – Ridzi. ”Conducerea Societăţii Complexul Energetic Hunedoara SA îşi exprimă disponibilitatea furnizării agentului termic primar necesar pentru asigurarea încălzirii consumatorilor Municipiului Petroşani în condiţiile în care administraţia SC Termoficare SA Petroşani – societate în reorganizare judiciară se angajează la plata sumelor rezultate din prestarea acestui serviciu.

Având în vedere adresa nr. 841/06.10.2016 a SC Termoficare SA Petroşani – societate în reorganizare judiciară – înregistrată la S. CEH SA în data de 10.10.2016, prin care se solicită începerea furnizării agentului  termic primar pentru încălzire, precizăm următoarele:

Între SC Termoficare SA Petroşani – societate în reorganizare judiciară şi societatea noastră, nu există, în acest moment, nicio relaţie contractuală în vederea furnizării agentului  termic.

Mai mult decât atât, în prezent, SC Termoficare SA Petroşani nu şi-a onorat faţă de S CEH SA obligaţiile contractuale din perioada de iarnă 2015 – 2016, când dintr-un total facturat în cuantum de 5.097.891,61 lei, s-a încasat doar 1.553.603,78 lei, rămânând o diferenţă în valoare de 3.544.287,83 lei. Din această sumă, CEH a cesionat în favoarea furnizorilor săi suma de 2.565.219,72 lei, din care s-au achitat 1.322.010,74 lei, rămânând de achitat, în continuare suma de 1.243.208,98 lei (către Energoconstrucţia S.A.), iar în contul CEH SA alţi 979.068,11 lei.

La data de 22.09.2016, în soldul contabil al S. CEH SA – societate în insolvenţă totalul datoriilor SC Termoficare SA Petroşani – societate în reorganizare judiciară se ridică la suma de 57.100.346,04 lei, din care, pentru suma de 54.904.011,59 lei, Sucursala Electrocentrale Paroşeni s-a înscris la masa credală,  pentru diferenţa de 2.196.334,5 lei urmând a se proceda similar”, se arată în documentul amintit.

Comentarii FB

comentarii




Răspuns la “Problema căldurii încinge spiritele. Primarul Ridzi cere demisia directorului general al CEH

  1. Alex

    Dar cei din Deva sunt cu platile la zi??? nu este pentru prima oara cand Petrosani este sacrificat pentru economie de carbune.Eu unul mi-am platit datoriile,mai departe nu stiu ce s-a intamplat cu banii dar trebuie spus ca aveam lipsa caldura si cate o saptamana sau de sarbatori.Apoi de la cei care nu platesc se recupereaza banii prin proprire pe venituri asa ca nu la consumatori este problema,consumatorii sunt bataia de joc a autoritatilor.

    Răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

patru × 1 =

ACTUALITATE
Viceprimarul din Bănița a fost condamnat. Rechizitoriul accidentului în care a murit un motociclist         Brandul Sense lansează campania aniversară „10 ani de modă românească”         Uniunea Națională a Notarilor Publici din România – Ziua Porţilor Deschise         Premierul Mihai Tudose se va afla într-o vizită de lucru în Hunedoara         Sentință definitivă pentru bătăușii din centrul Devei         Jandarmii montani au fost testați în Cheile Tăii         Ștafeta Veteranilor va trece prin Deva         Situația contractelor de deszăpezire pentru drumurile naționale din vestul țării         Cum a evoluat în 25 de ani populaţia marilor oraşe din judeţul Hunedoara         Decembrie ’89 pe mai multe voci         Rectorul Radu Sorin este cel mai bine plătit profesor din Hunedoara         Tomograf nou achiziționat de Spitalul din Hunedoara         Bine că ești tu deștept! Alegeri în Deva. Conspirație, transpirație și clăbuci         Liviu Gabriel Dumitru va fi noul șef al Școlii de Agenți din Cluj – Napoca         Copil accidentat grav după ce s-a electrocutat pe un pod din Hunedoara         Intensificarea traficului de pasageri pe Aeroportul din centrul ţării         Ministrul Carmen Dan a convocat comisia tehnică centrală pentru alegerile parțiale din luna noiembrie         Un bărbat de 71 de ani s-a urcat băut la volan și a produs un accident         Hoți care au devastat calea ferată prinși de Poliție         O tânără s-a spânzurat în locuința ei din Deva