TAXA SPECIALĂ. Primăria mai adună nişte bănuţi pentru gunoierii Devei

Consiliul Local Deva a aprobat, marţi, 28 februarie, înfiinţarea unei taxe speciale de salubrizare ce va fi percepută în anul 2017 de la persoanele care nu au contracte cu Salubritatea SA. Banii colectaţi trimestrial prin Direcţia de Impozite şi Taxe vor fi dirijaţi spre operatorul de salubritate.

Raportul justificativ întocmit de angajaţii Primăriei Deva arată că este o diferenţă considerabilă între populaţia înregistrată statistic şi cea care plăteşte gunoiul.  „Din datele statistice, populaţia municipiului Deva este 61.123 locuitori, iar din evidenţele operatorului de salubritate reiese că doar un număr de 44.653 au contracte încheiate pe categorii de utilizatori, iar restul participă nemijlocit la depozitarea necontrolată a deşeurilor”, se arată în raportul întocmit de Ioan Tătar.

 

Taxa „ar pute duce la creşterea calităţii serviciilor”

Consilierii locali au aprobat ca taxa specială de salubrizare să fie de 7 lei lunar pentru fiecare persoană, în cazul persoanelor fizice, în timp ce persoanele juridice vor plăti o taxă de 200 lei la tona de gunoi. Taxa specială de salubrizare se achită trimestrial, termenele fiind: 31 martie pentru lunile februarie şi martie, 30 iunie pentru lunile aprilie, mai, iunie, 30 septembrie pentru lunile iulie, august, septembrie şi 30 decembrie pentru lunile octombrie, noiembrie şi decembrie. Pentru neplata taxei la termenele stabilite vor fi percepute majorări de întârziere urmate de executare silită. Taxa va fi încasată prin Direcţia Impozite şi Taxe Locale din cadrul Primăriei Deva şi va fi depozitată într-un cont special deschis la Trezorerie. Banii vor fi daţi gunoierilor Devei, „în baza documentelor justificative prezentate şi în limita sumei încasate”, după cum apare în expunerea de motive ce însoţeşte hotărârea luată de consilieri. Pentru identificarea evazioniştilor, gunoierii vor colabora cu Poliţia Locală şi cu Serviciul de Evidenţă a Populaţiei. „Instituirea taxei speciale de salubritate ar pute duce la creşterea calităţii serviciilor”, ne mai informează aleşii târgului.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

15 − 7 =

ACTUALITATE
O piață din Deva se va numi a Regelui Mihai I al României         Colindători la primărie         Coroane de flori în memoria Majestății Sale Regele Mihai I         Cântecul măturătoarei de fluturi         Nicolae Furdui Iancu va colinda la Deva         Demers ciudat. Brandul Arsenie Boca a fost luat de un maghiar         Directoarea șpăgară din Petroșani a fost condamnată         Braconierul oprit cu focuri de armă de poliţistul Roman Murar         Risc de avalanșă în munți         Vânătoare ilegală         Povestea aeroportului InternaŢional sibiu continuă alături de voi         Lista drumurilor județene din Hunedoara modernizate în 2017         „Crăciunul Vienez” deschide sala mare a Centrului Cultural „Drăgan Muntean”         Polițiștii din Lupeni și-au reclamat șeful, întors la lucru după nouă luni de concediu medical         Bilațul investițiilor în spitalele din județul Hunedoara         A încărcat mai mult lemn decât trebuia         Transport ilegal de lemne         Bătaie cu urmări grave         Lucrări recepționate pe strada Pietroasa din Deva         Concerte reprogramate, ca urmare a decretării doliului național