Reorientare. Deva nu pierde finanțarea europeană de șapte milioane de euro

Proiectul amânat din zona I.C. Brătianu este înlocuit cu alte șase proiecte de urbanizare a reşedinţei de judeţ

 

Deoarece, din cauza unor detalii care țin de documentații și proiect tehnic, marea investiție de aproximativ șapte milioane de euro din zona I.C. Brătianu (Opera) din Deva a fost amânată, pentru a nu se pierde finanțarea, municipalitatea deveană scoate la bătaie un set de șase proiecte.

proiecte (2)

Primarul Devei, Petru Mărginean, susține că au avut loc deja discuții inclusiv la Ministerul Dezvoltării și ADR Vest, astfel încât, în locul proiectului Brătianu să fie propuse spre finanțare șase proiecte de interes pentru dezvoltarea urbană a Devei. Primele trei proiecte au fost deja aprobate, în diverse stadii, ieri, în ședința ordinară a Consiliului Local Deva.

 

Trei proiecte de urbanizare europeană

 

Unul din proiecte, pentru care s-a aprobat studiul de fezabilitate revizuit, este cel al continuării pistei pentru bicicliști de pe Calea Zarandului. Această prelungire a pistei va fi mai scurtă decât era prevăzut inițial, respectiv va porni de la McDonald’s și nu va ajunge până la Praktiker, ci doar până la intersecția cu bulevardul Nicolae Bălcescu, „deoarece aceasta este limita prevăzută în Planul Intregrat de Dezvoltare Urbană din care va face parte acest proiect”.

Un alt proiect este cel de amenajare modernă a Pieței Arras, proiect despre care am oferit câteva detalii în ediția noastră de ieri. Pentru acest proiect, consilierii locali au aprobat ieri documentația de avizare a lucrărilor de intervenții (DALI).

Același tip de documentație a fost aprobat și în ceea ce privește proiectul privind amenajare platformă în zona Ardealului de pe Calea Zarandului.

Valoarea totală, cu TVA, a celor trei proiecte supuse aprobării ieri în Consiliul Local Deva este de aproximativ 2,7 milioane de euro.

 

Cetatea este prioritate absolută

 

Conform declarațiilor edililor, pentru ședința de Consiliu Local de luna viitoare vor fi pregătite alte trei proiecte din acest calup ce dorește să acopere finanțarea prevăzută, inițial, pentru zona Brătianu. Aceste trei proiecte vizează modernizări pe bulevardul Decebal, între bulevardul Iuliu Maniu și strada Ion Creangă, pe bulevardul Iuliu Maniu și în piața din cartierul Dacia.

Referitor la strategia prin care se prioritizează investițiile în Deva, în perioada următoare, primarul Petru Mărginean a declarat că cea mai importantă investiție care trebuie finalizată – în sfârșit, după un sfert de secol de promisiuni – este Cetatea Devei. Pe lista priorităților municipalității devene mai apar proiecte legate de amenajarea parcării și zonei de la poalele cetății, la stația de pornire a telegondolei, dar și zona dintre sediul Consiliului Județean Hunedoara și Piața Unirii.

Comentarii FB

comentarii




3 Răspunsuri la “Reorientare. Deva nu pierde finanțarea europeană de șapte milioane de euro

  1. Ghita

    Dar cu biciclistii ce aveti?Vreti cumva sa circule pe trotuare ?nici o pista de bicicleta nu e dusa la bun sfarsit!Esti antisport primare …

    Răspuns
  2. deva

    rusine primarului ca nu faceti pista de biciclete pana la Practiker asa cum ai promis!Nu exista nici o scuza!In care buzunar intra restul baniilor care trebuiau alocati de la Luk Oil pana la Practiker?

    Răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

cinci + șaisprezece =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Proteste la ArcelorMittal Hunedoara         La Salonul Hunedorean al Cărții, Editura Școala Ardeleană a fost la înălțime         Comunicat de presă (P): Senatoarea PNL, Carmen Hărău: Educația și cercetarea sunt scoase din agenda curentă a PSD         Imagini aeriene de pe Lotul trei al Autostrăzii Lugoj – Deva. Când va fi inaugurat         CE RĂMÂNE DUPĂ RAPORTĂRILE MĂREŢE. Incompetenţa şi angajările „pe pile” falimentează turismul hunedorean         Orchestra Metropolitană București concertează la Castelul COrvinilor         18 octombrie 1409 – ziua istorică a Huniazilor         Deva – un oraș ecologic și durabil         Scandal în jurul unui bal al bobocilor. Un preot s-a revoltat pentru tema aleasă: Demoni vă doriţi, demoni veţi avea în şcoli în loc de elevi”         Cetatea Blidaru, locul de vis din patrimoniul UNESCO, ignorat de autorități         Vârstnic jefuit în scara blocului         Lansare de carte         Zilele icoanei încep la Deva         Transporturi agabaritice pe ruta Nădlac – Hunedoara         Salonul Hunedorean al Cărții în anul Centenarului         Sarmizegetusa Regia, în imagini de poveste         Ucigașul celor două femei din Balomir adus în instanță. Detaliile crimelor înfiorătoare săvârșite de tânăr         Ședință la Prefectură pe tema drumurilor din județ         Accident rutier grav în Deva         (P) We are more than work! – Falk Pruscha, fost CEO al Star Transmission şi Star Assembly, ne împărtăşeşte impresiile experienţei sale în România