TEATRU LA PRIMARIA DEVA. Oancea vs. Mareş, „Ce formidabilă harababură”

Primăria Deva este în plin spectacol mediatic în care “actorii” aruncă pe piaţă mici fragmente de adevăr, amestecate de-a valma cu aluzii (îşi arată pisica) şi scenarii imposibil de probat în detaliu. La prima conferinţă de după izbucnirea scandalului, viceprimarul Răzvan Mareş (PSRo) a lansat declaraţii violente împotriva lui Tiberiu Balint, dar a evitat un atac direct la Florin Oancea, chiar dacă primarul i-a luat tot – atribuţii, secretară, maşină – şi l-a mutat cu biroul la beci

Precauţiile viceprimarului PSRo de a intra într-un război total cu primarul Florin Oancea pot fi o consecinţă a diplomaţiei (încă mai speră să cadă la pace) sau lui Răzvan Mareş îi este teamă de “scheleţii” lăsaţi prin arhivele Primărie. Cu certitudine, dilema va fi tranşată în viitoarele săptămâni pentru că au fost anunţate noi dezvăluiri.

Delir în doi

Şeful PSRo Hunedoara a promis probe, însă a furnizat (deocamdată, cel puţin) doar declaraţii politice. În situaţia conflictuală de la Primărie ştim precis că cei doi viceprimari – Ovidiu Moş (PSD) şi Răzvan Mareş (PSRo) – au devenit decorativi la locul de muncă, că au fost mutaţi, vineri, “să ascută creioane” în acelaşi birou de la subsolul instituţie. De asemenea, e destul de evident că primarul Devei are un consiliu local ostil, cu cel mult zece susţinători, şi avem informaţii solide că din primărie s-au sifonaţi bani la greu în perioada 2016-2017. Miercuri, 17 ianuarie 2018, primarul Florin Oancea a eşuat în tentativa sa de a-i destitui pe cei doi viceprimari, după care a lansat câteva declaraţii incendiare. Vineri, 19 ianuarie, a fost rândul viceprimarul Răzvan Mareş să iasă la rampă cu un scenariu apocaliptic. Văzute în oglindă, declaraţiile  arată cam care e bătaia peştelui. În Primăria Deva s-au întâmplat lucruri…

Diavolul şi domnişoara PSRo

Răzvan Mareş susţine că primarul Florin Oancea urmăreşte un plan diabolic pus la cale de Tiberiu Balint, fostul preşedinte al PNL Deva, auto-suspendat din viaţa publică. Mareş povesteşte cum, două sâmbete la rând, s-au întâlnit toţi trei (Oancea, Balint şi el) ca să pregătească epurarea angajaţilor din Primărie. Toţi „indezirabilii” urmau să fie mutaţi într-un departament nou-înfiinţat (“serviciul scheleţi”), după care acel compartiment trebuia desfiinţat, dimpreună cu angajaţii nedoriţi. „Şi încerca (Balint) să-i explice lui Florin Oancea că nu poţi dacă nu ai oameni… Trebuie să aduci (în Primărie) oamenii tăi ca să te voteze. Trebuie să aduci oamenii tăi şi să le spui că pleacă odată cu tine, toţi cei care vin, pentru că aşa îi faci să-ţi fie loiali. M-au pus pe mine să fac o listă cu persoane indezirabile în Primăria Municipiului Deva. Am refuzat să le-o dau!”, povesteşte Răzvan Mareş. În susţinerea scenariului, Mareş n-a furnizat probe, cum pretindea la începutul conferinţei. Ar trebui să-l credem pe cuvânt. Dar există o mică fisură logică în povestea sa: Cum de nu a făcut Oancea sau Balint lista? Dacă Balint era într-atât de diabolic, cum de a lăsat trierea oamenilor (esenţa planului) pe mâna lui Mareş?

Ancheta de Hunedaora

citeşte tot articolul AICI

 

Comentarii FB

comentarii




2 Răspunsuri la “TEATRU LA PRIMARIA DEVA. Oancea vs. Mareş, „Ce formidabilă harababură”

  1. marius

    Cine i mai poate crede povestile ,sa dovedit ca n are nici o treaba cu oamenii defunctului partid fiind interesat doar de propria persoana,un ipocrit si un papagal ma rog ca toti “politicienii”de altfel

    Răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 + doi =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Povestea tristă a turnului celei mai vechi biserici din Deva         Primăria Municipiului Deva va plăti, luni, bursele de merit și performanță         Au cerut sprijin pentru revizia tractoarelor și curățarea terenurilor împădurite         Au refuzat facturile la gunoi. Primarii din Valea Jiului față în față cu Supercom. CJ Hunedoara – mediator         Expertiza care arată cât de degradat este podul peste Strei         Incendiu puternic la marginea autostrăzii         O clipă de neatenție i-a fost fatală unui șofer din Deva         Razie de amploare în Hunedoara. A fost prins un recidivist extrem de periculos         Florin Oancea: Un nou pas important pentru deschiderea și dezvoltarea zonei Grigorescu din Deva         Marius Surgent, deputat ALDE Hunedoara: Raportat la 2018, bugetul investițiilor este mai mare cu 15,7 miliarde de lei         HUNEDOARA PESEDISTĂ. Gunoierul Brai – Cata funcţionează fără autorizaţie de mediu. Garda de mediu zice că e OK şi fără         Accident rutier grav. ATV-ul condus de un tânăr a fost lovit de mașină         Sentință pentru Marian Muntean, în dosarul de conflict de interese         Dosarul de dare de mită pentru lucrări în turism se întoarce în instanță. Frații Gărdean vin din nou în fața judecătorilor         Doi bărbaţi au murit înecați în nordul şi centrul judeţului Hunedoara         Drum județean blocat de bolovani         Sprijin pentru vârstnici și pentru copiii cu dizabilități         Hunedorean înșelat de o femeie cunoscută pe Facebook cu 18.000 de euro         Ovidiu Drîngă a fost pus în libertate după trei ani de la uciderea a două femei         Zimbrii care atrag toate privirile oaspeţilor de la Zoo Hunedoara