RESPIRAȚIE CU PRONOSTIC ÎNAINTE DE PAȘTI. Alegeri hunedorene chinuite, vulgarizate pe ici pe colo, dar fără mari surprize

S-a încheiat și cu înscrierea candidaților și a listelor pentru alegerile locale din 5 iunie 2016 la biroul electoral care se ocupă cu astfel de fapte, o vânzoleală în care unii au dorit să fie văzuți bine, iar alții s-au înscris de parcă s-ar duce la furat – sau sunt politicieni modești, care nu vor să știe prea multă lume că vor candida sau, pur și simplu, li se pare un eveniment birocratic nesemnificativ. Fiecare cu ale lui.

 

Așadar, de acum respirăm – Doamne ajută! – (sau nu!) în cele câteva zile pe care le mai avem până la Înviere, poate respiră și politicienii – dacă nu alături de noi, măcar acolo, în turnulețele lor, mai mici sau mai mari.

Deja, pentru municipiile hunedorene se prefigurează datele de bază pentru o analiză lejeră, așa, ca înainte de sărbătoare, fără patimă și fără aroganța de a da verdicte (una mai serioasă vom avea atunci când se va încinge bătălia și vom vedea cât de ascuțite sunt săbiile protagoniștilor).

La Deva, nu se schimbă mare lucru față de analizele noastre anterioare. Independentul Lucian Ionescu s-a retras în ultimul moment, după ce a agitat bine spiritele pe Internet, pe motive personale și de lipsă de sprijin. Au rămas în luptă trei candidați care chiar vor să câștige – actualul primar Petru Mărginean (PNL), Mircia Muntean (PSRO) și Florin Nicolae Oancea (ALDE) -, în competiție înscriindu-se și câțiva „spărgători de voturi” (așa le spun eu, pentru că numai suflă voturile unuia sau altuia dintre candidații cu miză – o mică golănie de care nu ne mai scapă nici încălzirea globală), respectiv (ordinea nu are nicio importanță) Emil Stoica (PSD), Sorin Ioan Nicolescu (PRM), Cristian Marius Vladu (PND) și Mihai Popovici (Alianța pentru Hunedoara).

În aceste condiții, cel mai probabil Mărginean, Muntean și Oancea vor împărți cam 62-72 de procente din voturile devenilor. Analiza combinată a informațiilor obținute (cu greu) de prin surse politice ar arăta un avans bun al lui Mircia Muntean, care ar pleca favorit, urmat de o luptă strânsă, greu de balansat, între Petru Mărginean și Florin Oancea. Evident, situația se poate schimba radical, funcție de cum decurge campania electorală (discursuri, imagine, pomeni, tricouri murdare, lovituri sub centură etc), dar noi nu prevedem mutații semnificative.

La Hunedoara, pornesc în bătălie vreo nouă aparent doritori să devină primari. Aici este mai simplu de sintetizat, pentru că bătălia electorală se dă, evident, între candidatul PNL, actualul primar Viorel Arion, și candidatul PSD, actualul viceprimar Dan Bobouțanu. Ceilalți candidați doar vor sparge voturile, coborând nivelul bătăliei principale, probabil, la 65-70 la sută din voturi, ceea ce vor împărți Arion și Bobouțanu. Estimările noastre (dar nu numai ale noastre, ci chiar și unele din tabără apropiată PSD) îl arată favorit pe actualul primar Viorel Arion, care ar porni cu un avans consistent, dar nu suficient pentru a dormi liniștit în campania electorală. Ba, dimpotrivă, am spune noi. Vom ști mai multe, după prima săptămână de campanie electorală.

Despre situația în celelalte municipii, nu vom vorbi astăzi, avem vreme, dar nu putem să nu lăsăm totuși o estimare de plecare, așa cum o intuim din datele prelucrate până acum. Așadar, ca favoriți pentru câștigarea primăriilor ar fi: Tiberiu Iacob-Ridzi (PNL) la Petroșani, Florin Cazacu (PSD) la Brad, Doru Popa (PNL) la Orăștie, Gheorghe Ile (PSD) la Vulcan și Cristian Resmeriță (PSD) la Lupeni. Dar, așa cum spuneam, este o estimare de pornire, ușor subiectivă, chiar dacă se bazează pe date serioare și analize paralele așijderea.

Deocamdată, atât.

 

Comentarii FB

comentarii




Răspuns la “RESPIRAȚIE CU PRONOSTIC ÎNAINTE DE PAȘTI. Alegeri hunedorene chinuite, vulgarizate pe ici pe colo, dar fără mari surprize

  1. Iony

    Candidatii cu cele mai mari sanse de a fi alesi (la Deva) :
    Lucian Claudiu Ionescu
    Florin Nicolae Oancea

    Răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

10 + nouă =

ACTUALITATE
Incendiu în Călan: peste 20 de persoane au fost evacuate         Nicolae Gherghin, colecționarul de timp         3.000 de sancţiuni au fost aplicate de Poliţia Locală Deva         Peste 30 de proiecte de hotărâre sunt supuse dezbaterii şi aprobării Consiliului Local Deva         Schi-alpinismul, recunoscut drept sport olimpic. Selecţia pentru lotul naţional, la finele lui ianuarie         Până acum, 820 de concurenţi vor alerga la înălţime. Pe 17 iunie, la Retezat SkyRace Intersport!         Tragedie pe un bulevard din Hunedoara. Un tânăr a fost implicat într-un accident mortal         Gealaţii lui Arion către secretarul general PNL Hunedoara: „Îţi sparg faţa şi maşina”         Mesajul lui Traian Berbeceanu către ministrul Justiției         Călători străini prin judeţul Hunedoara: „O mică Elveţie!”         Când va fi dată sentința în dosarul de proxenetism al lui Daniel Pleșcan         Peste 100 de jandarmi vor asigura ordinea în stațiunile Hunedoarei         Hoț arestat după ce a atacat paznicii unui transport de cărbune din Valea Jiului         AU DEPUS JURĂMÂNTUL. Poliția Hunedoara se întărește cu 60 de agenți         PROCESUL DECENIULUI. Domeniul Kendeffy din Retezat, la ultimul termen de judecată         Violatorul care și-a mutilat fosta iubită a cerut eliberarea         Tribunalul Hunedoara decide soarta fostului primar Cornel Resmeriță         Ce șanse mai au proiectele de restaurare din Hunedoara depuse la ADR VEST         DOSARELE „PETRU GROZA”. Răfuielile din presa hunedoreană a anilor interbelici         ÎNGRIJORĂTOR: Numărul diabeticilor nou depistaţi a crescut cu o treime în ultimii patru ani