SOCIAL-DEMOCRAŢIA SE MUTĂ ÎN LOZINCI. Pesediştii de la butoanele judeţului dau cu tifla „sărăntocilor”

Liderii PSD Hunedoara nici măcar nu mai mimează interes şi solidaritate faţă de nevoiaşi. Două proiecte de interes pentru hunedorenii cu venituri modeste au fost trântite de stăpânii judeţului, doar pentru că iniţiativa a venit din partea unor consilieri PNL. La fel ca dositul „cumpărăturilor” directe, şefii PSD au călcat în picioare regulamentul de funcţionare al Consiliului Judeţean. În logica pesedistă şi lotul olimpic de gimnastică va rămâne fără finanţare de la judeţ.

 

Liberalii au iniţiat proiectul „Primul ghiozdan”, demers ce îşi propune să ofere gratuit minimum de rechizite şcolare pentru elevii (cam 2.800 la număr) care păşesc pentru prima dată în învăţământul primar. Cea de a doua iniţiativă face referire la realizarea unor puncte de acces liber la internet în locaţii publice din toate comunele judeţului. În prima fază şefii judeţului nici nu au vrut să le supună la vot. După o lună, proiectele au fost desfiinţate abuziv cu complicitatea juriştilor instituţiei şi prin nesocotirea procedurilor de funcţionare a Consiliului Judeţean.

 

PSD le refuză elevilor primul ghiozdan gratuit

 

Cele două proiecte au provocat bâlci în şedinţa ordinară a Consiliului Judeţean Hunedoara ce s-a ţinut vineri, 30 septembrie 2016. „Este trist că cei de la conducerea Consiliului Judeţean înţeleg să facă mai multă politică şi mai puţină administraţie”, a fost concluzia trasă de consilierul judeţean PNL Oana Frânc, iniţiatorul proiectelor.  „Trist este că doamna consilier judeţean Rodica Dimulescu, care este şi director al unei şcoli din Orăştie, a înţeles să spună că Episcopia Devei şi Hunedoarei a acordat deja 200 de ghiozdane şi nu vede care ar mai fi sensul şi rostul pentru a mai acorda şi alte ghiozdane elevilor”, a mai spus Oana Frânc. De partea cealaltă, şeful judeţului îi acuză pe liberali de politicianism. „Punctul meu de vedere este clar şi cred că aţi observat şi dumneavoastră că am început campania electorală cam devreme. Cred că, cu orice proiect cu care venim în Consiliul Judeţean să ne facem campanie electorală, nu sunt de acord, indiferent cine vrea să-l promulge, indiferent că este de la PNL sau PSD. Noi trebuie să facem proiecte care să respecte legea. Ambele proiecte nu respectă legea. Sunt în contradicţie cu Legea Învăţământului şi nu putem să le aprobăm. Dorinţa mea este să ajutăm cât mai mulţi copii”, susţine Laurenţiu Nistor, preşedintele Consiliului Judeţean. Deocamdată, „dorinţa” şefului PSD nu şi-a atins ţinta. Ba, dimpotrivă.

 

În logica pesedistă, gimnastele rămân fără bani de la CJ

 

Pesediştii susţin că nu pot fi acordate rechizite micilor şcolari pentru că: „Nu putem suprapune un program al Consiliului Judeţean peste programul Ministerului Învăţământului”, după cum spunea Nistor. Liberalii spun că, în propunerea lor, era vorba de un parteneriat cu Inspectoratul Şcolar, la fel cum a fost cel pe care liderii PSD l-au făcut cu Universitatea Petroşani „pentru finanţarea unor activităţi”. Mai mult, şefii judeţului au anunţat că vor să susţină lotul olimpic de gimnastică. Or, pentru finanţarea gimnastelor e nevoie de un proiect de asociere la fel ca cel pentru susţinerea primului ghiozdan, iar precedentul creat de pesedişti este pe cale să compromită revenirea lotului olimpic de gimnastică la Deva.

 

Contestaţii la prefect şi în instanţă

 

Ca şi în cazul „cumpărăturilor” directe pe care preşedintele Nistor le ţine dosite, refuzul de a finanţa primul ghiozdan gratuit s-a făcut fără respectarea regulamentului de funcţionare al Consiliului Judeţean Hunedoara, care zice că un proiect nu poate fi retras de pe ordinea de zi decât de iniţiator. „Preşedintele Consiliului Judeţean avea obligaţia să meargă cu procedura de vot până la capăt. Domnia sa a cerut un simulacru de vot: cine este de acord cu avizul de ne-legalitate şi cu retragerea proiectelor. (…) Noi considerăm că preşedintele Laurenţiu Nistor nu a respectat procedura şi nu a supus la vot cele două proiecte pe articole şi pe ansamblu, indiferent dacă ele treceau ori nu”, a spus Florian Toma, consilier PNL. Toma a anunţat că grupul liberal se va adresa prefectului Valer Ungur, cerându-i să verifice legalitatea demersurilor făcut de Nistor. Dacă va fi nevoie liberalii vor merge cu stăpânul judeţului la judecată şi în instanţă.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

2 × 5 =

ACTUALITATE
Nicolae Gherghin, colecționarul de timp         3.000 de sancţiuni au fost aplicate de Poliţia Locală Deva         Peste 30 de proiecte de hotărâre sunt supuse dezbaterii şi aprobării Consiliului Local Deva         Schi-alpinismul, recunoscut drept sport olimpic. Selecţia pentru lotul naţional, la finele lui ianuarie         Până acum, 820 de concurenţi vor alerga la înălţime. Pe 17 iunie, la Retezat SkyRace Intersport!         Tragedie pe un bulevard din Hunedoara. Un tânăr a fost implicat într-un accident mortal         Gealaţii lui Arion către secretarul general PNL Hunedoara: „Îţi sparg faţa şi maşina”         Mesajul lui Traian Berbeceanu către ministrul Justiției         Călători străini prin judeţul Hunedoara: „O mică Elveţie!”         Când va fi dată sentința în dosarul de proxenetism al lui Daniel Pleșcan         Peste 100 de jandarmi vor asigura ordinea în stațiunile Hunedoarei         Hoț arestat după ce a atacat paznicii unui transport de cărbune din Valea Jiului         AU DEPUS JURĂMÂNTUL. Poliția Hunedoara se întărește cu 60 de agenți         PROCESUL DECENIULUI. Domeniul Kendeffy din Retezat, la ultimul termen de judecată         Violatorul care și-a mutilat fosta iubită a cerut eliberarea         Tribunalul Hunedoara decide soarta fostului primar Cornel Resmeriță         Ce șanse mai au proiectele de restaurare din Hunedoara depuse la ADR VEST         DOSARELE „PETRU GROZA”. Răfuielile din presa hunedoreană a anilor interbelici         ÎNGRIJORĂTOR: Numărul diabeticilor nou depistaţi a crescut cu o treime în ultimii patru ani         Bibliotecarul Avram Iancu vrea să străbată înot cei 2.860 de kilometri ai Dunării