Politică pe viceversa. Pentru UNPR Hunedoara, cei care pleacă sunt „acoperiți”, iar cei care vin sunt „descoperiți”

Liderul interimar al organizației județene Hunedoara a UNPR, senatorul Haralambie Vochițoiu, a anunțat ieri cum stă partidul cu transferurile politice locale datorate celebrei ordonanțe a traseiștilor promovată de cuplul Ponta-Dragnea

MAIN UNPR

Din declarațiile liderului UNPR Hunedoara, reies două lucruri importante: primul, că spectacolul traseiștilor nu s-a încheiat și, al doilea, că organizația pe care o conduce stă bine la capitolul transferurilor pre-electorale.

„Până în momentul acesta, doi dintre consilierii noștri au trecut la PNL (în fapt, sunt trei, din câte se știe, n.r.), se pare, încă nu avem niciun document. Noi am completat echipa cu cele două personalități ale județului nostru (Dorina Pleșcan și Nicolae Ivănuș, foști consilieri județeni PP-DD, n.r.), astfel încât la ora aceasta avem cu certitudine reîntregită echipa. Până la finalul funcționării acestei ordonanțe, adică 17 octombrie 2014, echipa de consilieri județeni ai UNPR sper să fie chiar mai mare. De asemenea, sunt câteva localități din județul Hunedoara unde consilieri locali deja au trecut la UNPR. Pe scurt: în municipiul Orăștie – doamna Talida Ileasa, la Simeria – doamna profesor Doina Bălțat, la municipiul Lupeni – domnul Tănase Perța, la Geoagiu – domnul Mircea Țuțac, la comuna Balșa – Petre Todor și Cristinel Molă, la Romos – Traian Borza, la Rapoltu Mare – Iosif Urs și în orașul Aninoasa – domnul Ion Sfia. Sunt nouă consilieri locali care deja și-au completat documentele. Suntem în discuții avansate și au bătut în ușa UNPR-ului și cred că vom primi alături de noi încă câțiva oameni”, a declarat, ieri, la Deva, senatorul Haralambie Vochițoiu.

 

Un fel de „La muncă, tovarăși!”

 

Ar mai fi de notat, din declarațiile liderului UNPR Hunedoara și ale prim-vicepreședintelui Romi Cărmăzan, că, în perioada următoare, se va găsi o soluție pentru ca noii veniți să primească funcții de vicepreședinți ai organizației județene și sarcini de partid precise.

„Odată cu venirea noilor colegi va trebui să ne ocupăm ca fiecare dintre ei să ocupe o funcție în organizația din care provine. Poarta noastră este larg deschisă pe toți membrii care nu se mai regăsesc în structurile din care fac parte în clipa de față”, a declarat Romi Cărmăzan.

„Toți consilierii care vin în echipa UNPR vor avea sarcini clare, să genereze proiecte de hotărâri în favoarea comunităților lor, pentru județul Hunedoara”, a completat senatorul Haralambie Vochițoiu.

Comentarii FB

comentarii




Răspuns la “Politică pe viceversa. Pentru UNPR Hunedoara, cei care pleacă sunt „acoperiți”, iar cei care vin sunt „descoperiți”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

18 − 3 =

ACTUALITATE
Violenţă de limbaj, bagatelizată de câţiva magistraţi hunedoreni         Lăsați copiii la școală, nu la spital! Trotuarul nu este loc de parcare         Zilele Maghiare din județul Hunedoara vor debuta vineri         Când va fi modernizat Drumul Judeţean 687 Hunedoara – Călan         Ce soartă va avea Muzeul Aurului din Brad         O nouă spargere în Hunedoara         Duminică, la Orăștie. Acoperișuri smulse și copaci doborâți de vânt         Ce venituri a adus ștrandul din Hunedoara în această vară         Transport ilegal de lemne         Prins la furat de arbori         Ultimele ediții ale ziarului Drumul Socialismului. Ce poezii îi erau dedicate lui Ceaușescu         Zeci de familii au fost păgubite de furtună         Accident cu trei victime provocat de un autotren care a trecut pe roșu         LA MÂNA NOROCULUI. Autorităţile au intervenit bezmetic şi greoi în „bomba” de la Orăştie         Gorunul părintelui Arsenie Boca s-a uscat cu totul         În prezența ministrului Agriculturii. Expoziția Bălțata Românească de la Băcia și-a reînnoit succesul         FENOMENE PERICULOASE. O vijelie puternică a provocat distrugeri în Deva și Hunedoara (VIDEO)         Centrul Hunedoara va fi iluminat ecologic         Avram Iancu, aproape de finalul maratonului impresionant de înot pe Dunăre         DN 76 Deva – Brad: modernizarea șoselei de 30 de kilometri a ajuns la final