Reorganizare la „spațiile verzi” din Deva. Mai puțini șefi, mai mulți lucrători în stradă

Unul din punctele care a iscat discuții, dintr-un proiect de hotărâre pus în dezbaterea Consiliului Local Deva în ședința extraordinară de astăzi, a fost cel legat de reorganizarea Serviciului Public de Întreținere și Gospodărire Municipală din subordinea Primăriei Deva.

 spatii verzi

Miza reorganizării acestui serviciu, cunoscut de cetățeni ca cel de „spații verzi”, ar fi folosirea eficientă a personalului, cu mai mulți oameni pe stradă, la lucru, decât în birouri sau prin alte părți. Principalele comentarii făcute de unii consilieri locali deveni au fost legate de faptul că nu ar exista un control eficient al activității acestui serviciu, și că există bănuiala că ar fi dați afară oameni pe criterii clientelare.

Viceprimarul Devei, Marius Surgent, susține că cei care au dubii privind activitatea serviciului și intențiile de schimbare, pot cere un control intern al corpului de control al primarului. În realitate, susține Marius Surgent, principala intenție din acest efort de reorganizare este aceea de a stabili clar atribuțiile acestui serviciu, de a micșora numărul de șefi și de a organiza cinci echipe operative pe zone din oraș, care să poată interveni eficient atunci când este nevoie.

Comentarii FB

comentarii




2 Răspunsuri la “Reorganizare la „spațiile verzi” din Deva. Mai puțini șefi, mai mulți lucrători în stradă

  1. deva

    primarule parca dormi, de 2 ani dormi, si te ocupi de trandafiri, penibil. Organizeaza-ti mai bine gasca din primarie ca e dezastru in Deva. De ce nu functioneaza toti stalpii de iluminat din Deva, de ce cartierul Dacia are zone de intuneric si intersectiile din Deva sunt prost iluminate?

    Răspuns
  2. d

    parerea mea este ca nu se planteaza suficienti copaci, aici nu vorbesc de tuia ci vorbesc de tei placuti mirositori, brazi, pin, brad argintiu, molid,etc. Rusine Deva ca dati bani pe trandafiri care azi sunt maine nu mai sunt. rusine Deva ca avem panouri pentru reclame puse chiar in mijlocul intersectiei.vezi interesectia semaforizata de la Liceul Auto , datorita unui panou cu reclame pirtonii dinspre cafeneaua \”LA COLT\” cand doresc sa traverseze spre liceul AUTO,nu vad ce culoare are semaforul pe partea cealalta!!!!!!!!!!!!Cine se ocupa D-lor primari, viceprimari, angajati ai primariei Deva, de aceste situatii?oare dupa 25 de ani de la revolutie mai avem inca aceste situatii penibile pentru deveni? In plus datorita panorilor se obstructioneaza circulatia , si vizibilitatea , existand un pericol real de aciidente !Speram sa se rezolve tovarasilor!

    Răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

doi × doi =

ACTUALITATE
ADVERTORIAL. Educația financiară este vitală pentru un antreprenor         BIROCRAŢIA SUFOCĂ ROMÂNIA. Două miliarde de euro de la UE n-au mai ajuns la drumurile patriei         INSTITUŢIA PREFECTULUI. Lista despăgubirilor a fost aprobată de Guvern         O tânără a fost jefuită în Hunedoara         Accident în Hunedoara, produs de un bărbat de 71 de ani         PROIECT PILOT. Tablete pentru elevi şi laptopuri pentru dascăli, moca, de la stat         Pagube de peste jumătate de milion de lei în judeţul Hunedoara         Aproape 200 de cadre didactice, cercetători, academicieni și scriitori au dat publicității apelul ”Dreptul la Educație”         Ministrul Turismului la Geoagiu Băi. Mircea Titus Dobre: „Ce a fost până acum a fost o pancartă”         Drumul Ilia – Gelmar se va face cu 40 milioane euro, bani europeni         Semnal de alarmă: Hunedoara înconjurată de terenuri poluate. Cât de nocive sunt haldele de steril         Imagini aeriene de pe Lotul IV al Autostrăzii Lugoj – Deva. Cum s-a lucrat (VIDEO)         Atenționare meteo: cod galben de ploi și vijelii!         Scandal în trafic cu urmări grave, filmat de un martor (VIDEO)         Accidentul rutier din intersecția de la Sântuhalm. Cine a fost vinovat         Violenţă de limbaj, bagatelizată de câţiva magistraţi hunedoreni         Lăsați copiii la școală, nu la spital! Trotuarul nu este loc de parcare         Zilele Maghiare din județul Hunedoara vor debuta vineri         Când va fi modernizat Drumul Judeţean 687 Hunedoara – Călan         Ce soartă va avea Muzeul Aurului din Brad