PSD Hunedoara nu are candidat pentru Deva

Întâlnirea de la Sinaia nu a rezolvat problema candidatului pentru Deva, în ciuda declaraţiilor lui Laurenţiu Nistor, preşedintele PSD Hunedoara, că va merge în faţa lui Liviu Dragnea foarte bine pregătit.

Social-democraţii hunedoreni nu au reuşit, nici după întâlnirea de la Sinaia să găsească un candidat care să intre în competiţia electorală pentru Deva împotriva actualului primar Petru Mărginean.

Ca evangheliştii…

În urmă cu câteva zile, preşedintele Laurenţiu Nistor era foarte încrezător că va găsi omul potrivit care să câştige fotoliul de primar în reşedinţa de judeţ.

„Pentru Deva am vreo patru variante. În faţa lui Liviu Dragnea trebuie să mă duc pregătit. Nu vreau să dezinformez, şi cu sondajele am spus că, atunci când sunt gata, vi le prezint. (…) Eu nu sunt PNL să fac sondaj cu oamenii mei şi să spun că Petre Mărginean are 59 la sută, când din sondaj, Petre Mărginean are cât are. Nici Mircia Muntean care se lăuda că are 69 la sută, nu are… Aţi văzut, 32 la sută, patru procente între el şi Mărginean. Niciunul nu are procentele cu care se laudă. Dar este cert că acuma vom stabili foarte clar ce facem”, a declarat Laurenţiu Nistor înainte cu puţin de întâlnirea cu şeful PSD.

Speculaţii, zvonuri, bârfe

După ce anunţase cele patru variante, Laurenţiu Nistor s-a prezentat doar cu trei, varianta Mircia Muntean fiind rătăcită pe traseu. În jurul nominalizaţilor a fost multă secretomanie la PSD Hunedoara. Surse pesediste susţin că unul dintre candidaţii propuşi de PSD ar fi fost Florin Oancea, fostul viceprimar liberal al Devei, care a rupt-o cu liberalii după ce, în 2012, a fost dat la o parte ca să poată candida Petru Mărginean pentru Deva din partea USL. Dan Terteci şi Mircea Bobora ar fi fost celelalte două variante. Liderii PSD nu au confirmat „vocea străzii” şi au aruncat pe piaţă alte trei nume ce mai fuseseră luate în calcul şi înainte ca Nistor să promită candidaţi surpriză. Cert este că PSD îşi mai caută un candidat pentru Deva. Asta dacă nu cumva se vor orienta spre „blatul” mult povestit cu Petru Mărginean pe post de pierzător de alegeri din poziţia de candidat PNL cu susţinere PSD.

Comentarii FB

comentarii


TAG


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

unsprezece − unu =

ACTUALITATE
ÎN ZONA ORĂŞTIE. Un absolvent din zece schimbă şcoala cu şomajul         Accident rutier grav provocat de o tânără de 21 de ani         Doi adolescenți de 16 ani au furat mașina unei tinere și au plecat la plimbare         Soarta tristă a faimoasei biserici de marmură din Alun         Fotograful care merge sute de kilometri pe jos pentru a promova Hunedoara         Vineri, Primăria Municipiului Deva nu încasează taxe și impozite locale!         CÂT VOR PLĂTI DEVENII? Preţul gunoaielor e la mâna primarului Ovidiu Moş         Traian Berbeceanu îi dă replica fostului său anchetator         Percheziții în Hunedoara, într-un dosar privind acordarea ilegală a diplomelor de studii         Furtunile au făcut pagube însemnate în nordul județului         Furtuna a distrus un drum din Retezat         TRAI PE VÂTRAI. Lefuri de opt ori mai mari decât plebea la Consiliul Judeţean         O VACANŢĂ ALTFEL. „E vremea cititului la Mărtinești”         DIPLOME DE EXCELENŢĂ. Elevele de 10 la Bacalaureat, recompensate de Consiliul Judeţean         Accident rutier pe o trecere de pietoni din Hunedoara         Misiune spectaculoasă de salvare a unui urs, prins într-un laț pus de braconieri         MOMENT SOLEMN. Subprefectul Dorel Bretean a depus jurământul de onoare         Apa Prod S.A. a lansat aplicaţia ApaProd pentru telefonul mobil         Imagini de poveste realizate pe un traseu dificil din Retezat         Sărbătoarea Greco-Catolicilor din Orăștie