TEHNICĂ DE ŢEPUIT SEAP-UL. Lideri PSRo, înfipţi adânc în banii Devei

Peste 400.000 lei a plătit Primăria Deva să transforme sala de şedinţe într-o încăpere neîncăpătoare (dacă îngăduiţi contradicţia în termeni) şi nefuncţională ca loc de dezbateri publice. Lucrarea a fost dată între Crăciun şi Revelion, 2016, firmei de la care SPIGM Deva a cumpărat o camionetă defectă, învârteală cercetată penal. Întâmplător, constructorul este preşedintele PSRo Călan şi camarad cu viceprimarul Răzvan Mareş. Simple coincidenţe?

Moş Crăciun există!

La sfârşitul anului 2016, între Crăciun şi Revelion, Primăria Deva a scos pe piaţă o lucrare, mană cerească pentru constructorii care şomează în sezonul rece. Era vorba de proiectare şi execuţie a lucrărilor de reabilitare integrală a sălii de şedinţe. Valoarea contractului a fost de 408.000 lei, cu termen de finalizare a lucrărilor la data de 28 iunie 2017. (Ca la promoţie: iei acum, lucrezi la anul.) Oferta (singura) câştigătoare a primit vestea în 29 decembrie 2016. Astfel, firma DOCOLINA CONSTRUCTIONES SRL (administrată de preşedintele PSRo Călan) a semnat contractul nr. 49.210 cu Primăria Deva (patronată Mircia Muntean şi Răzvan Mareş – liderii judeţeni ai PSRo). Răzvan Mareş nu-şi mai aminteşte cât a stat anunţul pe SEAP şi spune că el nu a semnat niciun document de atribuire, chiar dacă era la acea vreme conducătorul “de facto” al Primăriei Deva. “Atribuţiile sunt una şi semnătura-i alta. Delegarea atribuţiilor înseamnă partea operativă a lucrurilor. Nu Mareş s-a ocupat de contracte, nu Mareş s-a ocupat de achiziţii publice”, declară viceprimarul (PSRo) Devei. Şeful socialilor “RO” din Hunedoara spune că este prieten foarte bun cu patronul firmei Docolina şi că împreună au însoţit – pe bază de invitaţie – echipa Devei de fotbal în sală la turneul de la Barcelona, însă relaţiile personale şi de partid nu au nimic cu faptul că firma a obţinut mai multe lucrări finanţate de Primăria Deva.

Ancheta de Hunedoara

citeşte tot articolul AICI

Comentarii FB

comentarii




2 Răspunsuri la “TEHNICĂ DE ŢEPUIT SEAP-UL. Lideri PSRo, înfipţi adânc în banii Devei

  1. Un Cetatean

    Dar de BUDA lui OANCEA nu scrie nimeni…ca doar tot cand a fost Mares acolo s-a facut..sau aia ii la norme europene si se putea face si vreo 2 case din ea :)))

    Răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

5 + 8 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Spitalul județean de urgență amenajează o secție pentru RMN         Bărbat tâlhărit după ce a fost ademenit cu o noapte de sex         COSTEL AVRAM face minuni cu drumurile judeţene. Pe facebook şi din vorbe         ÎN APĂRAREA ŞEFULUI. Actori din Petroşani, cu jalba la „Împărăţie”         Incendiu în Deva         Accident grav pe DN 76, produs de o tânără de 19 ani         După 2.000 de ani… A apărut asfaltul până la poalele cetății dacice Piatra Roșie         Piatra romană descoperită sub cea mai veche biserică a Hunedoarei         Cum arată Parcul Dendrologic Simeria, la venirea primăverii         Tragedie lângă șantierul Autostrăzii Lugoj – Deva         Părintele Crăciun Opre a fost pomenit la 7 ani de la trecerea la cele veșnice         Crucea de Flori, tradiția de Florii din Hunedoara         Paștele la Biserica Romano-Catolică din Hunedoara         Prima fântână arteziană de pe noua pietonală a intrat în probe         O APRECIERE OFICIALĂ. Sarmizegetusa Regia, model de bună guvernare a monumentelor UNESCO         Cât a mai rămas de executat din Lotul trei al Autostrăzii Lugoj – Deva, după cinci ani de lucrări         ALDE HUNEDOARA. Michael Meltzer: „Viitorul termocentralei Mintia este pe gaz”         Femeie înșelată de o necunoscută         Centrul pietonal din Hunedoara va fi inaugurat de Ziua Europei         Cea mai vârstnică femeie din Deva a împlinit 105 ani