ŞEFUL PSD HUNEDOARA, ÎN VIZORUL DNA. Primarul Laurenţiu Nistor pe pagubă, patronul Nistor Laurenţiu pe profit

Deputatul PSD Laurenţiu Nistor e acuzat că ar fi tras câteva „tunuri” de miliarde de lei vechi în perioada în care era primar al comunei Şoimuş. Pe numele său au fost formulate mai multe plângeri penale, dintre care cel puţin una este în ancheta structurilor centrale DNA. Din plângerile penale reiese că Primăria condusă de Nistor a pierdut sume importante de bani prin deconturi nejustificate, clădiri subevaluate sau concesiuni incorecte

main

ZIARUL Hunedoreanului prezintă, în serial, acuzaţiile care planează asupra liderului PSD Hunedoara. Faptele datează din perioada de dinainte de 2008, ele au fost descoperite pe parcursul anului trecut, însă până acum informaţiile nu s-au „scurs” în spaţiul public decât sub formă de bârfe, zvonuri ori şuşanale.

În ediţia de astăzi vom prezenta afacerea păguboasă pentru Primăria Şoimuş condusă de Laurenţiu Nistor şi fabrica de ciment de la Chişcădaga. În paralel, două din firmele lui Nistor au obţinut câştiguri frumuşele de pe urma contractelor cu aceeaşi fabrică de ciment.

Taxe mici, prejudiciu de 40 miliarde de lei vechi

Clădirile cimentiştilor de pe raza comunei Şoimuş au fost subevaluate, spune un Raport de audit financiar care constată un prejudiciu enorm din care nu s-a putut dispune recuperarea decât pentru cam o treime. Începând cu anul 1997, odată cu privatizarea fabricii, taxele pe clădiri şi terenuri datorate primăriei au fost mult sub valoarea reală. Fostul primar Laurenţiu Nistor nu a făcut nici un audit la Cişcadaga, deşi acest lucru s-ar fi impus. Legea permite recuperarea prejudiciului înlăuntrul termenului de prescripţie care este de cinci ani. În 2012, atunci când s-a făcut prima verificare în teren s-a constatat că cimentiştii au plătit în ultimii cinci ani cu 40 de miliarde de lei vechi mai puţin spre bugetul local. Pentru restul perioadei de 11 ani cu clădiri subevaluate nu se mai poate face nimic. Rămâne o „gaură” de peste 80 de miliarde de lei vechi, bani care ar fi putut ajunge în conturile primăriei. Inspectorii financiari spun că prejudiciul putea fi evitat dacă se făcea o auditare corectă pe teren.

Laurenţiu Nistor susţine că nu era treaba lui să verifice dacă proprietarii îşi declară corect proprietăţile. „Fiecare proprietar este obligat să-şi declare bunurile. Sigur, prin sondaj, am făcut (verificări) şi s-a dovedit că declaraţiile făcute de firme şi cetăţeni sunt adevărate”, explică liderul PSD Hunedoara. În mod bizar, „sondajele” de care vorbeşte Nistor au ocolit tocmai pe cel mai mare furnizor de venituri la bugetul local.

O carieră cu chirie de doi bani

Cariera de argilă a comunei Şoimuş este altă afacere păguboasă pentru primărie şi prosperă pentru fabrica de la Chişcădaga. În 31 ianuarie 2005, primarul Laurenţiu Nistor închiriază firmei Casial o cariera de peste 24 de hectare de teren, pe o perioadă de 25 de ani, cu 30 de bani (300 lei vechi) metrul pătrat pe an. Suma este derizorie. Spre exemplu, acum Primăria Şoimuş încasează 5.000 lei chirie pentru un hectar de păşune, în timp ce pentru toate cele 24 de hectare din carieră primeşte puţin peste 13.000 lei. E adevărat că închirierea la un preţ de nimic s-a făcut cu acordul consiliului local, dar asta se întâmpla într-o perioadă în care pesediştii lui Nistor puseseră stăpânire pe Şoimuş. Amintiţi-vă că Primăria Şoimuş a fost singura din ţară care a avut la un moment dat 13 mandate PSD din 13 existente în consiliul local.

Afacerile merg şnur în sectorul privat

Patronul Laurenţiu Nistor s-a descurcat mult mai bine în relaţia de afaceri cu fabrica de ciment, în comparaţie cu primarul Nistor Laurenţiu care a gospodărit mai mereu pe pagubă. Două din firmele deputatului PSD prestează pentru cimentişti şi sunt an de an pe profit. Potrivit ultimei declaraţii de avere, Laurenţiu Nistor a câştigat din dividende 296.000 lei, iar soţia sa (angajată la cele două societăţi comerciale) a încasat salarii de peste 70.000 lei – cu zece mii de lei mai mult ca indemnizaţia de deputat. „Adică cum? Ce vreţi să insinuaţi dumneavoastră? Eu am două firme la Chişcădaga – adică nu-s ale mele că suntem doi asociaţi, care lucrează acolo şi nu lucrează cu statul. De niciun leu n-am lucrat cu statul român. Acolo te duci şi dacă eşti corect, câştigi licitaţia şi faci treabă. Dacă nu – adio! Patronul nu-şi permite să se joace cu  „ia-mă Doamne stinge-mi neamu’ sau fă-mi ceva! Deci nu mă luaţi cu firmele mele care câştigă şi primăria pierde”, a replicat deputatul Laurenţiu Nistor, preşedintele organizaţiei PSD Hunedoara.

Comentarii FB

comentarii




2 Răspunsuri la “ŞEFUL PSD HUNEDOARA, ÎN VIZORUL DNA. Primarul Laurenţiu Nistor pe pagubă, patronul Nistor Laurenţiu pe profit

  1. pascu valentin

    Un impostor notoriu pus mereu pe furtisaguri.
    Il cunosc foarte bine de pe vremea cand “conducea” ACR-ul din Deva.

    Facea tot felul de ilegalitati iar in baza functiei detinute aici, fiul sau, se ocupa de “afaceri” cu masini.

    Răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

20 − 14 =

ACTUALITATE
Accident rutier în Cristur, pe șoseaua Hunedoara – Deva         Consiliul Județean pregătește banii pentru refacerea șoselei spre Sarmizegetusa Regia         Soarta tristă a așezării romane de la Micia, locul istoric care ar fi putut aduce turiști         Un polițist din Hunedoara a prins un tâlhar, după ce l-a alergat pe străzi         ADVERTORIAL. Educația financiară este vitală pentru un antreprenor         BIROCRAŢIA SUFOCĂ ROMÂNIA. Două miliarde de euro de la UE n-au mai ajuns la drumurile patriei         INSTITUŢIA PREFECTULUI. Lista despăgubirilor a fost aprobată de Guvern         O tânără a fost jefuită în Hunedoara         Accident în Hunedoara, produs de un bărbat de 71 de ani         PROIECT PILOT. Tablete pentru elevi şi laptopuri pentru dascăli, moca, de la stat         Pagube de peste jumătate de milion de lei în judeţul Hunedoara         Aproape 200 de cadre didactice, cercetători, academicieni și scriitori au dat publicității apelul ”Dreptul la Educație”         Ministrul Turismului la Geoagiu Băi. Mircea Titus Dobre: „Ce a fost până acum a fost o pancartă”         Drumul Ilia – Gelmar se va face cu 40 milioane euro, bani europeni         Semnal de alarmă: Hunedoara înconjurată de terenuri poluate. Cât de nocive sunt haldele de steril         Imagini aeriene de pe Lotul IV al Autostrăzii Lugoj – Deva. Cum s-a lucrat (VIDEO)         Atenționare meteo: cod galben de ploi și vijelii!         Scandal în trafic cu urmări grave, filmat de un martor (VIDEO)         Accidentul rutier din intersecția de la Sântuhalm. Cine a fost vinovat         Violenţă de limbaj, bagatelizată de câţiva magistraţi hunedoreni