Poliţiştii din ţară dau iama în comercianţii de ţigări de contrabandă

Poliţia Română continuă acţiunile pentru protejarea mediului de afaceri şi descoperirea activităţilor ilicite din domeniul contrabandei cu ţigări. În cadrul activităţilor întreprinse în ultima săptămână, poliţiştii au confiscat peste 400.000 de ţigarete provenite din contrabandă.

tigari-contrabandaNumai în perioada 8 – 13 martie a.c., Poliţia Română a coordonat prin direcţiile centrale de specialitate o serie de acţiuni, desfăşurate la nivel naţional, în sistem integrat, în care au fost implicaţi poliţişti ai structurilor de investigarea a criminalităţii economice, combatere a criminalităţii organizate, investigaţii criminale, ordine publică, poliţie rutieră, poliţie transporturi şi operaţiuni speciale. „Activităţile efectuate au avut ca principal scop identificarea şi tragerea la răspundere a celor care desfăşoară activităţi ilicite din domeniul contrabandei cu ţigări, precum şi a celor care săvârşesc infracţiuni de evaziune fiscală. În cadrul acestor acţiuni poliţiştii au efectuat 37 de percheziţii domiciliare la persoane bănuite de comiterea de infracţiuni în domeniul contrabandei cu ţigarete şi la persoane bănuite de comiterea unor infracţiuni de evaziune fiscală.

În urma acestor percheziţii au fost ridicate 401.497 de ţigarete de contrabandă, totodată fiind indisponibilizat şi un mijloc auto, folosit la transportul ţigaretelor”, spun reprezentanţii IGPR.

Cantitatea totală de ţigări confiscate, de la data de 16 februarie când a fost demarată această acţiune şi până în prezent, se ridică la 3.890.144 de ţigarete. „Ca urmare a acţiunilor desfăşurate, poliţiştii au întocmit dosare penale în care sunt cercetate 51 de persoane, şase dintre acestea fiind reţinute.   Totodată, poliţiştii au confiscat 218 litri de alcool, 17.550 de lei, 3000 de euro, 930 de parfumuri, 224 de perechi de pantofi sport, 32 de bijuterii de metal galben, 108 artificii de tip baghetă şi 152 de cutii, conţinând, în total, 5800 de petarde”, au mai spus sursele citate.

 

Contrabandiştii, „vânaţi” şi la noi în judeţ

 

Acţiunile au vizat şi judeţul Huendoara. Oficialii IGPR au anunţat că poliţiştii Biroului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Poliţiei Municipiului Hunedoara au efectuat două percheziţii domiciliare la imobilele deţinute de o persoană bănuită de comiterea infracţiunii de contrabandă cu ţigări. „În fapt, acestă este bănuit că, în perioada mai 2014 – martie 2015, ar fi distribuit, pe raza municipiului Hunedoara, peste 24.000 de ţigarete, provenite din contrabandă. Prejudiciul cauzat bugetului statului este estimat la aproximativ 14.000 de lei.În cauză sunt continuate cercetările în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale”, se arată într-un comuniocat al IGPR.

Carmen Cosman – Preda

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

zece + douăzeci =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
150 de ani de activitate corală neîntreruptă în Orăștie         Autobuz implicat într-un accident mortal pe DJ 687 Hunedoara – Deva         ZILELE MAGHIARE DIN JUDEŢUL HUNEDOARA. Au fost decernate premiile ”Barcsay Ákos” 2018         FOTO: Accident grav pe autostradă. Șase mașini au fost implicate, iar șapte oameni au fost răniți         Probleme mari pe listele “Fără penali”. Sute de semnături anulate în Valea Jiului. Primarul Uricaniului, ameninţat cu o plângere penală!         Liga a treia. Victorie pentru CS Hunedoara, eșec pentru Deva         Mai multe drumuri județene devin drumuri forestiere         Amenzi pentru tăieri ilegale de lemne         Soarta minelor Lupeni şi Lonea e pecetluită. Nici măcar nu sunt luate în calcul în Strategia Energetică a României         Tânăr prins la furat în Hunedoara         Zilele Maghiare din Județul Hunedoara – 22-30 septembrie 2018         Episcopia Devei și Hunedoarei a câștigat procesul pentru numele și imaginea duhovnicului Arsenie Boca         Arborii de pe Bulevardul Corvin au fost extrași, pentru noua pietonală. Vor fi plantați alții în locul lor         Copilă de 10 ani, rănită pe trecerea de pietoni         Accident grav în Deva         Nicio speranță pentru gara Hunedoarei și pentru calea ferată spre Simeria, la șase luni de la închidere         CEH furnizează servicii de sistem de cel puţin 400 MW până în 2020         O seară de astronomie, airsoft pe timp de noapte și concert rock în Cetatea Devei         Expoziție la muzeu: „Frumusețea neconvențională. Arta tatuajului”.         Mircea Nistor a fost propus cetățean de onoare al județului Hunedoara