PSD PREGĂTEŞTE PANGLICILE. Când va fi gata drumul spre Mănăstirea Prislop

Pesediştii aflaţi la conducerea judeţului pregătesc panglicile pentru inaugurările ce se vor face în septembrie. Fosta Policlinică din cartierul Dacia, din Deva, şi drumul ce duce la Mănăstirea Prislop sunt două investiţii la care va fi tăiată, festiv, panglica tricoloră în luna care vine.

 

Preşedintele Mircea Bobora a vorbit despre cele două investiţii la sfârşitul şedinţei de Consiliu judeţean. “O să avem câteva inaugurări. O să inaugurăm ceea ce înseamnă Policlinica din Dacia, în 24 septembrie – cred, şi modernizarea drumului spre Mănăstirea Prisplop. Speranţa noastră la deadline-ul (termenul limită), fixat pentru a doua sau a treia oară, este de hramul bisericii, în 14 septembrie (Înălţarea Sfintei Cruci). Istoria cu drumul ăsta am povestit-o de câteva ori: constructorul a venit cu o expertiză, a cerut fonduri suplimentare, i-am spus că el a câştigat pe alte valori, trebuie să se încadreze în valori şi în calitate, altfel reluăm licitaţia. A acceptat. Calitatea o să o vedem şi vă vom pune la dispoziţie analizele şi pe binder şi pe stratul de uzură, fiindcă am încheiat un contract pentru treaba asta. Nu uităm nimic din ceea ce promitem”, a declarat Bobora. Preşedintele administraţiei judeţene spune că a vizitat în urmă cu o săptămână şantierul şi e mulţumit de felul cum merg lucrurile. “Până la momentul de faţă, lucrarea e finalizată în proporţie de 80 la sută şi – puteţi să mă cuantificaţi ca fiind nepretenţios, deşi am văzut foarte multe drumuri – arată foarte bine. E şi lărgit… e un drum decent”, a mai spus şeful judeţului.

 

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

nouăsprezece + 16 =

ACTUALITATE
O piață din Deva se va numi a Regelui Mihai I al României         Colindători la primărie         Coroane de flori în memoria Majestății Sale Regele Mihai I         Cântecul măturătoarei de fluturi         Nicolae Furdui Iancu va colinda la Deva         Demers ciudat. Brandul Arsenie Boca a fost luat de un maghiar         Directoarea șpăgară din Petroșani a fost condamnată         Braconierul oprit cu focuri de armă de poliţistul Roman Murar         Risc de avalanșă în munți         Vânătoare ilegală         Povestea aeroportului InternaŢional sibiu continuă alături de voi         Lista drumurilor județene din Hunedoara modernizate în 2017         „Crăciunul Vienez” deschide sala mare a Centrului Cultural „Drăgan Muntean”         Polițiștii din Lupeni și-au reclamat șeful, întors la lucru după nouă luni de concediu medical         Bilațul investițiilor în spitalele din județul Hunedoara         A încărcat mai mult lemn decât trebuia         Transport ilegal de lemne         Bătaie cu urmări grave         Lucrări recepționate pe strada Pietroasa din Deva         Concerte reprogramate, ca urmare a decretării doliului național