PSD Hunedoara cuplat pe „Tot (ca) Înainte!”

Cu alegeri fără miză şi discursuri „centrale” despre cinste şi onoare, social-democraţii hunedoreni au creditat din nou vechea echipă de conducere.

Alegerile judeţene din organizaţia Hunedoara a PSD, de sâmbătă, 12 septembrie 2015, au fost aproape perfect naturale, dacă luăm în considerare că au aplicat principiul lui Lavoisier dus în politica românească: „(în PSD) nimic nu se pierde, nimic nu se câştigă, ci totul se transformă (pe ici, pe colo)”. Aşa se face că nimeni nu a concurat cu nimeni, alegerile interne fiind, în sine, doar o adunare de reconfirmare a conducerii de până acum a organizaţiei. Plus avânt în pre-pre-alegeri…

S-au limpezit

Reconfimarea triadei Laurenţiu Nistor (lider judeţean) – Natalia Intotero (lidera femeilor social-democrate hunedorene) – Dacian Ciodaru (liderul tineretului PSD Hunedoara) a infirmat analizele politice din ultima perioadă, bazate pe murmurul intern şi tentaţiile de schimbare, acestea din urmă fiind temperate, se pare, prin discuţii „strategice” înainte de alegerile judeţene.
În fapt, unanimitatea hunedoreană la alegerile judeţene din PSD a putut fi intuită înainte de anunţul candidaturilor unice, în măsura în care posibilele surprize au fost eliminate prin declaraţii publice care au arătat că interesele individuale merg către alte ţinte electorale, decât cele din interiorul organizaţiei.
Oricum, este evident că important pentru conducerea PSD Hunedoara reconfirmată era să limpezească definitiv apele în organizaţie, cât mai repede, iar acest lucru s-a întâmplat sâmbătă, 12 septembrie 2015, la Hunedoara.
Deputatul Laurenţiu Nistor, preşedintele reales al PSD Hunedoara, a declarat, mândru şi liniştit, că menţinerea sa în fruntea social-democraţilor hunedoreni este o dovadă a „respectului pe care îl are membrilor de partid, dar şi cetăţenilor”.

Fluier de start în bătălia electorală locală

Dincolo de marşul „de sănătate”, fără miză, al alegerilor interne din PSD Hunedoara, conferinţa de sâmbătă a dat liber la bătălie primului candidat cert la alegerile locale din 2016 – promovat într-un astfel de cadru politic. Este vorba despre liderul PSD din municipiul de pe Cerna, Dan Bobouţanu, actualul viceprimar al Hunedoarei, care va candida pentru primul fotoliu administrativ al urbei.
Candidatura lui Dan Bobouţanu la funcţia de primar al municipiului Hunedoara, împotriva actualului primar Viorel Arion, anunţă – cum arătam, în fapt, într-o analiză recentă publicată de Ziarul Hunedoreanului – una dintre cele mai interesante şi mai strânse bătălii electorale din judeţ în vara lui 2016.
Judecând situaţia, ambii combatanţi au susţinere puternică. Această susţinere este certă la Viorel Arion, care este susţinut şi de deputatul Carmen Hărău, şi este cel puţin teoretică în cazul candidatului PSD, fiind de urmărit dacă social-democraţii vor investi în campania acestuia mai mult decât discursuri publice la adunări, cum se mai obişnuieşte.
Miza politică este un catalizator puternic: liberalii noi vor să păstreze un fotoliu pe care au fost stăpâni multă vreme, social-democraţii miros o şansă de a prelua frâiele la Hunedoara. În acest moment, este foarte greu de pus în balanţă cât va în această bătălie notorietatea şi contactul direct cu electoratul, cât va cântări forţa financiară de promovare şi care va fi strategia cea mai bună în a combina cele două „puteri” de susţinere.

Băsescu e de vină!

De la conferinţa judeţeană a social-democraţilor hunedoreni mai trebuie punctate câteva declaraţii extinse făcute de actualul lider naţional al PSD, Liviu Dragnea, care a participat la evenimentul hunedorean, alături de preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea şi alţi parlamentari din partid.
În linie generală de partid, Liviu Dragnea continuă cu strategia de a demonstra că PSD ar renunţa la hârâielile politice şi scandal public, în favoarea unei politici serioase. Strategie preelectorală care, spunem noi, nu este deloc rea, mai ales că are în cuprinsul ei – a se observa declaraţiile publice din ultima vreme – şi o îndepărtare la firul ierbii dar constantă de păgubosul Victor Ponta, cel care a reuşit să roadă la procentele PSD mai rău ca o termită în perioadă de glorie.
Recunoscând faptul că trei sferturi dintre români au renunţat să-şi mai pună încrederea şi speranţele în politica românească şi politicieni, Liviu Dragnea a declarat, la Hunedoara: „Ultimii zece ani de război politic, de hărţuială de dragul hărţuielii, zece ani de gălăgie politică ce-au făcut în România? Au produs cumva vreo dezvoltare serioasă sau au frânt destine? A tulburat chiar liniştea din societate, a făcut ca România să rateze multe oportunităţi serioase de dezvoltare. A făcut ca populaţia să se îndepărteze din ce în ce mai mult de clasa politică şi 75 la sută dintre români spun că nu se regăsesc în clasa politică şi că n-au încredere în politicieni. De ce? Pentru că toate partidele – şi al nostru – au căzut în capcana întinsă de Traian Băsescu, şi anume scandalul. De ce? Pentru că într-un mediu plin de zgomote şi de scandal pentru oameni este foarte greu să mai discearnă cine face bine, cine face rău, toţi sunt la fel”.

Idei măreţe

În virtutea aceluiaşi efort strategic de „umanizare” a PSD, preşedintele interimar al social-democraţilor a marşat şi pe ideea de colaborare cu opoziţia pe proiectele şi strategiile de interes naţional.
„De asta tinerii se gândesc să plece din România, de asta cei care sunt plecaţi din ţară nu mai vor să vină înapoi. Pentru că această clasă politică nu reuşeşte să se aşeze la masă şi pentru un proiect de ţară să zică: „gata, domnule, stăm o lună, stăm un an, lucrăm împreună cu toţi cei care avem mintea la noi să punem România pe un drum sigur, stabil, 20-30 de ani de zile”. Adică să aibă percepţia unui viitor stabil”.
Uşor amuzant spre amar este faptul că Dragnea a vorbit şi despre un sistem de gestiune a carierei în PSD, astfel încât membrii de partid propuşi în diverse funcţii să fie pregătiţi profesional. Ce-ar fi să reluăm lista cumplit de lungă a politicienilor ori clienţilor politici – nu numai de la PSD, este foarte adevărat – semi-analfabeţi profesional, care au fost promovaţi mai mereu în funcţii de mare responsabilitate, ca să nu mai vorbim de pilele şi relaţiile de partid impuse cu forţa prin instituţiile bugetare, pe post de tocitori de mentă?!
În sfârşit, ne gândim că Dragnea vorbeşte exclusiv despre viitor, deşi asemenea metehne politice româneşti sunt greu de stârpit, aşa cum a demonstrat ultimul sfert de secol de democraţie „originală”.

Candidaţi instruiţi

Trecând peste discuţiile care ţin de strategie de imagine, să mai notăm că Liviu Dragnea a anunţat la Hunedoara că organizaţiile judeţene ale PSD trebuie să-şi clarifice listele cu candidaţi la alegerile locale de anul viitor până la începutul lunii decembrie 2015, fără excepţii.
După spusele lui Liviu Dragnea, social-democraţii accelerează tempoul alcătuirii listelor de candidaţi deoarece conducerea de partid vrea să-i instruiască pe aceştia în cursuri de pregătire ce vor avea chiar la începutul anului 2016.

EXTRA

Liviu Dragnea spune că, pentru consiliile judeţene, PSD va avea un candidat nominalizat, chiar dacă votul va fi pe listă. În plus, candidaţii din listele pentru consiliile locale trebuie să fie „oameni respectaţi în comunităţile în care trăiesc”.
EXTRA

Liviu Dragnea: „…este important este că nimeni (în sondaje, n.r.) nu spune că stăm prost. (…) Nu vom face greşeala să ne culcăm pe o ureche. (…) …orice cotă în sondaje se spulberă dacă apar greşeli sau dacă ne permitem să mergem în faţa oamenilor cu candidaţi care nu sunt credibili”

Comentarii FB

comentarii


TAG


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

douăzeci − 4 =

ACTUALITATE
LA UN AN DE LA MARELE TUN. Hoţia de la Apa Prod rămâne în scriptele firmei         MERGE ULCIORUL LA APĂ ÎN ŞOIMUŞ. Primarul Mihai Irimie are trei luni să-şi aranjeze „ploile”         Cum arată Gara Brad după cinci luni de renovare         Un an de la data la care trebuia finalizată Autostrada Deva – Lugoj         A fost deschis Târgul European al Castelelor, la Hunedoara         Accident rutier cu doi răniți la intrarea în Deva, pe Drumul Național 7         E ŞI ALDE LA GUVERNARE! Mircea Moloţ a reuşit să deblocheze proiectele europene din Ţara Haţegului         Fosta Școală 10 din Hunedoara a ajuns în paragină         DEPOUL DEVASTAT. Ultima „redută” a mocăniței din Hunedoara a fost ruinată         Tribunalul Hunedoara decide soarta spărgătorului de la Castelul Corvinilor         Sfârşit de săptămână cu Târgului European al Castelelor. VEZI Programul evenimentului         Dungi si flori in noua colectie Sense primavara-vara 2017         OMUL CU CEL MAI STUFOS CAZIER RĂMÂNE LIBER. Cu magistraţii la Judecata de Apoi         Ce soartă va avea Pasul Vâlcan, zona turistică pustie dotată cu telegondola de 33 de milioane de lei         Ludovic Orban: „Nu voi tolera coconul acela care se formează în jurul fiecărui lider”         Accident într-o intersecție din Deva         Povestea fostului securist din fruntea minerilor care a condamnat România la CEDO         Percheziții la traficanți internaționali de țigări         Un polițist a salvat un tânăr de la sinucidere         Povestea marii tragedii aviatice din 1940: „Erau peste tot morţi, mutilaţi în modul cel mai îngrozitor”