„PUPILA” PRIMARULUI OVIDIU BĂLAN (PSD) ŞI SCANDALUL SEXUAL. Rodica Dimulescu: a fost mimare a actului sexual. Elevii: sex oral până la vomă

Un caz foarte grav de agresiune sexuală între elevi s-a consumat la o şcoală din Orăştie unde este directoare Rodica Dimulescu, consilier judeţean PSD. Dirigintele clasei în care s-a petrecut evenimentul este consilier local PSD. Părinţii îi acuză pe dascălii pesedişti că au încercat să muşamalizeze cazul, dar Dimulescu a negat vehement şi susţine că nu s-a ajuns la un act sexual. Mărturiile copiilor arată că „pupila” primarului Ovidiu Bălan minte şi că victima a fost agresată prin sex oral până a început să vomite

Rodica Dimulescu a ajuns consilier judeţean PSD pe final de mandat 2012-2016 şi ocupă locul patru (eligibil, evident) pe lista consilierilor judeţeni PSD la alegerile locale din 2016. Ascensiunea ei politică şi profesională este în strânsă legătură cu primarul municipiului Orăştie, Ovidiu Bălan – PSD. „Pupila” primarului Bălan a fost numită director la Şcoala Generală „Dr. Aurel Vlad” din Orăştie de conducerea pesedistă a Inspectoratului Şcolar. Despre Rodica Dimulescu şi Ovidiu Bălan s-a vorbit că ar urma să se căsătorească, iar naşi să le fie familia Ponta. Era pe vremea când Victor Viorel Ponta conducea partidul şi guverna de la Palatul Victoria.

Politica e în tot şi în toate

În cazul agresiunii sexuale de la şcoala condusă de pesedistă, disocierea de factorul politic nu este posibilă. Asta au înţeles-o cel mai bine părinţii elevilor de la Şcoala Generală „Dr. Aurel Vlad” din Orăştie care s-au adresat presei, după ce încercaseră în repetate rânduri să atragă atenţia că în şcoală se întâmplă frecvent obscenităţi. De la dirigintele clasei până la stăpânul municipiului Orăştie domneşte o dinastie PSD care a încercat să minimalizeze scandaloasele fapte de pe urma cărora doar victima agresiunii sexuale a avut de suferit până acum.

Scrisoarea părinţilor

Agresiunea sexuală s-a petrecut în data 4 februarie 2016, cu o zi înainte de vacanţa intersemestrială. Timp de o lună evenimentul a fost ţinut departe de ochii lumii. A apărut public pentru prima dată în 8 martie, după ce un grup de părinţi a sesizat presa regională (Vocea Transilvaniei), care nota că: „Despre incident ar fi aflat, spun părinţii, atât dirigintele clasei, cât şi conducerea şcolii care, însă, potrivit celor sesizate, ar fi ales să muşamalizeze cazul”. Contactată de noi, Rodica Dimulescu, directoarea şcolii, a negat vehement această afirmaţie. Acum avem motive întemeiate să n-o credem. Pesedista susţinea că a fost vorba doar de mimarea unui act sexual între doi elevi, pe când din declaraţiile martorilor reiese că a fost sex oral până ce victima a ajuns să vomite.

Pedagogia batistei pe ţambal

Imediat după ce s-au scurs informaţii despre scandalul sexual de la şcoală, directoarea Rodica Dimulescu a încercat să bagatelizeze dimensiunile agresiunii.  „A fost un incident. Comisia care a fost constituită a cercetat fapta şi nu a fost vorba de un act sexual. A fost o situaţie în care un elev problemă ar fi simulat în prezenţa unui alt coleg de-al lui un act sexual. Copilul şi-a dat pantalonii jos… asta e ceea ce a cercetat comisia şi a stabilit că s-a întâmplat. Comisia a mai constatat că elevul în cauză s-ar fi adresat unui coleg de-al lui de clasă, dar, repet, copilul nu a fost supus unui act sexual. Totul s-a întâmplat în clasă, într-una dintre pauze”, spunea directoarea Rodica Dimulescu. Pesedista a propus scăderea notei la purtare pentru elevul „problemă”. Atât. Asta e tot ce a putut face Dimulescu şi comisia profesorală. Dacă se va fi întrunit vreo comisie, fiindcă există elemente care conduc la ideea că acest caz nu a fost niciodată discutat cu seriozitate în cancelaria şcolii.

Mărturiile copiilor

Mărturiile elevilor arată că agresiunea sexuală nu a fost o simplă joacă de copii, cum pretinde demnitarul PSD de la conducerea şcolii din Orăştie. Potrivit relatărilor făcute de elevi, a fost vorba de sex oral până ce victima a ajuns la starea de vomă. S-a petrecut la ora 11, în pauza mare, la clasa dirigintelui Alin Ţamba, consilier local PSD Orăştie. De faţă erau nouă elevi, băieţi şi fete, care spun cam acelaşi lucru: „l-am văzut pe colegul meu (şi zice numele) cum îi făcea sex oral unui alt coleg de-al nostru (dat cu numele) împotriva voinţei lui şi prin ameninţare, în urma acestui act (numele victimei) vomitând”.  Una dintre fetele care au asistat la agresiunea sexuală i-a povestit dirigintelui fapta în aceeaşi zi, dar profesorul n-a făcut nimic până a doua zi.

Victimă „în formă continuată”

Din relatările copiilor reiese că dirigintele Alin Ţambă a făcut o investigaţie poliţienească pe cont propriu. „A doua zi, domnul diriginte prof. Ţambă Alin ne-a chemat pe toţi (agresor, victimă – cu numele, şi martori, pe rând, mai întâi fetele şi apoi băieţii) în cabinetul de psihologie al şcolii, unde am relatat cele văzute de noi”. În prezenţa martorilor băieţi agresorul şi-a recunoscut fapta. Dar umilinţele copilului agresat sexual nu aveau să se termine. Pedagogii şcolii din Orăştie i-au mai servit un moment stânjenitor şi, în clasă, de faţă cu toţi elevii şi cu dirigintele, victima a fost scoasă în faţă ca să spună tuturor că îl iartă pe agresor. Apoi (de parcă toate celelalte nu erau îndeajuns), diriguitorii şcolii au decis să mute victima într-o clasă vecină, într-un mediu străin, cu colegi noi, curioşi şi iscoditori să afle pentru care motive a ajuns noul venit în clasa lor. Alt chin.

„Comportamentul îmbunătăţit”

În timp ce victima continua să trăiască zile de coşmar, agresorul este bine-mersi printre vechii lui colegi.  „În prezent, elevul care a agresat este în continuare în clasă. Comportamentul copilului s-a îmbunătăţit, dar mari schimbări nu pot să spun că aşteptăm, fiind un copil cu cerinţe speciale. Acest elev este un elev care a mai avut abateri, s-a mai discutat cazul acestui copil în consiliile profesorale. A mai agresat verbal colegii destul de frecvent, dar niciodată nu s-a ajuns până aici. Asistentul medical împreună cu medicul desfăşoară în prezent activităţi cu privire la comportamentul civilizat, moral, atât în şcoală, cât şi în societate. Derulăm un program de educaţie, în special la această clasă”, a declarat Rodica Dimulescu.

Legea tăcerii se târâie „in rem”

Cazul a ajuns la Parchetul de pe lângă Judecătoria Orăştie, iar procurorii au dispus urmărirea penală faţă de faptă, pentru infracţiunea de corupere sexuală. Din februarie şi până acum cercetarea se târâie „in rem”, chiar dacă agresorul, victima şi elevii care au fost de faţă spun răspicat ce s-a întâmplat. Părinţii sunt, pe bună dreptate, îngrijoraţi. Este vorba de copii de 12-13 ani, cărora încep să le tropăie hormonii, dar care au ghinionul să se formeze într-un mediu obscen şi agresiv. Pentru victima agresiunii sexuale viaţa nu va mai fi la fel, după 4 februarie 2016. Ce poate înţelege puştiul acum, când el a fost îndepărtat de lângă prieteni şi colegi, iar agresorul său a rămas „vedeta” clasei? O vedetă, ce-i drept, „cu comportamentul îmbunătăţit” – după cum ne asigură directoarea şcolii.

„Pupila” lui Bălan, în top pe lista PSD la judeţ

Timp de 40 de minute, cât am discutat cu Rodica Dimulescu despre acest caz, pesedista a fost preocupată de imaginea sa politică aproape exclusiv. Că acest „incident” nu trebuie pus într-o cheie politică (chiar dacă numirea sa în fruntea şcolii este un fapt politic) şi că „se urmăreşte” distrugerea imaginii sale. Ea, Rodica Dimulescu, e adevărata victimă, nu nefericiţii de elevii cu care-şi mâncă zilele.

Rodica Dimulescu este unul din primii patru oameni pe care PSD Hunedoara i-a nominalizat să se ocupe de soarta judeţului. Lista consilierilor judeţeni e ocupată cu oameni despre care nu se vorbeşte aproape deloc, chiar dacă sunt personaje aproape la fel de interesante ca Rodica Dimulescu. Şi ar fi păcat să-i cunoaştem abia după alegeri…

Comentarii FB

comentarii




5 Răspunsuri la “„PUPILA” PRIMARULUI OVIDIU BĂLAN (PSD) ŞI SCANDALUL SEXUAL. Rodica Dimulescu: a fost mimare a actului sexual. Elevii: sex oral până la vomă

  1. Vlad

    Nu este politic scandalul. Nu are iz politic. Doar pedagogic. Dar pe urmatoarea filiera. Deputat Intotero, pune inspector general la invatamant pe Stefanie (gurile rele spun ca elevii i ziceau viagra). Stefanie o pune directoare pe minunea blonda a Orastiei si pupila lui Balan, Dimulescu. Dimulescu, cea care nu stie ce este un sex oral, cu voma ( neavând experienta in asa ceva, ea mimând sexul, in general) ii da o paine de ros utecistului retard Țambă, un profesor ratat si un politician de doi bani si il face diriginte. El este dirigintele care nu a facut nimic atunci când a aflat nenorocirea si care l-a pedepsit tocmai pe copilul victima, mutandu-l in altă clasa. Atitudine total idioată. Care este legatura intre cei patru, adica intre cele trei mimoze cu utecistul in coada? Niciuna. Decat ca toti sunt rosii, nu de necaz. Adica pesedisti notorii. Nu e nimic politic. Evident.

    Răspuns
  2. Vlad

    Nu este politic scandalul. Nu are iz politic. Doar pedagogic. Dar pe urmatoarea filiera. Deputat Intotero, pune inspector general la invatamant pe Stefanie (gurile rele spun ca elevii i ziceau viagra). Stefanie o pune directoare pe minunea blonda a Orastiei si pupila lui Balan, Dimulescu. Dimulescu, cea care nu stie ce este un sex oral, cu voma ( neavând experienta in asa ceva, ea mimând sexul, in general) ii da o paine de ros utecistului retard Țambă, un profesor ratat si un politician de doi bani si il face diriginte. El este dirigintele care nu a facut nimic atunci când a aflat nenorocirea si care l-a pedepsit tocmai pe copilul victima, mutandu-l in altă clasa. Atitudine total idioată. Care este legatura intre cei patru, adica intre cele trei mimoze cu utecistul in coada? Niciuna. Decat ca toti sunt rosii, nu de necaz. Adica pesedisti notorii. Nu e nimic politic. Evident.

    Răspuns
  3. Raul

    Scandalul a luat amploare tocmai in campania electorala. Acest lucru in ridica un semn de intrebare. Am citit cu interes afirmatia dizerabila adusa la adresa ,, rivalilor politici,, a Partidului National Liberal Orastie. In opinia mea aceasta postare reprezinta o frustrare, o incercare de afirmare a partidului, de afirmare a defectelor partidului rival. Se pare ca niciodata nu va putea exista o concurenta loiala in acest domeniu. Dar personal consider ca acest articol nu aduce deloc un principu evidentiator de calitate, prin injurii aduse altor partide, ci din contra il pune intr-o turnura negativa. Calitatiile unui partid costau in realizariile sale, si masuri permanente de imbunatatiri aduse administratie locale, si judetene. Compromisiuri daca este cazul pntru o colaborare stransa si idei competente pentru bunul demers al unui oras. Insa asta ar fi situatia ideala. Ceea ce este total gresit in opinia mea sunt atacurile speculative cu impac puternic asupra cetatenilor usor influentabili. (Cetateanul turmentat: ,, Dar eu cu cine votez?”) Aceia reprezinta punctele cheie pentru o campanie desfasurata cu succes. Asta pare ireal. Imi denota neincrederea partidului in propriile puteri in capacitatea sa de exercitiu. A fi politician implica o mare raspundere, incredere si devotament asupra comunitatii. Nu o joaca de copii. Ceea ce se intampla in Orastie in momentul acutual, evidentiaza aceasta trista situatie. Revenind la informatia cu puternic accent acuzator vehiculata in presa, cred ca exista o vorba de aur care face cat o mie de cuvinte ,, Cerceteaza si cunoaste si nu acuza inainte de a decide,,. Iar cand aceste acuze depasesc limita politicului, si exista indrazneala de a aduce acuze la viata personala asta mi se pare revoltator. Din fericire cu viata persoanla avem libertatea de a face intocmai ceea ce ne dorim fara a fi expusa sau legata de viata politica. Daca politica ajuta si pe plan profesional inseamna ca tine de competenta, admiratia si siguranta de care da dovada o persoana pentru a realiza acest lucru.
    Cat despre situatia stanjenitoare care a avut loc, indraznesc sa aduc o acuza parintiilor sau reprezentantiilor legali a copiilor, care nu au avut suficent timp probabil de a cunoaste problemele propriului copil si acum indraznesc sa puna aceste probleme pe seama dascalilor. Ca si orice profesor au incercat sa rezolve aceasta problema cum s-a considerat de cuvinta si a gasi o solutie eficenta. Cred ca trebuie actionat pe plan phihologic si recurs la un ajutor in acest sens. Insa mi se pare amuzant ca cei ce ar trebui sa fie acuzati devin acuzatori. De aici pana sa acuzi o unitate de invatamant si dascalii acesteia pentru lucrurile negative petrecute intre copii e prea mult, prin sustinerea unor afirmatii acuzatoare, cu privire la modul se salarizare, sau lucruri halucinante legate de incompetenta acestora. Scoala este institutia de baza care formeaza un om competent si de calitate, eficent in societate, si cred ca ar merita sa ii se acorde cea mai mare importanta. Dar, in acelasi timp scoala si dascalii nu pot face minuni. Cei 7 ani de acasa, reprezinta o datorie completa a parintiilor de a fi atribuita copilului. Inainte a a acuza un dascal ar trebui cunoscuta situatia acestiua, pregatirea profesionala, daruirea si rabdarea care o atribuie fiecarui copil pentru formarea sa profesionala. Dar moraliatatea, comportamentul in societate sunt sarcini relevante ale parintelui. Un copil cu principii si valori formate de acasa va putea pasi cu incredere spre urmatorul pas esential din viata sa, scoala, unde va realiza aceleasi performante si la nivel profesional, cu siguranta intarindusi valorile si princiiplile primite acasa. Cei preocupati de eficenta scolii sau cei ce pun la indoiala integritatea profesorilor sa recurga la un invatamant pe cont propriu pentru a fi satisfacuti.

    Răspuns
  4. florin

    si mai vor dascalii si mariri de salarii,sa si mai mai puna pofta in cui .ca si asa le au prea mari,program 4 ore pe zi, responsabilittate zero.

    Răspuns
  5. gigi

    tipic pt romania si romani:
    presa inventeaza o “stire”, iar cei care citesc o iau de buna.
    domnule ziarist, aveti vreo minima dovada pt ce scrieti?!
    sau faceti la fel ca in cazul vata de jos, unde se dovedeste incet-incet ca totul este o inscenare ??!!
    poate, cine stie, imi si raspundeti …

    Răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

trei + doisprezece =

ACTUALITATE
Accident rutier în Cristur, pe șoseaua Hunedoara – Deva         Consiliul Județean pregătește banii pentru refacerea șoselei spre Sarmizegetusa Regia         Soarta tristă a așezării romane de la Micia, locul istoric care ar fi putut aduce turiști         Un polițist din Hunedoara a prins un tâlhar, după ce l-a alergat pe străzi         ADVERTORIAL. Educația financiară este vitală pentru un antreprenor         BIROCRAŢIA SUFOCĂ ROMÂNIA. Două miliarde de euro de la UE n-au mai ajuns la drumurile patriei         INSTITUŢIA PREFECTULUI. Lista despăgubirilor a fost aprobată de Guvern         O tânără a fost jefuită în Hunedoara         Accident în Hunedoara, produs de un bărbat de 71 de ani         PROIECT PILOT. Tablete pentru elevi şi laptopuri pentru dascăli, moca, de la stat         Pagube de peste jumătate de milion de lei în judeţul Hunedoara         Aproape 200 de cadre didactice, cercetători, academicieni și scriitori au dat publicității apelul ”Dreptul la Educație”         Ministrul Turismului la Geoagiu Băi. Mircea Titus Dobre: „Ce a fost până acum a fost o pancartă”         Drumul Ilia – Gelmar se va face cu 40 milioane euro, bani europeni         Semnal de alarmă: Hunedoara înconjurată de terenuri poluate. Cât de nocive sunt haldele de steril         Imagini aeriene de pe Lotul IV al Autostrăzii Lugoj – Deva. Cum s-a lucrat (VIDEO)         Atenționare meteo: cod galben de ploi și vijelii!         Scandal în trafic cu urmări grave, filmat de un martor (VIDEO)         Accidentul rutier din intersecția de la Sântuhalm. Cine a fost vinovat         Violenţă de limbaj, bagatelizată de câţiva magistraţi hunedoreni