La începutul anilor 1920, Petru Groza devenise cunoscut ca politician, avocat şi unul dintre cei mai înstăriţi moşieri din Transilvania. În acei ani a început construcţia reşedinţei sale de lux din Deva, considerate şi în prezent una dintre cele mai frumoase clădiri din municipiu
Vila a fost ridicată la poalele Cetăţii Devei, în parcul din centrul istoric al municipiului. Proiectantul ei a fost celebrul arhitect interbelic Horia Creangă, nepotul scriitorului Ion Creangă. Horia Creangă a fost considerat un promotor al arhitecturii moderne din România, în portofoliul său aflându-se peste 70 de edificii reprezentative. Reşedinţa familiei Groza din Deva a considerată o construcţie de avangardă, reprezentativă pentru stilul cubist. Potrivit istoricilor, aici Petru Groza îşi petrecea iernile, iar printre oaspeţii săi de seamă au fost Liviu Rebreanu, Octavian Goga, Nicolae Iorga, Ion Minulescu, Ion Agârbiceanu, Victor Eftimiu, episcopul (viitor patriarh) Teoctist, Patriarhul Justinian, „prinţul roşu“ Scarlat Callimachi, Gheorghe Brătianu, generalul Sănătescu, Iuliu Maniu şi regina mamă Elena.
Deşi nu mai este locuită de mulţi ani, vila fostului şef de guvern din anii 1940 a rămas o construcţie care atrage admiraţia turiştilor. De teama hoţilor, ferestrele şi uşile vilei au fost blindate cu gratii. În ciuda acestui fapt, în perioada 2004 – 2005, din încăperile acesteia au dispărut mai multe tablouri, în valoare de circa 400.000 de euro. Picturile, printre care două semnate de Nicolae Grigorescu, au fost înstrăinate, pe un preţ de nimic, de un îngrijitor al casei. Şi alte bunuri de valoare păstrate în vila lui Petru Groza din Deva au făcut obiectul unor dosare de furt.
Averea fostului demnitar nu s-a redus doar la vila din Parcul Cetății. În anii 1920, Petru Groza era cunoscut pentru forţa sa financiară. „A deţinut acţiuni majoritare în peste 45 de întreprinderi. Totodată, a cumpărat fabrici, mine de aur, magazine, mori, edifică hoteluri şi înfiinţează «institute de credit». Va dobândi un prestigiu remarcabil în lumea capitalului interbelic, astfel încât a urmat să fie ales ca preşedinte al Uniunii Marilor Industriaşi din România“, relata istoricul Simion Molnar în lucrarea sa „Petru Groza, un burghez sub stindard comunist“. Printre funcţiile sale importante pe care le-a deţinut în afara politicii, a fost cea de preşedinte al trustului minier „Topliţa, Măgura, Concordia“, societate care deţinea mai multe mine de aur din Transilvania. De asemenea, Petru Groza a avut în proprietate un han în centrul Devei, pe care l-a transformat în hotel, unul de lux pentru acele vremuri. Familia sa deţinea un conac în satul Băcia, înconjurat de un parc dendrologic şi de o curte imensă în care a fost amenajat un teren de tenis.
Cine a fost Petru Groza
Petru Groza a fost unul dintre cei mai puternici demnitari români din secolul XX. A fost moşier, om de afaceri prosper, avocat şi om politic. Deşi nu a fost membru al Partidului Comunist Român, Groza a deţinut cea mai importantă funcţie în primul guvern comunist al României, instaurat în 1945, cea de preşedinte al Consiliului de Miniştri. Sub conducerea guvernului Groza a avut loc abdicarea regelui Mihai şi transformarea regatului în Republica Populară Română. Petru Groza s-a născut la Băcia, judeţul Hunedoara, la 7 decembrie 1884. A urmat clasele primare în localitatea natală, iar cele secundare la Coştei, Lugoj şi Colegiul maghiar reformat din Orăştie. Între anii 1903-1905, a studiat la Facultatea de Drept şi Ştiinţe Economice din Budapesta. Din 1905 şi-a continuat studiile la Berlin, apoi la Facultatea de Drept Comercial şi Economie Politică din Leipzig. În 1907 Groza a obţinut doctoratul în ştiinţe juridice cu distincţia magna cum laude. La întoarcerea în ţară, Groza a practicat avocatura în Lugoj, apoi în Deva. Cariera politică a început-o în Partidul Naţional Român, iar pe 1 decembrie 1918 a participat la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia. La alegerile parlamentare din noiembrie 1919, primele pe baza votului universal, Petru Groza a fost ales deputat pe listele PNR. În 8 ianuarie 1933 a fondat Frontul Plugarilor, iar în 6 martie 1945 a devenit prim-ministru, funcţie pe care a ocupat-o până în 2 iunie 1952. A murit în 7 ianuarie 1958, la vârsta de 73 de ani, răpus de cancer.
