„UNA VORBIM, ALTA FUMĂM”. Profi nu a lucrat deloc „profi” la Hotel Deva

Toţi arhitecţii Devei – fără  nicio excepţie, edilii, chiar şi reprezentantul Profi şi proiectantul angajat (arhitect din Timişoara) au fost de părere că înfiinţarea supemarketului de la Hotel Deva a pornit în stil heirupist, nelegal şi neprofesionist. Cei de la Profi voiau să obţină, ieri, acordul Primăriei pentru a organiza mâine o sindrofie de inaugurare, fără să fi obţinut încă nici autorizaţia de construcţie şi nici pe aceea de funcţionare a magazinului

profi

Comisia de arhitectură şi urbanism s-a întrunit, ieri, la sediul Primăriei Deva pentru a aviza proiectul de amenajare a unui magazin Profi la parterul Hotelului Deva. În momentul în care proiectantul cerea avizul, în magazin marfa era deja pe rafturi. Documentaţia tehnică nu numai că e retro, dar e şi făcută pe colţul mesei,  nu există ridicare topo, studii de circulaţie şi de faţadă – documente obligatorii la dosar pentru obţinerea autorizaţiei de construcţie.

„Suntem sub limita legii”

Practic, negustorii de la Profi au făcut lucrarea (defectuos) şi vor să obţină toate avizele retroactiv, pe teoria faptului împlinit. (În Capitală nu au mişcat o cărămidă timp de un an, până când nu au fost în regulă cu disciplina în construcţii.) „Dacă se închiriază spaţiul astăzi, de astăzi eşti plătitor de chirie, dar obţinerea unei autorizaţii durează. De exemplu, în Bucureşti am obţinut autorizaţia de construcţie după un an şi trei luni. Nu căutăm scuze. Nu pot să spun că suntem în legalitate, suntem sub limita legalităţii, dar această investiţie va crea noi locuri de muncă la Deva”, a încercat să sensibilizeze auditoriul reprezentatul magazinului Profi.

Pe de altă parte, arhitectul care a proiectat lucrarea a reuşit să atingă cote nebănuite ale penibilităţii, într-atât încât să-i convingă pe membrii comisiei de arhitectură şi urbanism să-i conteste calitatea profesională la Ordinul Arhitecţilor Timiş.

Profi nu se deschide joi

După aproape o oră de discuţii, cei prezenţi au căzut  de acord să amâne un verdict până când proiectantul va reveni cu temele făcute. „În niciun caz nu vor putea deschide magazinul joi. Noi căutăm să venim în sprijinul investiţiilor, dar cu forme legale şi în condiţiile legii. Sunt lucruri de bun simţ în urbanism ce n-au fost respectate” a declarat Angela Kalauz, arhitect şef la Primăria Deva.

Nu este lipsit de interes să amintim că Profi a construit haotic – fără respectarea unor cerinţe la studiul de circulaţie, şi magazinul din „buza” sensului giratoriu de pe strada Mihai Eminescu.

Comentarii FB

comentarii




5 Răspunsuri la “„UNA VORBIM, ALTA FUMĂM”. Profi nu a lucrat deloc „profi” la Hotel Deva

  1. marian

    aici nu cred ca-i vorba de autorizatie pt ca aia se obtine, da probabil ca aia de la primarie n-or fost “bagati in seama” si nu si-or primit “atentiile” cu care is obisnuiti, asa ca n-or dat autorizatia si dupa aia or cautat nod in papura.

    Răspuns
  2. Negru

    …si li se rupe de edili, de arhitecti si de toate! Profi s-a deschis azi, joi 20.03.2014, fara nicio autorizatie pentru ca toate institutiile din Deva sunt de rahat, primarul nu are nicio putere si ni credibilitate pentru ca a lasat tot orasul in haos. Pe toate bulevardele se gasesc marfuri expuse tiganeste in fatza magazinelor, masini parcate in totalitate pe trotuare sau in zonele verzi, chioscuri puse pe trotuare in calea trecatorilor, e plin orasul de rahat de caine si odata cu venirea caldurii pute a pipi de caine in tot orasul… si inca atat de multe nereguli incat ti-a sila de Deva! Asa ca, ce mai e si cu deschiderea Profi? Doar o alta ilegalitate! Doar o alta mizerie in oras.

    Răspuns
    1. albu

      Hmm…cred ca te inseli. Nimic nu e intamplator, iar primarul poate face, si face, exact cat vrea.

      Răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

12 + 2 =

ACTUALITATE
Accident grav pe calea ferată         Agresiune în spital: o femeie a căzut victimă unui recidivist         Trei adolescenți au fost reținuți de polițiști, pentru mai multe tâlhării         Peste 250 de infractori depistați cu ajutorul tehnicii criminialistice         POSTUL PAȘTELUI. Arsenie Boca și secretele celor mai puternice învăţături din Post         Singurătatea satelor din tărâmul de vis al Grădiștii Muncelului         Tânărul din Hunedoara care îi tunde gratuit pe sărmanii dintr-un oraş englez         Alin Simota face primii pași spre eliberare         În atenția crescătorilor de ovine         Curățenie generală pe râul Zlaști         Elevă bătută într-o școală din Deva         Cetatea Devei, subiectul unui nou scandal: ce beneficii și-au dat administratorii sitului         Cum este devastată pădurea de pe Dealurile Silvașului         Soarta cimitirului din Hațeg a fost decisă de magistrați         RAPORT DE CONTURI. Dregătorii hunedoreni s-au întrecut în furăciuni         Accident rutier grav pe șoseaua Hațeg – Caransebeș         Accident rutier produs de o tânără de 22 de ani         Razii la transportatorii de lemne: o cantitate impresionantă de material lemnos confiscată de Poliție         PAS CU PAS. Căpuşa favorită a primarilor PNL a intrat în afaceri şi cu Deva         Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului, cunoscut în Europa prin proiectul Danube GeoTour