Povestea dispariției celui mai valoros tezaur monetar furat din Sarmizegetusa Regia

Peste 30 de kilograme de aur în monede antice sunt date în urmărire internațională de aproape două decenii

Liviu Darius Baci şi Mircea Mihăilă au fost condamnaţi anul trecut la câte şapte ani şi patru luni de închisoare şi la plata unor despăgubiri de aproape patru milioane de euro, într-un dosar al traficului de comori dacice. Au fost judecaţi la Tribunalul Hunedoara pentru furtul unui tezaur monetar de peste 3.600 de monede antice din aur, în greutate de peste 30 de kilograme. În acelaşi dosar au mai fost condamnaţi Florin Sebastian Zvîncă, la patru ani de închisoare şi Romică Hîndorean, la şase ani şi patru luni de închisoare. Cei patru au contestat sentinţa, iar dosarul a ajuns la Curtea de Apel Alba Iulia şi are termen în 26 mai 2016.

Procurorii au stabilit că în perioada 1998 – 2009, cei patru au desfăşurat activităţi sistematice de detecţii şi săpături neautorizate în situl arheologic Sarmizegetusa Regia, în urma cărora au sustras şi valorificat ilegal pe piaţa neagră a antichităţilor mai multe tezaure arheologice, pierdute pentru Patrimoniul Cultural Naţional. Cel mai valoros tezaur, în valoare de 3.794.550 euro, a fost alcătuit din 3600 monede Lysimach, Pharnakes şi Asander din aur. Bunurile au fost furate în august 1998, din situl arheologic Sarmizegetusa Regia, punctul Şesu Căprăreţei, iar la data trimiterii lor în judecată, în 2012, doar 28 de monede Lysimach erau recuperate. Până în prezent, numărul monedelor recuperate a ajuns la 37.

Povestea celor doi traficanţi de comori

Cele peste 30 de kilograme de monede Lysimach, Pharnakes şi Asander din aur au fost valorificate la casele de licitaţii din Europa Centrală şi SUA, afirmau anchetatorii. Povestea furtului şi traficării comorii începe în anii 1990 şi îi are ca protagonişti pe Darius Baci, un fost miner în Exploatarea auriferă Certej, şi pe prietenul său Mircea Mihăilă, o persoană fără ocupaţie la acea vreme. Cei doi au emigrat în 1990 în Austria şi au locuit împreună într-un lagăr din Viena, destinat cazării emigranţilor din Europa de Est. Aici l-au întâlnit şi pe Ioan Nedelcu zis Chiru, fratele Lui Nedelcu Mugur Niu şi prieten din copilărie cu Mircea Mihăilă, ambii condamnaţi într-un alt dosar al traficanţilor de comori dacice, în care au fost acuzaţi de furtul şi traficarea brăţărilor dacice din aur. În Austria, Mircea Mihăilă şi Darius Liviu Baci l-au cunoscut şi pe sârbul Duşan Djuric, intermediar de tranzacţii cu monede şi artefacte.

Febra aurului din Deva anilor 1990

În anii 1994 şi 1997, Darius Liviu Baci şi Mircea Mihăilă au revenit în Deva, unde se ocupau cu schimbul valutar la negru, fără a avea surse licite şi stabile de câştig. În mediul interlop al judeţului Hunedoara, au aflat despre oportunităţile de îmbogăţire prin sustragerea unor tezaure din siturile arheologice ale Munţilor Orăştiei. Această informaţie, spun procurorii, i-a motivat să-şi cumpere detectoare de metale şi să practice braconajul arheologic, în speranţa că vor localiza şi sustrage un tezaur care să le schimbe starea materială şi viaţa.

În primăvara anului 1998, în perioada sărbătorilor de Paşti, cei doi au fost surprinşi de pădurarul cantonului silvic din zonă, în timp ce efectuau în ţinută de camuflaj detecţii neautorizate în situl arheologic Sarmizegetusa Regia. I-au cerut pădurarului relaţii privind locul unde se afla sectorul arheologic „Căprăreaţa”, despre care deţineau informaţia că în anul 1970, la exploatarea parchetului lemnos, muncitorii au găsit o monedă Koson din aur.

În perioada următoare obţinerii acestor informaţii, pentru a-şi spori şansele de atingere a scopului, învinuiţii au iniţiat o asociaţie infracţională având drept scop localizarea şi sustragerea tezaurelor protejate, la care au aderat apoi doi localnici, dintre care unul ştia de la socrul său locul unde a descoperit moneda Koson în 1970, fraţii Nedelcu, sârbul Duşan Djuric şi alţi interlopi cu preocupări în domeniul braconajului arheologic.

Activitatea de braconaj a grupării devenise notorie pentru autorităţile locele, la sfârşitul anilor 1990, iar Alexandru Gogan, fost şef de post de la Orăştioara de Sus, anchetat în prezent, dar şi un maior din Orăştie, au fost de acord să sprijine demersurile căutătorilor de comori, afirmau anchetatorii. Marea lovitură a fost dată de Baci şi Mihăilă în vara anului 1998.

Lovitura vieţii pentru braconieri

Pădurarul audiat de anchetatori a relatat că la începutul lunii august 1998, când se afla cu muncitorii la lucrări în pepiniera silvică de la Grădiştea de Munte, i-a văzut într-o seară pe Mircea Mihăilă şi pe Darius Liviu Baci, în stare de bună-dispoziţie, coborând dinspre Sarmizegetusa Regia, din zona „Căprăreaţa”, însoţiţi de doi localnici, luaţi drept călăuze. Fiecare avea câte un rucsac încărcat cu detectoarele şi cu un tezaur monetar. Pădurarul i=a însoţit până la maşini, iar pe drum Darius Liviu Baci i-a spus că au descoperit un tezaur de peste 3000 monede „în Şesul Căprăreţei, chiar lângă cărare”, apoi a scos din rucsac „un pumn de monede din aur”, pe care i le-a arătat, aşezându-le pe acelaşi rucsac, în portbagaj. Conform declaraţiei martorului „cele mai multe monede erau de tipul Lysimach, având pe avers capul unui rege, cu plete mari şi pe revers o zeiţă aşezată pe tron, iar alte monede erau de tipul Pharnakes”. Fiecare monedă cântărea peste 8 grame şi a fost recunoscută de pădurar, în planşele fotografice şi după recuperarea a 27 dintre monede.

Locul comorilor dacice

Ulterior, pădurarul şi un alt localnic i-au condus pe anchetatori la locul descoperirii şi au indicat groapa de braconaj situată în terasa din sectorul arheologic Şesu’ Căprăreţei, zonă marcată cu menţiunea „GROPI → 44 M”, încrustată pe scoarţa unui arbore situat lângă poteca de acces dinspre sectorul Căprăreaţa spre zona sacră a Sarmizegetusei Regia. Potrivit Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, terasa se află în proximitatea zonei unde fraţii Nedelcu au furat în 6 mai 2000 şi 26 mai 2001, tezaurele de 10 brăţări (la Muchea Căprăreţei), respectiv cinci brăţări spiralice din aur (După Muchea Căprăreţei – La Bazine), parţial recuperate de organele judiciare şi depuse la Muzeul Naţional de Istorie a României. Zona „Şesu’ Căprăreţei” a fost cercetată la începutul anilor 1970 de arheologii conduşi de Constantin Daicoviciu, după ce, la corhănitul buştenilor din exploatarea forestieră de la Sarmizegetusa s-au descoperit unelte dacice de făurărire. Cercetările au dus la dezvelirea unui mare atelier de făurărie, cu unelte, şi a 1.000 de kilograme de fier în lupe, informa istoricul Constantin Daicoviciu. Arheologii nu au găsit, însă, aur.

Comori traficate pe filiera sârbă

În perioada august 1998 – aprilie 1999, Darius Baci şi Mircea Mihăilă au căutat în Ungaria şi Serbia cumpărători pentru valorificarea comorii. Au intrat în legătură cu Goran Andelkovic, un afacerist din Banatska Palanka – Serbia, patronul unui restaurant de pe malul Dunării, care la acea vreme era refugiat la Arad în contextul bombardamentelor NATO din Serbia. Cei doi l-au anunţat printr-un intermediar, anchetat în alt dosar, despre faptul că au „marfă”. Întâlnirea a avut loc în Timişoara. Devenii i-au condus pe intermediarii Goran Andelkovic şi Duşan Djuric într-un apartament situat în Timişoara, unde le-au prezentat marfa: 3.600 stateri Lysimach, Asander şi Pharnakes, tezaur având greutatea de 30 de kilograme.

În continuare, în mai – iunie 1999, tezaurul a fost tranzacţionat de Darius Baci şi Mircea Mihăilă cu Duşan Djuric, la Hotelul Continental din Timişoara, informa Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia. Tezaurul a fost apoi transportat de intermediarul sârb cu autoturismul său, în loturi de câte 200 – 400 monede, prin Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac şi a fost valorificat prin alţi intermediarii sârbi unei case de antichităţi din München, colecţionarului Frank Sternberg din Zürich şi altor dealeri din München, Chicago, New York, la preţul de 3.000.000 mărci germane.

Primele loturi ale tezaurului de 3.600 stateri din aur sustras din situl Sarmizegetusa Regi, au fost vândute la licitaţia licitaţia Triton III, din 1 decembrie 1999. Un lot de 1000 stateri a fost cumpărat de la gruparea de traficanţi sârbi de obiecte antice de colecţionarul Frank Sternberg din Zürich, fiind examinat, în anul 2000, la cererea fiicei sale, Claudia Sternberg, de un expert britanic. Specialistul a constatat următoarea structură: monede Lysimach din aur emise la Tomis, Callatis, Histria, Bizantion erau necirculate, unele fiind bătute cu ştanţa uzată, descentrate sau bătute strâmb. Lotul mai conţinea două tipuri de monede Asander (emise ca rege şi ca arhon), precum şi monede Pharnakes.

Cum au prosperat traficanţii de comori

La scurt timp după primele tranzacţii, viaţa celor doi traficanţi de comori s-a schimbat. Astfel, în iunie 1999, Darius Baci, care nu avea alte surse de venit, a depus în bancă, o primă sumă de 100.000 mărci germane. La scurt timp a devenit om de afaceri, a cumpărat o spălătorie auto pe care a modernizat-o. Şi-a achiziţionat un Mercedes de lux, a petrecut Revelionul în Tunis, a devenit acţionar la BRD şi sponsor al Primăriei Deva, a mai investit 100.000 de mărci în maşini de lux, excursii în ţări exotice şi afaceri. „A cumpărat alt autoturism de lux, marca Lotus Elise, noii sale prietene, a efectuat împreună cu aceasta, apoi singur, cheltuieli constând în excursii în Europa de Vest, Africa, Japonia şi concedii pe litoralul românesc. A construit o casă cu piscină în municipiul Deva, pe care a vândut-o ulterior cu 160.000 Euro. Învinuitul a mai cumpărat în anii următori 14 autoturisme de lux, între care o limuzină marca Lincoln Town Car şi 33 parcele teren în intravilanul municipiului Deva”, a informat PCA Alba Iulia. Mircea Mihăilă a cumpărat în aceeaşi perioadă două apartamente ăn Deva, maşini de lux şi a adoptat un stil de viaţă luxos.

În 1 iulie 1999, susţin anchetatorii, traficanţii de comori au pregătit un lot alcătuit din 1000 de monede Lysimach care urma să fie livrat lui Goran Andelkovic la Timişoara, însă întâlnirea a fost amânată, iar predarea s-a efectuat ulterior, lui Duşan Djuric, deoarece în seara precedentă Darius Baci s-a răsturnat cu autoturismul Nissan Patrol în situl arheologic al cetăţii dacice de la Costeşti.

În acea perioadă sârbul Duşan Djuric venea frecvent la Deva şi la Orăştie pentru tranzacţii cu căutătorii de comori. În urma discuţiei consemnată în raportul din 14 iulie 1999 de investigatori rezulta că Goran Andelkovic era foarte supărat deoarece la München au ajuns două mii de monede Lysimach (aur în valoare de aproximativ 3.000.000 de mărci germane, prin altă parte, respectiv prin intermediul lui Duşan Djuric şi nu prin filiera lui.

Febra aurului

Braconierii au continuat detecţiile şi săpăturile neautorizate, ulterior cu detectoare mai performante şi cu mai multă îndrăzneală, susţin anchetatorii.

În vara anului 2010, când organele judiciare române au fost sesizate de colecţionari care, aflând despre provenienţa monedelor Lysimach şi a artefactelor cumpărate la expoziţiile din Viena şi München, de la membrii asociaţiei infracţionale, au formulat oferte de restituire a unui lot de 229 monede (27 monede Lysimach din aur şi 202 monede Koson din argint), o brăţară din aur şi o pereche de scuturi, toate sustrase din siturile Munţilor Orăştiei. Conform concluziilor formulate de experţi „dintre cele 229 monede, 27 piese din aur aparţin tipului Lysimachos, 39 piese de argint aparţin tipului clasic Koson, iar 163 piese de argint aparţin unui tip nou, cu legenda Koson Droyeis, inspirat iconografic de emisiunile de tip Macedonia Prima; datare – sfârşitul sec. II a. CHR . – mijlocul sec. I p.CHR . Toate piesele sunt autentice, nepunându-se problema ca acestea să fie replici moderne după piese autentice antice. Monedele de aur au aparţinut unui tezaur compus din 3600 monede (descoperit în 1998), iar cele de argint au făcut parte dintr-un alt tezaur, compus din 2300 de monede (descoperit în 2003).

În prezent, peste 55 de kilograme de aur, în monede şi bijuterii antice, sunt căutate prin INTERPOL, potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.

Comentarii FB

comentarii




Răspuns la “Povestea dispariției celui mai valoros tezaur monetar furat din Sarmizegetusa Regia

  1. florin

    ce mai poti zice,in tara sint sute de arheologi si specealisti in bransa care ard gazul de pomana platiti cu salari grase care ce fac, freaca menta,de ce nu s au dus ei cu detectoare sa gaseasca aceste comori ,care sa fie azi in muzee.pai da nu este mai bine sa stai la catedra si sa bati cimpi catre niste studenti.

    Răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

17 − 3 =

ACTUALITATE
PE BANII PRIMĂRIEI HUNEDOARA. Trai bun (ziua romilor) – 5.000 lei, comemorarea eroilor – 50 lei         MISTERELE HUNEDOAREI. Megaliții – altarele misterioase ale strămoșinlor noștri         Concurs: „Deva înflorește”         Bazinele ștrandului din Deva vor fi renovate         Accident rutier provocat la beție         Marius Surgent (deputat ALDE): „Nu trebuie să existe derapaje în instituțiile cheie ale statului”         Michael Melczer: “Ne pregătim să asigurăm şi iarna viitoare încălzirea municipiului Deva”         Polițiști anchetați de Parchet după scandalul din Lupeni         Tragedie în Petroșani: un bărbat a murit într-un accident rutier         ADEVĂR ŞI PROVOCARE. Împădurim Kogaionul împreună         AFACERI LÂNGĂ MORMÂNTUL LUI ARSENIE BOCA. De ce nu a dispărut talciocul de la Mănăstirea Prislop         Peste 140 de hectare în flăcări         Peste 250 de arbori plantați în Călan         Copil rănit grav într-un accident         Turiștii amendați pentru comportament indecent în Sarmizegetusa Regia „salvați” de magistrați         VIDEO Cea mai frumoasă stradă din Hunedoara a „înflorit”         Armăsar în agonie abandonat pe marginea unei străzi din Orăștie         De Ziua Poliției Române. Dacian Vonu, polițistul anului         Buna Vestire la Mănăstirea Prislop: cozi interminabile la mormântul părintelui Arsenie Boca         Femeie ucisă de soț și incendiată: bărbatul a încercat apoi să se omoare