Polițiștii au confiscat o remorcă de cherestea transportată ilegal

Polițiștii de la Delicte Silvice și angajații Gărzii Forestiere Timișoara, au verificat 12 autovehicule care transportau material lemnos și trei societăți comerciale din industria forestieră. În urma controalelor, poliţiştii au aplicat patru amenzi în valoare de 17.000 de lei, iar peste 22 de metri cubi de lemn, cea mai mare parte cherestea, au fost confiscați.

„A  fost identificat un bărbat de 54 de ani,  din județul Alba, care transporta cu un autotren, pe DN 66, pe raza localității Călan, 58,837 metri cubi de cherestea cu aviz de însoțire material lemnos întocmit doar pentru cantitatea de 39,762 metri cubi de cherestea. În cauză, s-a luat măsura sancționării contravenționale a conducătorului auto cu amendă în valoare de 6.000 de lei și măsura complementară de confiscare a masei lemnoase transportate fără îndeplinirea condiţiilor legale. De asemenea, a fost luată măsura sancționării contravenționale a emitentului avizului de însoțire, cu amendă în valoare de 5.000 de lei, pentru întocmirea în mod necorespunzător a avizului de însoțire a materialului lemnos”, a informat Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Hunedoara.

Un alt șofer care transporta 3,4 metri cubi de lemne de foc cu o camionetă a fost amendat, iar marfa, pentru care nu a putut prezenta documente de însoțire, i-a fost confiscată.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

paisprezece − 2 =

ACTUALITATE
Corvin Caffé – pseudoroman cu un oltean de… Hunedoara         Primii colindători la Primăria Deva         Bătrâni jefuiți în locuință, de falși instalatori         Spargere în cabinetul stomatologic         Accidentat pe o trecere de pietoni din Orăștie         UPDATE. Copila de nouă ani dată dispărută a fost găsită         11 utilaje de deszăpezire vor acționa în municipiul Deva         Bilete gratuite de călătorie pentru pensionari         Brazii de Crăciun vor fi aduși din Alba         Peste 7.000 de turişti au vizitat Cetatea Deva în luna noiembrie         Aproape 500 de persoane au fost sancţionate de poliţiştii locali în luna noiembrie         Primarul Gheorghe Ile va primi daune morale         Controale ample la exploatările forestiere         Autoturism incendiat de un om al străzii         Hunedorean lăsat fără aproape 3.000 de euro de tâlhari         Construirea statuii lui Michael Klein a fost scoasă la licitație         Condamnare pentru un fost șef de birou al APIA Hunedoara         Tragedie pe centura municipiului         Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului, câștigător a două trofee la Gala Ariilor Protejate         Petrecerea cu manele care a alungat animalele sălbatice din Retezat