Povestea temutului Cristian Litera, interlopul achitat de o pedeapsă de 10 ani de închisoare

Cristian Litera, unul dintre interlopii judecați în rețeaua de teroare a afaceristului Alin Simota a scăpat de cei zece ani de închisoare primiți, pe fond, într-un dosar penal în care a fost judecat pentru fals și 15 infracțiuni de înșelăciune. Sentința definitivă a fost pronunțată de Curtea de Apel Alba iulia, după ce în urmă cu trei ani Tribunalul Hunedoara l-a condamnat pe Cristian Litera la cei 10 ani de închisoare. În același dosar tribunalul i-a mai condamnat pe Ionuţ Crişan la şase ani de închisoare şi pe Ionuţ Bălan la cinci ani de închisoare. Cei doi au administrat societăţile implicate în afaceri ilegale, în spatele cărora se afla Cristian Litera, afirmau anchetatorii. Soluția de achitare a fost acordată de Curtea de Apel Alba Iulia după aplicarea prevederilor Noului Cod Penal, după intervenirea legii penale mai favorabile și ca urmare a intervenirii acordurilor de mediere încheiate de inculpați cu părțile civile. De asemenea, instanța a constatat că Litera și ceilalți doi au plătit o parte din prejudiciile care însumate se apropiau de un milion de lei.

Rechizitoriul arată cum a acționat Cristian Litera. În perioada 2008-2009, după o înțelegere prealabilă, Cristian Litera l-a determinat pe Ionuț Crișan, căruia îi împrumutase suma de 3.500 euro, la care percepea dobână de 40 la sută lunar, ca, împreună cu alte persoane (n.r. cu Ionuț Bălan), să achiziționeze părțile sociale ale unor societăți în scopul utilizării cecurilor aparținând acestora pentru inducerea în eroare a unor părți vătămate, prin achiziționarea de la acestea a unor mărfuri (în principal materiale de construcții), cecuri refuzate de băncile trase, iar mărfurile fiind folosite de inculpatul Litera în scop personal, se arată în dosar.

Ulterior o mare parte din materialele de construcție achiziționate au fost utilizate de Cristian Litera pentru construcția casei personale și a drumului de acces la aceasta, informau anchetatorii, care îl indicau pe Litera drept autor moral al infracțiunilor. „Cristian Litera a fost cel care indica lui Ionuț Crișan  societățile comerciale ce dețineau astfel de mărfuri, precum și cel care le punea la dispoziție logistica necesară activităților ilicite și care îi sugera lui Crișan  numele fictive sub care se prezenta partenerilor de afaceri și cu care semna contractile comerciale. Cristian Litera a speculat, de fapt, situația materială precară a celorlalți inculpați, l-a “îndatorat” pe Crișan Ionuț, pretinzându-i dobânzi ilicite împrumutului acordat, imposibil de plătit în termenul stabilit tot de el, le-a plătit sume modice de bani pentru serviciile făcute (“bani de buzunar” conform declarațiilor inculpatului Crișan Ionuț)”, informau anchetatorii. Deveanul a negat însă comiterea faptelor și a pledat nevinovat, în cursul urmăririi penale.

Bodyguardul lui Simota

Cristian Litera a fost bodyguard al milionarului controversat Alin Simota, cel care ar fi dorit să profite de notorietatea în lumea interlopă a lui Litera. Afaceristul din Valea Jiului, în prezent dat în urmărire internațională, a fost până în anii trecuţi unul dintre cele mai bogate şi personaje din Valea Jiului. În anii 2000, milionarul care a condus clubul Jiul Petroşani, a fost implicat într-o serie de scandaluri cu consecinţe grave, pentru care abia din 2013 a fost trimis în judecată. „Inculpatul Simota Alin l-a recrutat în folosul său pe Litera Constantin Cristian, deoarece dorea să profite de pe urma acestuia, mai precis de renumele pe care şi l-a făcut în „lumea interlopă” din judeţul Hunedoara, unde era cunoscut ca autorul primului jaf armat, persoană din anturajul grupării infracţionale „Spumă şi Bibanul”, pentru a rezolva „în afara legii” cu ajutorul acestuia şi a persoanelor din „anturajul său interlop”, problemele, litigiile, divergenţele, pe care le avea cu diferite persoane, pentru a-şi spori în acest mod averea şi a se face temut şi respectat în Valea Jiului, cu atât mai mult cu cât acesta lucrase şi în trecut pentru el, şi dăduse dovezi de loialitate”, se arată în rechizitoriu.

În dosarull DIICOT, anchetatorii arătau cum în 2004, bodyguarzii lui Alin Simota au agresat un oficial al echipei Gaz Metan Mediaş, după ce aceasta nu a respectat aranjamentul cu finanţatorul Jiului Petroşani pentru trucarea unui meci. „După meci Litera Constantin Cristian împreună cu alţi trei, la cererea lui Simota – care era supărat că ratase promovarea, l-au dus pe oficialul de la echipa Gaz Metan Mediaş, cu care tratase anterior aranjarea meciului de fotbal, într-o pădure în apropierea municipiului Petroşani, unde l-au bătut, de fapt au început să-l lovescă încă din maşină, şi pe drum, urmare a loviturilor primite bărbatul în cauză şi-a făcut necesităţile fiziologice pe el, de asemenea au urinat pe el pentru al „umili”, apoi l-au abandonat în pădurea respectivă. Pentru acestă faptă participanţii au fost plătiţi de Simota Alin”, informează rechizitoriul dosarului DIICOT.

Simota a fost acuzat că şi-a pus gărzile de corp să îi intimideze pe fotbalişti, iar un jucător al Jiului a fost bătut cu sălbăticie, pentru că se declarase nemulţumit de contractul său cu clubul. În 2008, Paul Gherasim, consilier local în Petroşani, a fost bătut crunt de interlopii  trimişi de Alin Simota, ca răzbunare pentru pierderea alegerilor locale. Gherasim şi-a retras plângerea, însă a fost condamnat la pedeapsa de trei luni de închisoare, cu suspendare, pentru mărturie mincinoasă. Relațiile dintre Simota și Litera s-au răcit în 2009 după ce prima soție a afaceristului s-ar fi îndrăgostit de bodyguard. Alin Simota a divorțat de soția sa, devenită iubită a fostului său bodyguard.

Cristian Litera este martor în dosarul “Berbeceanu”, în care Traian Berbeceanu, fost șef al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba este atât inculpat, cât și parte vătămată. În acest dosar, Înalta Curte de Casație și Justiție este așteptată să pronunțe o sentință în 30 iunie.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

18 − 4 =

ACTUALITATE
DACFEST. „Sub semnul lupului” pentru a opta oară         DEZVOLTARE URBANĂ. Deva a primit bani europeni la mica înţelegere         JOCURI DE CULISE LA DEVA. Ovidiu Moş (PSD) a „premiat” consilierii PSRo care l-au făcut primar         Persoană rătăcită Pasul Vâlcan         Șeful Poliției Hunedoara despre cazul polițistului ucis în gara suceveană         Traian Berbeceanu, despre cazul șocant al polițistului ucis în gara suceveană         Accident pe Calea Zarandului         Adolescentă înșelată pe stradă         Prins la furat de cărbune         Căutări în noapte. O tânără s-a rătăcit în Masivul Retezat         Parada portului popular. Centrul vechi al Hunedoarei a fost animat de pădureni         Restricții pe drumurile Hunedoarei         Avertizare meteorologică         Statuia Regelui Ferdinand I, de la Orăștie         Accident rutier la ieșirea din Petroșani         Motociclist rănit într-un accident         Un tânăr s-a prăbușit cu parapanta la poalele Retezatului         Calendar rural. Zile de muncă și zile de sărbătoare         Soarta Cimitirului celor uitați de pe șantierul autostrăzii Lugoj – Deva         Ziua Porților Deschise la Castelul Corvinilor