VAŢA BATE FILMUL. Milu Folescu, primul primar PNL pe care nici ai lui nu-l mai vor candidat

Primarul comunei Vaţa este la al treilea mandat în fruntea obştii, dar nu a fost nominalizat drept candidat din partea PNL. Nici nu-i de mirare, având în vedere că Vaţa, altădată o staţiune prosperă şi atractivă, a devenit o văgăună pe lângă care se scurg milioane de euro pe Apa Sâmbetei.

Pe lista candidaţilor PNL lipsesc patru primari în funcţie, însă doar unul singur a fost pus la colţ de proprii colegi de partid din organizaţiile locale. Este vorba de Milu Folescu, primarul comunei Vaţa de Jos. Folescu nu a fost validat şi s-a sustras unui sondaj de opinie, în condiţiile în care există doi contracandidaţi la Vaţa de Jos care vor să-i ia locul.

Curg bani „în neştire” pe lângă primărie

Primarul Milu Folescu este contestat de colegii de partid, care îi reproşează că a pierdut o finanţare europeană de şase milioane de euro. Era, la vremea respectivă, cel mai mare proiect derulat de primăriile comunale din judeţ, obţinut de primăria Vaţa împreună cu vecinii de la Tomeşti. Cele două administraţii locale au înfiinţat o Asociaţie de Dezvoltare Intercomunitară prin intermediul căreia au depus proiectul integrat, pe măsura 322, pentru introducerea reţelelor alimentare cu apă şi canalizare în toate satele comunei Tomeşti, precum şi în Brotuna şi Târnava de Criş, sate aparţinând comunei Vaţa de Jos. Pe de altă parte, Milu Folescu nu a făcut nimic pentru a pune în valoare izvoarele termale din Vaţa de Jos, deşi primăria are în posesie terenurile fostei staţiuni acum aflată în ruină. În locul bazelor de tratament ultramoderne, cu hoteluri de patru stele, „staţiunea” Vaţa de Jos a rămas cu o mică băltoacă în care se bălăcesc oameni bolnavi veniţi de prin toată regiunea de vest a ţării.

„Criteriile de integritate sunt obligatoriu de respectat. Dacă cineva avea de gând să nu le respecte, mai bine vorbea înainte şi nu le mai dădeam. Să te prezinţi cinstit în faţa celor cărora le ceri votul, asta este ideea. E necinstit să mai facem interpretări la criteriile de integritate. Deja e un pas înapoi, dacă aşa se pune problema. Ştiu că unii zic acum că mai bine nu le aveam, dar nu-i în regulă”
Dorin Oliviu Gligor, Co-preşedinte PNL Hunedoara

Trei în luptă pentru Vaţa

Dorin Gligor, co preşedinte PNL Hunedoara, provenit din PDL ca şi Milu Folescu, spune că primarul s-a codit să afle dacă locuitorii comunei îl mai vor la primărie. „Cred că Milu era cel mai îndreptăţit să forţeze sondajul pentru că e normal ca primarul în funcţie să stea cel mai bine. N-a sprijinit realizarea sondajului şi atunci am decis să facem sondaj pentru că decizia va fi luată pe baza lui. A fost un fel de sancţiune a noastră pentru ei că n-au făcut sondajul, că s-au dat înapoi”, ne-a declarat Gligor. Pentru postul de viceprimar vor intra în sondaje, alături de Folescu, viceprimarul Liviu Linţa şi Florin Băd.

Un primar cu aere de „ocnaş” la banii primăriei

Pe lângă Milu Folescu, care ar fi vrut să obţină candidatura „din oficiu”, pe considerentul că este primar în funcţie, mai sunt trei primari liberali care au făcut de bună voie un pas îndărăt. La Bunila, primarul Nelu Oprişoni vrea să se retragă din administraţie, după ce a fost ales primar în patru mandate. Primarul comunei Buceş se declară scârbit de toate partidele politice şi felul cum înţeleg ele să facă politică. „M-am săturat de toate partidele politice şi nu mai vreau să candidez. Am trei mandate de primar şi două de viceprimar. Dacă voi reveni asupra deciziei, voi candida doar ca independent”, spune Traian Achim Mărcuş, primarul comunei Buceş. Ioan Jurj, primarul liberal al comunei Bretea Română, părea enervat că ne interesăm de intenţiile lui. De parcă noi am fi vrut să-l băgăm cu de-a sila „ocnaş” la bugetul primăriei. „Da ce, îi vreo problemă? Nu mi-am depus candidatura. Şi cei cu asta? Mă mai gândesc.. Este timp, care-i problema”, s-a oţărât Ioan Jurj.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

15 − 9 =

ACTUALITATE
După cinci crime și 22 de ani după gratii, Beniamin Laichici se pregătește de eliberare         Breslele și meșteșugurile din trecut, promovate la Castelul Corvinilor         Povestea celei mai faimoase vile din Deva: fosta reședință a lui Petru Groza         Colegiul Transilvania, aniversat în Cetatea Devei         Incendiu în satul Căstău, provocat de jocul copiilor cu focul         Geoagiu – investiții importante pentru dezvoltarea comunității         PE BANII PRIMĂRIEI HUNEDOARA. Trai bun (ziua romilor) – 5.000 lei, comemorarea eroilor – 50 lei         MISTERELE HUNEDOAREI. Megaliții – altarele misterioase ale strămoșinlor noștri         Concurs: „Deva înflorește”         Bazinele ștrandului din Deva vor fi renovate         Accident rutier provocat la beție         Marius Surgent (deputat ALDE): „Nu trebuie să existe derapaje în instituțiile cheie ale statului”         Michael Melczer: “Ne pregătim să asigurăm şi iarna viitoare încălzirea municipiului Deva”         Polițiști anchetați de Parchet după scandalul din Lupeni         Tragedie în Petroșani: un bărbat a murit într-un accident rutier         ADEVĂR ŞI PROVOCARE. Împădurim Kogaionul împreună         AFACERI LÂNGĂ MORMÂNTUL LUI ARSENIE BOCA. De ce nu a dispărut talciocul de la Mănăstirea Prislop         Peste 140 de hectare în flăcări         Peste 250 de arbori plantați în Călan         Copil rănit grav într-un accident