Povestea satului înmărmurit din Pădurenime şi a drumului unic din marmură

Satul Alun este unul dintre cele mai ciudate locuri din judeţul Hunedoara. Mai are un locuitor, în acte, o mănăstire din marmură, dar şi un drum din marmură de circa zece kilometri, unic în România.

În satul Alun, din Ţinutul Pădurenilor, locuiau în urmă cu aproape jumătate de secol peste 100 de familii. Ultima casă, cu numărul 104, a fost construită în anii ’60, în apropierea carierei de marmură de la marginea Alunului. De atunci, din „satul înmărmurit“, cum îi spun localnicii din aşezările învecinate, au început oamenii să migreze, iar în prezent, singurul care a rămas nedezlipit de Alun este Gheorghe Gheorghesc.

Locuitori de vacanţă

Vara, două-trei familii din Hunedoara şi din Deva mai ajung în Alun, pentru a-şi petrece sfârşiturile de săptămână. Câteva luni pe an, tot vara, o casă din sat mai este locuită de Maria Popa, o bătrână de 85 de ani, adusă de nepoţi pentru a avea în grijă gospodăria.

Pe uliţele cătunului în care locuieşte tot timpul anului Gheorghe Gheorghesc mai trec ciobanii de la stâna înfiinţată la marginea aşezării. Iar uneori, în curtea bisericii din marmură îşi fac apariţia două măicuţe. Călugăriţele sunt văzute rar în Alun, pentru că stau mai mult la Mănăstirea Prislop, unde au o tarabă de suvenire religioase şi de icoane. Un câine ciobănesc venit de la stână şi alte câteva animale de casă şi sălbăticiuni mai tulbură liniştea de mormânt a satului aproape părăsit.

Omul care nu pleacă din Alun

Gheorghe Gheorghesc a fost crâsnic (n.r. – paracliser) la mănăstirea din sat. Are 70 de ani, o gospodărie frumoasă în care îşi găseşte de lucru în fiecare zi şi o familie în Hunedoara, pe care însă o vede rar. Distanţa între Alun şi municipiul Hunedoara este de circa 30 de kilometri, dar lui nea Gheorghe îi place să stea în satul de pe deal şi coboară la oraş, cu ARO-ul său, doar pentru a-şi face provizii. Uneori, îi găzduieşte pe turiştii care ajung aici, atraşi de liniştea şi frumuseţea locurilor, în satul din Munţii Poiana Ruscăi.

„Satul are o vechime de aproape 300 de ani, poate şi mai mult, iar în vremea tinereţii mele, era unul dintre cele mai mari din zonă. Avea o şcoală cu internat, în care învăţau copiii din tot Ţinutul Pădurenilor, dar şi din Hunedoara. Iar localnicii munceau în cariera de marmură de la marginea satului şi în minele din Ghelari. Colectivizarea făcută de comunişti i-a alungat pe oameni, la fel cum combinatul siderurgic din Hunedoara i-a atras la oraş. Aşa, treptat, au rămas în sat doar bătrânii“, povesteşte Gheorghe Gheorghesc.

Multe dintre casele din Alun s-au prăbuşit până la fundaţie. Alte gospodării mai noi au ajuns acoperite de buruieni şi lăstăriş, pentru că de mai mulţi ani nimeni nu le-a mai îngrijit. Unele case, în schimb, sunt păstrate în bună stare, pentru că foştii locatari îşi fac timp pentru a avea grijă de ele.

Fala sătenilor de altădată

Petru Cata are 80 de ani şi, împreună cu soţia sa, a venit din Hunedoara la sfârşit de săptămână pentru a-şi vedea de gospodăria în care a locuit în tinereţe. Fostul miner a urcat în Alun pe drumul de marmură, altădată o mândrie a întregului ţinut al pădurenilor. „Acest drum de marmură a fost construit la începutul anilor ’60 de statul român, pentru că material exista din belşug“, îşi aminteşte nea Petru. Cariera de marmură de la marginea satului era vestită, în trecut, de aici fiind dusă marmură chiar şi pentru construcţia Casei Poporului, spune hunedoreanul.

„Iniţial, localnicii au cerut să fie amenajat drumul din marmură până la Ghelari, dar din cauza pantei prea abrupte şi a faptului că roţile basculantelor şi roţile maşinilor care transportau minereu de la Ghelari la Hunedoara s-ar fi uzat prea repede pe acel traseu înclinat, s-a renunţat la idee. Drumul a fost construit într-o zonă fără denivelări, cu excepţia porţiunii de la intrarea în Alun, şi face legătura cu comuna Lelese“, relatează nea Petru.

“Erau hore în sat, nedei”

Drumul de marmură se opreşte însă în pădure, unde este continuat de unul forestier, aproape impracticabil cu maşina în ultimii ani. Petru Cata crede că drumul a fost o investiţie care a ţinut şi de fala locuitorilor acestei zone, bogată în resurse minerale. Treptat, satul s-a depopulat, la fel ca şi celelalte aşezări din Munţii Poiana Ruscăi. „După ce fiica mea a terminat cele opt clase la şcoala din sat, a trebuit să o dăm la liceu, în Hunedoara. Ne-am împrumutat de la CEC şi am luat o locuinţă în oraş, păstrându-ne şi casa de la ţară. Dar, treptat ne-a fost tot mai greu să păstrăm legătura cu satul, unde tocmai drumurile, greu accesibile, sunt cea mai mare problemă“, adaugă Petru Cata.

Maria Popa (85 de ani) se împarte şi ea între viaţa aspră din satul aproape părăsit şi confortul de la oraş, care însă nu o atrage la fel ca locurile natale. Vara şi toamna ea locuieşte în Alun, dar numai pentru perioade scurte, însă iarna îi este prea greu să suporte izolarea locului, altădată mai primitor. „Aici m-am născut, iar la biserica veche din sat, o bisericuţă de lemn acum părăsită şi năpădită de buruieni, m-am cununat. Sute de oameni am cunoscut în Alun, în vremea în care la fiecare casă erau familii numeroase. Erau hore în sat, nedei şi lumea venea cu drag aici“, povesteşte bătrâna. Maria Popa a lucrat ca bucătăreasă la internatul şcolii din Alun, acum o clădire în paragină. „De aici îmi iau eu pensia“, se mândreşte femeia.

Povestea impresionantă a preotului care a ctitorit biserica din marmură

Deasupra zecilor de case părăsite, cu fundaţii construite din marmură, se văd impozante turlele mănăstirii din Alun. Biserica, unde mai slujesc două călugăriţe, a fost ridicată din blocuri de marmură, în anii ’30, de preotul Petru Roşu. Povestea de viaţă a ctitorului bisericii este impresionantă.

În 1942, la trei ani de la ridicarea bisericii, Petru Roşu a mers pe Frontul de Est, în Al Doilea Război Mondial, până la Sevastopol, ca preot misionar. S-a întors rănit în ţară, însă doi ani mai târziu, a ajuns din nou pe front, în Vest, iar pentru faptele sale a fost decorat cu ordinul „Coroana României“ şi cu medalia „Pobeda“.

Preotul s-a întors în satul Alun, unde a slujit la biserica de marmură până în 1958, când a fost arestat. Acuzat de activitate politică legionară şi instigatoare împotriva regimului, a fost condamnat de Tribunalul Militar Braşov la nouă ani de închisoare pentru „uneltire contra ordinii sociale“. A fost purtat prin închisorile şi lagărele de la Deva, Jilava, Gherla, Salcia, Periprava şi Aiud, până în 1964, anul în care a murit în temniţa de la Aiud.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

nouă − 6 =

ACTUALITATE
Demisie în spital, după moartea fetiței de un an și zece luni         PLATOUL VÂRTOAPELOR. Locul de unde ghioceii, ca nişte clopote ale tăcerii, ridică liniştea lumii la cer         Mămicile au protestat în Hunedoara, după moartea fetiței de un an și 10 luni         Spărgători din Hunedoara capturați de polițiști         ÎMPĂDURIRI. Peste 7.000 de arbori vor fi plantați pe „muntele sfânt al dacilor”         SECRETELE HUNEDOAREI. Mănăstirea Prislop supravegheată de securiști în anii 1950. Informator: „Se roagă să revină regele Mihai în țară”         Protestul mămicilor după moartea copilei de un an și 10 luni în spitalul din Hunedoara         Ca-n ţara comandantului Mocanu! Mai avem de aşteptat după rezultatul anchetei Corpului de Control al IGPR         Ziua Mondială a Apei, marcată în școli din mediul rural         Scandalul continuă: Angajaţii UM Orăştie ameninţă cu greva         Mircea Muntean reacţionează         Câinele salvat de pompieri din flăcări, îngrijit la adăpostul din Hunedoara         Un copil a furat o mașină și a ieșit cu ea la plimbare         Spărgător de automate de lapte prins în Deva         Incendiu în pădurea comunei Romos         Cum va fi celebrată Ziua Poliției în Deva și Petroșani         Fetiță decedată în spital         Cum a lovit „blestemul aurului dacic” satele din umbra Sarmizegetusei Regia         EXCLUSIV. Alpiniştii daţi dispăruţi: “Cea mai mare problemă a noastră a fost că nu am putut să comunicăm cu nimeni”         ANGAJAŢII DE MEDIU, PROTEST SPONTAN. Aroganţa Guvernului PSD dinamitează atragerea de fonduri europene