REACŢIE ÎN SCANDALUL SEXUAL DE LA ORĂŞTIE. Preşedintele Adrian David cere să se facă degrabă dreptate

Un copil lipsit de apărare (fără tată) a fost agresat sexual în clasă la o şcoală din Orăştie, de faţă cu cel puţin nouă colegi. Cazul este cercetat sub îndrumarea procurorilor. La nivel pedagogic, s-a luat măsura de a muta victima într-o clasă paralelă şi s-a propus ca agresorului să i se scadă nota la purtare. De la diriginte, până la şeful Inspectoratului Şcolar, toate cadrele didactice sunt membri de vază ai PSD. Preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara a avut o primă reacţie. De asemenea, noi am cerut anchetă ministerială, pentru că, local, povestea a fost mătrăşită politic de peste trei luni

 

Sunt mărturiile copiilor care au asistat la odiosul eveniment. Precizăm asta, încă de la început, pentru a tempera elanul postacilor PSD, care duc în derizoriu acest subiect de o gravitate extremă. În articolul precedent, am publicat din mărturiile elevilor, cât s-a putut pentru a se înţelege corect dimensiunile evenimentului, cu precauţia de a nu leza minorii care oricum vor rămâne marcaţi, fie că este vorba de martori ori de victimă.

 

Pesedişti de jos până la vârf

 

Agresiunea sexuală între elevi s-a consumat la o şcoală din Orăştie unde este directoare Rodica Dimulescu, consilier judeţean PSD. Dirigintele clasei în care s-a petrecut evenimentul este consilier local PSD. Şeful Inspectoratului Şcolar Hunedoara este numit de PSD şi se bate pentru o demnitate publică pe listele PSD. Primăria Orăştie care administrează şcoala este condusă de Ovidiu Bălan, primar PSD, aflat într-o relaţie foarte apropiată cu directoarea şcolii. În aceste circumstanţe, sub aspect pedagogic, cazul a fost tratat cu superficialitate de dăscălimea şi de administraţia pesedistă, iar penal dosarul se târâie „in rem” de trei luni, deşi există măruturiile a nouă elevi, care au asistat la eveniment şi agresorul şi-a recunoscut fapta. Mai mult, dirigintele (PSD-ist) l-a scos pe elevul agresat în faţa clasei să spună că îl iartă pe agresor, după care el – agresatul – a fost mutat în altă clasă.

 

Mărturiile copiilor…

 

… arată că agresiunea sexuală nu a fost o simplă joacă de copii, cum pretinde directoarea şcolii Rodica Dimulescu. Potrivit relatărilor făcute de elevi, a fost vorba de sex oral până ce victima a ajuns la starea de vomă. S-a petrecut la ora 11, în pauza mare, la clasa dirigintelui Alin Ţamba, consilier local PSD Orăştie. De faţă erau nouă elevi, băieţi şi fete, care spun cam acelaşi lucru: „l-am văzut pe colegul meu (şi zice numele) cum îi făcea sex oral unui alt coleg de-al nostru (dat cu numele) împotriva voinţei lui şi prin ameninţare, în urma acestui act (numele victimei) vomitând”.  Una dintre fetele care au asistat la agresiunea sexuală i-a povestit dirigintelui fapta în aceeaşi zi, dar profesorul n-a făcut nimic până a doua zi.

 

Victimă „în formă continuată”

 

Din relatările copiilor, reiese că dirigintele Alin Ţambă a făcut o investigaţie poliţienească pe cont propriu. „A doua zi, domnul diriginte prof. Ţambă Alin ne-a chemat pe toţi (agresor, victimă – cu numele, şi martori, pe rând, mai întâi fetele şi apoi băieţii) în cabinetul de psihologie al şcolii, unde am relatat cele văzute de noi”. În prezenţa martorilor băieţi agresorul şi-a recunoscut fapta. Dar umilinţele copilului agresat sexual nu aveau să se termine. Pedagogii şcolii din Orăştie i-au mai servit un moment stânjenitor şi, în clasă, de faţă cu toţi elevii şi cu dirigintele, victima a fost scoasă în faţă ca să spună tuturor că îl iartă pe agresor. Apoi (de parcă toate celelalte nu erau îndeajuns), diriguitorii şcolii au decis să mute victima într-o clasă vecină, într-un mediu străin, cu colegi noi, curioşi şi iscoditori să afle pentru care motive a ajuns noul venit în clasa lor. Alt chin.

 

Reacţia preşedintelui CJ Hunedoara

 

„Având în vedere faptul că Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara este instituția organizată la nivelul județului care militează pentru respectarea drepturilor și intereselor elevilor în condițiile legislației în vigoare, asigurând, cu mijloacele de care dispune, siguranța și dezvoltarea fizică, intelectuală și spirituală a acestora, ne exprimăm îngrijorarea în legătură cu lipsa de reacție a acestei instituții în ceea ce privește cazul posibilei agresiuni sexuale de la Școala Generală ”Dr. Aurel Vlad” din Orăștie, condusă de doamna prof. Dimulescu Rodica, consilier județean, caz relatat pe larg în presa scrisă.

Consiliul Județean Hunedoara consideră că este imperios necesară accelerarea tuturor demersurilor care să ducă la finalizarea cercetărilor și dispunerea unor măsuri în concordanță cu gravitatea faptelor relatate”, a reacţionat, printr-un comunicat de presă, Adrian David, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

nouăsprezece − șapte =

ACTUALITATE
Povestea marii tragedii aviatice din 1940: „Erau peste tot morţi, mutilaţi în modul cel mai îngrozitor”         Șofer căutat de Poliție după un accident         Accident rutier pe Calea Zarandului         SĂPTĂMÂNA POMENILOR. Danii de peste patru milioane de lei pentru ONG-iştii hunedoreni         MICII DUMNEZEI DE LA ŢARĂ. Primarul Mihai Irimie (PNL) lasă Şoimuşul pe sec         HUNEDOARA LIRICĂ, SCHIMBARE ÎN PROGRAM. Municipiul Hunedoara va avea două seri de festival         Fostul dealer al brățărilor dacice din Sarmizegetusa Regia a fost trimis în judecată         Ultimele pregătiri pentru deschiderea Ștrandului Corvina         Hoțul de la Castelul Corvinilor a cerut eliberarea         EVENIMENT. Dan Radu Ruşanu, ultima apariţie pe scena publică a judeţului Hunedoara         DAN RADU RUŞANU, ULTIMUL SFAT „Faceţi Conurbaţie. Altfel, ajungeţi în Ochiul Ciclonului, locul unde nu se întâmplă nimic”         Jaful din Castelul Corvinilor: trei săptămâni de anchetă, 1 la sută din prejudiciu recuperat         ANDRONACHE S-A ŢINUT DE VORBĂ. Hunedoara lirică ia locul locul Operei Nights         Câinele campion, dresat de un jandarm         Accident grav pe DN 76, provocat de un tânăr         Accident mortal pe Drumul Național 7         O tânără și-a pierdut fiul de cinci ani în Deva         MINIVACANŢĂ CU LĂUTARI. Zilele Devei, programul celor patru zile de zaiafet         CU DOTĂRILE ÎN STRADĂ. Poliţiştii „comunitarii” îşi arată priceperea în centrul Devei         Tinere speranțe ale fotbalului hunedorean. Juniorii D de la C. S. CFR Simeria sunt campionii județului Hunedoara