PUMNI ŞI POLITICĂ LA HAŢEG. Golănia care-l scoate pe Nicolae Timiş din viaţa politică

Fostul candidat PSD pentru postul de primar la Haţeg a aplicat un pumn în gură unui concetăţean „obraznic”, la sfârşitul şedinţei de constituire a consiliului local. Colegii din organizaţia locală l-au exclus din partid, iar decizia definitivă va fi luată de conducerea judeţeană a PSD.

 

 

Spectacolul de box politic s-a produs în sala Casei de cultură din Haţeg, vineri, 24 iunie 2016, la finalul şedinţei de constituire a consiliului local. Lucrările şedinţei s-au ţinut pe scenă, iar în sala de spectacole erau prezenţi mai mulţi cetăţeni ai oraşului Haţeg, cum se întâmplă de fiecare dată după alegeri. Nicolae Timiş a fost învins de actualul primar Marcel Goia, dar a prins un post de consilier local. În consiliu sunt nouă liberali şi opt pesedişti.

 

„Hoţule, nu îţi ajunge cât ai furat?”

 

După închiderea şedinţei, Nicolae Timiş a luat microfonul de la preşedintele de şedinţă şi a adresat câteva cuvinte celor din sală. Un discurs vindicativ – susţin martori la eveniment – ce a provocat reacţii diverse şi nu tocmai măgulitoare la adresa pesedistului. Ioan Puiu Badea, coleg cu Nicolae Timiş şi preşedintele PSD Haţeg, spune că un „tinerel” i-ar fi strigat lui Timiş: „Hoţule, nu îţi ajunge cât ai furat?”, după care jignirile la adresa fostului primar au fost preluate de Gheorghe Răileanu, patronul firmei Geraico. (E de notorietate că Răileanu şi Timiş sunt într-o duşmănie veche.) Intervenţia lui Răileanu l-a determinat pe Nicolae Timiş să coboare de pe scenă. „Au continuat schimburi de injurii şi acuze, în timp ce Timiş cobora cu telefonul într-o mână. Am impresia ca înregistra discuţia. Când a ajuns în dreptul lui Răileanu, acesta l-a împins, iar Nicolae Timiş i-a dat un pumn în gură cu cealaltă mână care era liberă”, spune Ioan Puiu Badea, preşedintele PSD Haţeg. Liderul PSD spune că Răileanu era cât pe ce să se prăbuşească şi să dea cu capul de o muchie ascuţită, dar a reuşit să-l prindă înainte să cadă. În versiunea lui Nicolae Timiş, pumnul a fost dat de Răilean şi i-a crăpat buza, dar versiunea sa nu e susţinută nici de colegii săi de partid.

 

Excludera lui Nicolae Timiş

 

„Printre cei care erau nevoiţi să asiste la acest spectacol grotesc, de tip ucrainean, era şi Dorin Gligor (vicepreşedintele PNL Hunedoara) care îşi făcea loc, dând din coate, pentru a părasi sala ajunsă ring de dispută fizică. Raportul de forțe PNL – nouă, la PSD – opt, va oferi încă patru ani de scandal mediatic perpetuu”, ne transmite un colaborator al ziarului, care a reuşit să surprindă câteva imagini cu incidentul.

Câteva ore după ce s-a isprăvit scandalul, conducerea PSD Haţeg a luat deciza de a-l exclude pe Nicolae Timiş din partid. Hotărârea a fost luată cu 11 voturi, din 11 posibile. Decizia organizaţiei locale ajunsese la biroul judeţean PSD Hunedoara în dimineaţa zilei de sâmbătă. Şefii PSD de la judeţ erau ocupaţi cu pregătirea şedinţei de constituire a consiliului judeţan, motiv pentru care au amânat judecarea cazului până luni, 27 iunie. Potrivit declaraţiilor neoficiale făcute de unii membri ai biroului judeţean PSD, excluderea lui Nicolae Timiş va fi o simplă formalitate. „Nouă Timiş ne-a cam fost impus de la judeţ, iar ieşirile sale afectează imaginea partidului”, spune Puiu Badea, şeful PSD Haţeg. Dacă Timiş este exclus, în locul său va intra în Consiliul Local Haţeg profesorul Florin Itu.

Comentarii FB

comentarii


TAG


4 Răspunsuri la “PUMNI ŞI POLITICĂ LA HAŢEG. Golănia care-l scoate pe Nicolae Timiş din viaţa politică

  1. Adevarul despre Hateg

    Domnul Nicolae Timis a furat mult in perioada cand regretatul frate Ioan Timis a fost deputat.
    Acum lumea vede ce fel de persoana este excrocul de Timis. Un invidios care da dovada de lispsa de educatie si comportament adecvat. Ar trebui sa faca un control psihiatric.

    Răspuns
  2. Tiganu negru

    Mai Badea cam tu afectezi imaginea partidului prin blatul mizerabil pe care l-ai facut cu liberali ! Ar trebui sa te retragi incet ca pana la urma tot se va schimba conducerea Liceului .Ai sarit repede cu excluderea la cald fortandu-i pe nemuricii din birou la care le-ai promis posturi.Si Maris seful de campanie a lui Goia a batut mar un om in Silvas dar nu l-a exclus nici dracu din PNL ! Ai stat langa Raileanu la investire si i-ai facut semn cand sa-l atace pe Timis .Esti un nemernic !

    Răspuns
  3. office

    Politică a la PSD. Pe DomNicu – hooligan, l-a uns Nistor și Intotero director la Parcul Gradiste. Pe Acsinte și pe Lyla directori la Direcția Silvică. Au greșit și acum în al 12 -lea ceas au realizat ce bolovani au atârnat de ,,picioarele” partidului. Pentru hooligan motivele reale ale excluderii din PSD sunt faptele de la Parcul Gradiște, care stau să explodeze într-un dosar penal de răsunet. Urmează Acsinte și Lyla a căror abuzuri și incompetență au îngrozit până și PSD ul.

    Răspuns
    1. ceteby

      Mai pitecantropule Timis a avut n dosare penale dar totul a fost facatura.Nu l-au putut agata cu nimic,este curat spre deosebire de penalii PNL care umplu puscariile !

      Răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

cinci × 5 =

ACTUALITATE
Furtunile au făcut pagube însemnate în nordul județului         Furtuna a distrus un drum din Retezat         TRAI PE VÂTRAI. Lefuri de opt ori mai mari decât plebea la Consiliul Judeţean         O VACANŢĂ ALTFEL. „E vremea cititului la Mărtinești”         DIPLOME DE EXCELENŢĂ. Elevele de 10 la Bacalaureat, recompensate de Consiliul Judeţean         Accident rutier pe o trecere de pietoni din Hunedoara         Misiune spectaculoasă de salvare a unui urs, prins într-un laț pus de braconieri         MOMENT SOLEMN. Subprefectul Dorel Bretean a depus jurământul de onoare         Apa Prod S.A. a lansat aplicaţia ApaProd pentru telefonul mobil         Imagini de poveste realizate pe un traseu dificil din Retezat         Sărbătoarea Greco-Catolicilor din Orăștie         Fii satului Văleni s-au strâns laolaltă         De jale și dor la Capela din Orăștie         FOTOGALERIE. Autostrada Lugoj – Deva: peste 170 de utilaje și 500 de municitori au fost mobilizați pe Lotul IV         Cine este tânărul condamnat pentru incendierea mașinilor șefilor din penitenicar         Motociclist rănit după ce a evitat un biciclist         Două femei rănite într-un accident rutier         A incendiat gospodăria vecinilor         FOTO. Carla’s Dreams a concertat în Hunedoara         DACFEST. „Sub semnul lupului” pentru a opta oară