Poveştile celor mai frumoase clădiri istorice din Orăştie

Câteva panouri amplasate pe faţadele unor clădiri din centrul municipiului şi pe marginea Drumului Naţional 7, care îl traversează le amintesc călătorilor că Orăştie este capitala culturală a judeţului Hunedoara. Aşezarea de pe malul Mureşului şi al râului Grădiştea nu impresionează prin evenimentele culturale, aproape absente de-a lungul anului, dar localnicii se pot mândri cu o mulţime de clădiri istorice, unele vechi de aproape un mileniu, care au păstrat poveşti impresionante.

Cele mai multe dintre ele sunt grupate în jurul cetăţii oraşului, clădită în urmă cu opt secole de de saşi pe amplasamentului unei alte cetăţi mai vechi, înconjurată de mlaştini.

„Cetatea, de formă rotundă, se află însă la poalele unui deal şi era puternică, şantul ei era plin cu apă. Avea un oraş mare, împodobit cu tot felul de palate, hanuri şi biserici, încât era un oraş frumos, cu vii şi grădini, cu târg şi bazar. Când a fost ars, s-au găsit în el atâtea bogăţii şi provizii, încât ostaşii islamului s-au îmbogăţit şi s-au îmbelşugat”, informa cronicarul turc Evlya Celebi, în anii 1660.

Două biserici „gemene” şi o rotondă sunt „bijuteriile” cetăţii medievale, reabilitate în anii 1990. Cetatea medievală a fost propusă într-un nou proiect de restaurare, finanţat prin fonduri de la Uniunea Europeană.

Ruinele Rotondei, ridicată în urmă cu aproape 1.000 de ani din patră şi mortar, au fost descoperite în spatele bisericii reformate şi a celei evanghelice din cetate. Aşezarea, una dintre cele mai vechi capele medievale din ţară, a fost cercetată de arheologi la începutul anilor 1990. Acum vizitatorii pot vedea fundaţia şi o parte din zidurile aşezării care a servit nobililor de la începutul mileniului trecut.

Biserica reformată, fostă catolică
Actuala biserică reformată din cetate datează din secolul al XIII-lea, fiind la origine biserică romano-catolică. Ioan de Hunedoara ar fi dispus ridicarea unui turn de peste 50 de metri bisericii, de unde putea fi supravecgeahtă Valea Mureşului şi ţinuturile de la vest, spre Munţii Retezat. Turnul s-a prăbuşit în urma unui cutremur, în anul 1838, iar din materialul rezultat în urma prăbuşirii au fost construite două turnuri, unul de peste 20 de metri, pentru biserica reformată şi altul, de aceeaşi înălţime a fost adăugat bisericii învecinate, de cult evanghelic.

Biserica evanghelică luterană a fost construită la începutul anilor 1820, iar turnul ei a fost ridicat două decenii mai târziu. În interiorul ei se află o orgă construită în preajma anului 1900 încă funcţională, iar turiştii care doresc să admire panorama oraşului o pot face urcând în turnul vechii biserici.

Tot în apropierea cetăţii se află şi mănăstirea franciscană, a cărei biserică a fost construită în secolul al XIII-lea. A fost distrusă prin incendiere în timpul invaziilor turcilor, la mijlocul secolului al XV-lea, însă membrii Ordinului Fracnciscan au refăcut-o de fiecare dată. Aşezarea a păstrat moaştele sfintei Elisabeta, dar şi o bibliotecă vastă, în care se află cărţi vechi şi preţioase.

Unul dintre cele mai impunătoare monumente ale Orăştiei este catedrala ortodoxă – o biserică unicat ridicată în anii 1930 – 1940, cu influenţe romanice, gotice şi bizantine. Spre deosebire de alte lăcaşuri de cult construite în stil predominant bizantin, are un singur turn (de factură gotică). Întreaga comunitate, indiferent de religie, a dnat bani pentru construirea catedralei.

Sinagoga din secolul al XIX-lea, Casa Vulcu, Banca Ardeleana, Clădirea Colegiul Reformat Kun, Cazarma regimentului de infanterie, Casa Samoilă Ciumaşiu, vechile hoteluri Transsylvania şi Central, clădirea liceului Aurel Vlaicu şi numeroase alte construcţii vechi, unele ajunse într-o stare mai puţin fericită, au îmbogăţit de-a lungul timpului Orăştia.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

17 − paisprezece =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
PLANURI MICI PENTRU CJ HUNEDOARA. Doar 25 de kilometri de drumuri județene modernizate din bugetul propriu         Lansare de carte Ioachim Lazăr: „Delegați hunedoreni participanți la Adunarea de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918”         Sute de tone de material antiderapant răspândite pe șosele, la primele ninsori         Accident grav cu ATV-ul         Bicicleta care întoarce privirile         Au pornit tunurile de zăpadă în Straja         CenteRUN: Pentru 100 de ani de istorie. Pentru 100 de împliniri. Pentru 100 de dorințe de mai bine!         MAJORARE/ Taxele și impozitele locale de la Petroșani, în dezbatere publică         PARADOX/ Minele pe închidere și-au depășit planul. Cele ”viabile” sunt în urmă         Utilajele de deszăpezire au fost scoase pe drumurile județului         Prima ninsoare pe șoselele din Hunedoara         CEH nu are stocuri pentru iarnă. Care sunt cauzele         Omagiu minerilor și salvatorilor minieri, morți în explozia de la Petrila         Calvarul șoferilor de pe DN 7 ia sfârșit: se redeschide autostrada         Accident grav pe DN 7         Adolescenți prinși la furat         Poliţiştii hunedoreni sunt pe urmele unor indivizi care au înşelat un hunedorean         Exerciţii tactice antiteroriste în Deva         Trecerea de pietoni de la Sântandrei va fi semnalizată         Primăria Deva, pregătită pentru iarnă