1.7 C
Deva
marți, martie 19, 2024

Scrisoarea deschisă a primarului Marcel Goia: „Autoritățile Publice Locale, bătaia de joc a Statului Român”

Marcel Goia, primarul orașului Hațeg, a trimis o scrisoare deschisă Guvernului României, Senatului, și Camerei Deputaţilor, în care se plânge că autoritățile locale au ajuns bătaia de joc a statului român. Marcel Goia susține că a trebuit să aștepte după unele dintre numeroasele avize pe care instituțiile statului român i le-au cerut pentru a putea derula un proiect, iar birocrația greoaie a făcut ca prețul plătit de primărie pentru realizarea proiectului să fie cu 55 la sută mai ridicat.

„Autoritățile Publice Locale, bătaia de joc a Statului Român”, își intitulează primarul scrisoarea deschisă.
„Primăria oraşului Haţeg a organizat în 2011 licitaţia pentru Actualizarea Planului Urbanistic General al orașului Haţeg cu localităţile aparţinătoare, documentaţie care era aprobată deja din 1999. Astfel, în urma desemnării ofertantului caştigător, în luna mai 2011 s-a încheiat un contract de servicii cu o persoană juridică abilitată să presteze aceste servicii pentru o sumă totală de 186.893 lei, TVA inclus şi o durată de elaborare de 18 luni. (…) Însă din momentul depunerii documentaţiilor pentru obţinerea avizelor, care s-au ridicat iniţial la un număr de 28 de instituţii avizatoare, putem spune că a început o adevărată aventură, marcată de timp îndelungat, bani suplimentari, modificări legislative pe parcurs, avize care expiră între timp. Majoritatea instituţiilor avizatoare au emis avizele într-un termen rezonabil, unele chiar s-au încadrat în maximum 30 de zile, dar ca întotdeauna există şi excepţii din care enumerăm doar câteva: recordul de aşteptare s-a înregistrat la Ministerul Culturii unde am depus documentaţia pentru obţinerea avizului în 16.07.2013, iar avizul a fost eliberat după doi ani şi şapte luni, în 12.02.2016, perioada în care s-a solicitat suplimentar şi un studiu istoric şi de arheologie pentru care Primăria a plătit 19.840 lei. cu toate că documentaţia P.U.G. depusă conţinea un studiu istoric de fundamentare. La Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, documentaţia a stat pentru avizare 22 de luni, aproape doi ani, începand din februarie 2016 si pana în decembrie 2017, având în vedere faptul că pentru a o putea depune trebuie să existe toate celelalte avize (28), acesta fiind motivul pentru care s-a depus doar în 2016. Pentru obţinerea avizului Agenţiei Judeţene pentru Protecția Mediului au fost necesare 11 luni, din martie 2013 pană în ianuarie 2014, fiind solicitat în acest timp suplimentar şi un Raport de Mediu şi evaluare adecvată, care a costat 55.800 lei”, scrie Marcel Goia.

Primarul a adăugat că pe parcursul derulării contractului, după ce toate părțile componente ale PUG-ului au fost elaborate s-a prevăzut printr-o modificare a Legii urbanismului că PUG-ul trebuie să conţină şi un Plan de Mobilitate Urbană, astfel că în martie 2018 Consiliul Judeţean Hunedoara a respins avizarea PUG-ului, solicitand elaborarea Planului de Mobilitate Urbană. „Primăria se vede nevoită să încheie suplimentar faţă de contractul elaborarii PUG un alt contract pentru elaborare Plan de Mobilitate Urbană, pentru suma de 53.550 lei, studiu care a fost finalizat în luna august 2018 şi depus la Agenţia de Mediu pentru avizare, care Agenţie însă consideră că trebuie trimis şi la Agenţia Naţională pentru Arii Protejate, unde probabil se va solicita suplimentar şi un studiu specific şi în felul acesta se creează un cerc vicios care nu se mai încheie niciodată”, adăugă primarul Hațegului.
Acesta susține că nu înțelege de ce trebuie să o ia din nou de la capăt pentru obținerea altor avize. „În toată această perioadă de şapte ani în care se trece prin calvarul obţinerii avizelor, multe dintre ele, în special cele de la deţinătorii de reţele edilitare, expiră avand durată limitată şi trebuie reînnoite, astfel că unele dintre ele au fost obţinute şi de trei sau patru ori, plătindu-se de fiecare dată contravaloarea acestora. Din punct de vedere financiar faţă de suma contractată pentru elaborarea documentaţiei s-a ajuns să se plătească în plus 55 % pentru studii solicitate de unii avizatori”, scria Marcel Goia.
Cele mai mari greutăţi şi întarzieri în avizare se întalnesc la instituţii publice ale Statului Român, ministere, agenţii, direcţii teritoriale, afirmă acesta. „Nu vreau decât sa trag un semnal de alarmă asupra birocrației din România ce a ajuns la cote maxime și nu știu până unde se dorește să se ajungă. Ne mirăm de ce nu se întocmesc proiecte pentru a fi depuse și a se atrage bani de la Uniunea Europeană”. A mai precizat Marcel Goia, în scrisoarea deschisă.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/