Povestea Sfântului Nicolae și a tradițiilor marii sărbători

Ziua Sfântului Nicolae este una dintre cele mai importante sărbători ale românilor. Sfântul celebrat în 6 decembrie are o tradiţie bogată, păstrată de români din timpuri arhaice, unele deosebite de tematica religioasă.

Moş Nicolae este personificarea timpului îmbătrânit, care a preluat din calendarul creştin numele şi data de celebrare a Sfântului Nicolae (6 decembrie). „A fost un personaj real (episcop din Myra, mort probabil în anul 342), apărător al dreptei credinţe în Iisus, dar are, în tradiţiile româneşti, atribuţii străine de statutul său de sfânt: apare pe un cal alb, aluzie la prima zăpadă care cade la începutul iernii, păzeşte soarele care încearcă să se strecoare pe lângă el spre tărâmurile de miazănoapte pentru a lăsa lumea fără lumină şi căldură, este iscoada lui Dumnezeu pe lângă Drac, ajută văduvele, orfanii şi fetele sărace la măritat, este stăpânul apelor şi salvează de la înec corăbierii, apără soldaţii pe timp de război, motiv pentru care este invocat în timpul luptelor”, arată profesorul Ion Ghinoiu, în Dicţionarul de mitologie română (Editura Univers Enciclopedic Gold, 2013).

Stă la masă cu Dumnezeu

Tradiţiile arhaice ale românilor îl asociază prea puţin pe „moş Nicolae” cu episcopul de Myra, în schimb îi acordă moşului atribute fabuloase. „În nopţile marilor sărbători, când se deschide cerul pentru o clipă, oamenii pot să-I vadă pe Moş Nicolae stând la Masa Împărătească în dreapta lui Dumnezeu”, scrie Ion Ghinoiu. „Prin Bucovina se crede că Sfântul Nicolae este al doilea sfânt făcut de Dumnezeu, şi că în noaptea de către Sfântul Vasile, Dumnezeu şi Sfântul Nicolae stau la masă, arătându-se lumii în lumina mare, atunci când cerurile se deschid de trei ori”, afirma Tudor Pamfile, în volumul „Sărbătorile de toamnă şi postul Crăciunului” (1914).

Avea în grijă soarele

Sfântul Nicolae este păzitorul soarelui, scria George Coşbuc, citat în studiul etnografic realizat de Tudor Pamfile. „Soarele e pus de Dumnezeu să lumineze pământul, dar el, îngrozit de răutăţile câte le vede pe pământ şi sătul de răutăţile câte le vede pe pământ şi sătul de acelaşi drum veşnic, într-una vrea să fugă şi să scape de vederea pământului. Aşa cum umblă el de-a curmezişul peste pământ, de la răsărit spre asfinţit, tot îşi schimbă drumul şi fuge cu răsărirea, când spre miazăzi, când spre miazănoapte, că doară, doară, va ajunge odată să facă sfârşit pământul şi el să stea să se odihnească pe cer şi să nu mai aibă de înconjurat pământul. Iar sfârşitul pământului va fi atunci când soarele va ajunge să răsară de la asfinţit şi să sfinţească la răsărit, adică tocmai întors de cum e astăzi. Dar Dumnezeu nu voieşte lucrul acesta şi de aceea a pus străjer la miazănoapte pe Sân-Nicoară şi la miazăzi pe Sân Toader, ca să ţină calea soarelui şi să-l abată din cale”, scria George Coşbuc, citat în volumul „Sărbătorile de toamnă şi postul Crăciunului” (1914). O mulţime de povestiri circulă pe seama Sfântului Nicolae. Acesta era înfăţişat ca ocrotitor al casei şi al averilor şi ca personaj milostiv. În unele sate din Bucovina se crede că hoţii se roagă acestui sfânt ca să le ajute isprăvilor lor, afirma Tudor Pamfile. De asemenea, se crede că moş Nicolae este ocrotitorul celor ce umblă pe ape. Pescarii îi rosteau numele în clipe de primejdie. Gospodinele se roagă Sfântului Nicolae pentru ajutor, iar fetele pentru noroc. „Sfinte Nicolae, chiabur mare, / Pune munţilor hotare / Şi dă ruble ferecate /Fetelor nemăritate”, este o poezie din judeţul Dolj.

Sfântul Nicolae aduce iarna şi ninsoarea, de obicei, îmaginat ca un bătrân călare pe un cal alb. „Atunci trebuie să-şi scuture negreşit Sfântul Neculaiu barba lui cea albă, adică trebuie să ningă neapărat. Iar când se întâmplă câte odată ca la Sfântul Neculaiu să fie locul negru, atunci se zce: a întinerit Sf. Neculaiu”. Potrivit etnologului Ion Ghinoiu, sărbătoarea încheie ciclul de sărbători şi practici magice dedicate în special lupilor şi spiritelor morţilor, început la mijlocul lunii noiembrie (Filipii de Toamnă, Filipul cel Şchiop, Ovidenia, Lăsatul Secului de Crăciun, Noaptea Strigoilor şi Sântandrei) şi încheiat la începutul lunii decembrie (Zilele Bubatului, Varvara, Moş Nicolae), specific unui străvechi început de an autohton, probabil Anul Nou dacic.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

13 + șaptesprezece =

ACTUALITATE
VIDEO Cea mai frumoasă stradă din Hunedoara a „înflorit”         Armăsar în agonie abandonat pe marginea unei străzi din Orăștie         De Ziua Poliției Române. Dacian Vonu, polițistul anului         Buna Vestire la Mănăstirea Prislop: cozi interminabile la mormântul părintelui Arsenie Boca         Femeie ucisă de soț și incendiată: bărbatul a încercat apoi să se omoare         Demisie în spital, după moartea fetiței de un an și zece luni         PLATOUL VÂRTOAPELOR. Locul de unde ghioceii, ca nişte clopote ale tăcerii, ridică liniştea lumii la cer         Mămicile au protestat în Hunedoara, după moartea fetiței de un an și 10 luni         Spărgători din Hunedoara capturați de polițiști         ÎMPĂDURIRI. Peste 7.000 de arbori vor fi plantați pe „muntele sfânt al dacilor”         SECRETELE HUNEDOAREI. Mănăstirea Prislop supravegheată de securiști în anii 1950. Informator: „Se roagă să revină regele Mihai în țară”         Protestul mămicilor după moartea copilei de un an și 10 luni în spitalul din Hunedoara         Ca-n ţara comandantului Mocanu! Mai avem de aşteptat după rezultatul anchetei Corpului de Control al IGPR         Ziua Mondială a Apei, marcată în școli din mediul rural         Scandalul continuă: Angajaţii UM Orăştie ameninţă cu greva         Mircea Muntean reacţionează         Câinele salvat de pompieri din flăcări, îngrijit la adăpostul din Hunedoara         Un copil a furat o mașină și a ieșit cu ea la plimbare         Spărgător de automate de lapte prins în Deva         Incendiu în pădurea comunei Romos