Război pe preţul apei. Primarul Tiberiu Iacob – Ridzi îl acuză de fandafornadă pe Haralambie Vochiţoiu

Deşi nu este de acord cu scumpirea tarifelor la apă înainte de a epuiza toate celelelate măsuri pe care echipa managerială le poate lua, primarul municipiului Petroşani, Tiberiu Iacob – Ridzi, nu a semnat adresa comună a celorlalţi primari din Valea Jiului, pe motiv că este un demers al senatorului Haralambie Vochiţoiu. Un personaj în care Iacob – Ridzi spune că nu are deloc încredere.

vochitoiu„Fanfaronadă” este termenul folosit de primarul municipiului Petroşani, Tiberiu Iacob – Ridzi, vorbind despre demersul senatorului UNPR (ex – PPDD) Haralambie Vochiţoiu privind blocarea scumpirii tarifului la apă. Un demers în care, poentru a-i da greutate, Vochiţoiu a atras şi reprezentanţiia dministraţiilor publice locale din Valea Jiului, dar şa care edilul din Petroşani a refuzat să se ralieze. Asta deşi nici el nu este de acord cu scumpirea apei decât, eventual, ca ultimă soluţie. Tiberiu Iacob – Ridzi spune că nu a semnat respectiva adresă pentru că nu are încredere în iniţiatorul ei, senatorul UNPR Haralambie Vochiţoiu – ajuns în Parlament pe listele PP-DD prin redsistribuire. În plus, Ridzi mai spune că oricum nimeni nu i-a solicitat semnătura în acest sens.  „S-a intrat într-o logică de campanie electorală. Se ştie că acesta este un subiect sensibil şi este specualat de actorii politici. Văd că se încearcă aruncarea acestei chestiuni în zona primăriilor, ceea ce este oarecum fals, pentru că ApaServ este în subordionea Consiliului Judeţean, care este acţionar majoritar. Pe de altă parte, acest subiect cu creşterea preţului la apă a fost şi văd că rămâne în continuare o temă de campanie”, a atras atenţia primarul Petroşaniului.

Nu susţine o majorare de tarife

 Cât priveşte demersul la care ceilalţi primari s-au raliat, Iacob – Ridzi a subliniat că: „Iniţiatorul acestui demers, domnul Haralambie Vochiţoiu, este un personaj în care eu nu am încredere şi faptul că a avut dumnealui această iniţiativă penmtru mine este un  mare semn de întrebare şi repet, a fpăcut-o în această logică de campanie electorală”.

Primarul din Petroşani a adus aminte că, în 2012, când a candidat pentru un loc în Consiliul Judeţean, Haralam,biebVochiţoiu a promis că, dacă va fi ales, va ieftioni apa în Valea Jiului. A ajuns în consiliu, dar apa nu s-a ieftinit nici măcar cu un ban!

Pe de altă parte, primarul Petroşaniului spune că Vochiţoiu se comportă ca şi cum ar fi în opoziţie, deşi este la guvernare, împreună cu UNPR-ul din care face acum parte.

Pe de altă parte, primarul din Petroşani spune că nu poate fi de acord cu creşterea preţului la apă, atâta timp cât nu au fost aplicate şi alte măsuri manageriale şi aduce aminte că, pe vremea când Gheorghe Cioară conducea ApaServ s-a opus creşetrii preţului la apă cu 40 de procente.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

doi + trei =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
PORTRET. Xenia, prinţesa războinică din ringul de box         Accident cu motocicleta, pe Transalpina         Accident pe autostrada A1, la Orăștie         Natura îşi face dreptate pe Defileul Jiului. Apele îşi recuceresc vechile albii         Se strâng ajutoare pentru sinistraţi         Muncitoarea care și-a atacat șeful cu un cuțit a fost reținută pentru 24 de ore         Primăria solicită fonduri UE pentru Cetatea Devei         Buget negativ pentru CEH. Pierderea e imensă         Școala veche de patru decenii intră în reabilitare         Incident grav în fabrica de cablaje: o angajată și-a înjunghiat șeful         Razie în Petroşani         Paznicii unităţilor miniere îşi cer salariile în instanţă         Magazinul fără vânzători, înființat de un devean, care funcționează pe încredere         Seminarul Mănăstirii Prislop, în topul școlilor din țară: aici nicio elevă nu a picat Bacalaureatul         În pericol după ce o maşină a rupt conducta de gaz         Geoparcul Dinozaurilor din Țara Hațegului va fi evaluat de UNESCO         Accident produs la beție         Cum s-a lucrat pe șantierul Autostrăzii Lugoj – Deva         Trei drumuri județene și un pod vor fi reabilitate         Treceri de pietoni cu material antiderapant în Deva