“Primul loc de muncă”, propunere legislativă din partea UNPR

Statul ar trebui să asigure, timp de 18 luni, câte 1.200 de lei pentru peste 120.000 de tineri

Tinerii cu vârste cuprinse între 16 şi 29 de ani ar putea primi sprijin din partea statului în găsirea primului loc de muncă, se arată într-un proiect de lege propus de UNPR.

conferinta

Seamănă cu alte programe

Programul propus de cei de la UNPR seamănă cu alte două programe subvenţionate de Executiv, respective Prima Casă şi Prima Maşină, iar de pe urma lui ar urma să beneficieze tinerii cu vârste cuprinse între 16 şi 29 de ani care nu au mai lucrat cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată. Astfel, susţin reprezentanţii formaţiunii politice, statul ar urma să stopeze exodul celor care aleg să părăsească România pentru a-şi asigura traiul. Anunţul a fost făcut sâmbătă, într-o conferinţă de presă de la sediul UNPR din Deva, la care au luat parte, pe lângă senatorul Haralambie Voichiţoiu, şi consilierul local Ioan David, preşedinta organizaţiei pentru femei UNPR, Dorina Pleşcan, prim-vice preşedintele UNPR Hunedoara, Romi Cărmăzan şi proaspăt ales ministru secretar de stat în Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Gabriel Lungu. Potrivit senatorului Haralambie Voichiţoiu, în cazul programului Primul Loc de Muncă, statul ar urma să subvenţioneze integral salariile tinerilor timp de 18 luni, inclusiv plata tuturor contribuţiilor. Vorbim de salariul net, care în cifre se traduce prin aproximativ 1,220 de lei pe lună pentru fiecare tânăr intrat în câmpul muncii. La rândul lor, şi angajatorii ar urma să plătească acelaşi salariu cu tot cu contribuţiile aferente, tot pentru o perioadă de 18 luni, asta după ce în varianta de lucru a proiectului legislativ, tinerii trebuiau să plătească tot ce însemna dări către stat. Întrebat la ce costuri se ridică iniţiativa parlamentară, Voichiţoiu a declarat că, din estimările UNPR, statul ar putea să susţină un asemena proiect legislativ menit să-I ajute pe cei aproximativ 120,000 de români care sunt în căutarea unui loc de muncă. Tot în conferinţa de presă UNPR de sâmbătă s-a mai discutat şi despre situaţia Complexului Energetic Hunedoara, situaţie pentru care, potrivit lui Voichiţoiu, nu se acceptă un plan care să conducă la concedieri masive de oameni, fie că vorbim de sectorul energetic, ori de minerit.

EXTRA
Lupul moralist

extra conferinta carmazan

Tot pe agenda organizaţiei judeţene a formaţiunii politice s-a aflat şi lupta împotriva corupţiei din judeţ, reprezentanţii UNPR găsind şi un ţap ispăşitor pentru ruşinosul loc 4 pe care îl ocupă Hunedoara într-un top al corupţiei la nivel naţional. Vorbim, desigur, de acelaşi vinovat de serviciu, în persoana preşedintelui Consiliului Judeţean Hunedoara, Mircea Ioan Moloţ care, potrivit prim-vice preşedintelui organizaţiei, Romi Cărmăzan, ar fi luat bani pentru trustul de presă al fiicei sale prin “uşa din spate”. Pentru cei care nu-şi mai aduc aminte cine este Romi Cărmăzan, dispărut în ultima vreme din prim-planul vieţii politice hunedorene, trebuie amintită măcar o faptă de “vitejie” a domniei sale. Astfel, pe când era membru PDL şi comisar şef Protecţia Consumatorului Hunedoara, Romi Cărmăzan explica cum a direcţionat voturile pentru partid, la alegerile parţiale din 5 decembrie 2010 pentru un post de deputat în Colegiul 3, “Ţara Haţegului – Ţinutul Pădurenilor”, înregistrarea audio fiind difuzată pe postul de televiziune HUNEDOARA TV. Mai jos prezentăm doar câteva fragmente din acea înregistrare: „Intru în cârciumă, în Coroieşti (comuna Sălaşu de Sus, n.red), sat cu multe voturi. Toţi pereţii erau tapetaţi cu Ţolaş (nr. red.: Liliana Ţolaş, candidata PSD+PC), pe masă calendare, pliante… -Salut, zic. Şefu’ care-i? Unu’, aşa… -Eu!-. Foarte greţos… Electricianu’ pe la Primărie, pe la Sălaş. Zic: -Bă, băiete, uite care-i problema, vreau să stau un pic de vorbă cu tine. Comisar şef de la Protecţia Consumatorului – Uite-aşa i-o picat faţa. Hai mai încolo, mai retras… Zic – Dom’le uite care-i povestea, de ce am venit la dumneata-. Zice -Bei ceva?-. -Nu, nu nimic, două minute stau. Mă ocup de Sălaş. Nu mă interesează care sunt părerile tale politice, mie îmi scoţi 30 de voturi că, dacă nu, îi bai-. Se uită ăla pe pereţi şi zice -Mă, care aţi pus minunile astea pe pereţi? Daţi-le, mă, jos! Acuma, ce-i cu voi aice? Nu-mi faceţi probleme, vă rog eu mult, rupeţi-le acum!-. -Mă băiete, zic, lasă-le, nu mă interesează. Mie îmi trebe 30 de voturi, dacă nu le am, e problema ta!-. Azi mă sună -Mai am 5, îţi rezolv şi gata îs rezolvate cele 30 de voturi-. Zic –Hai, hai, mai strofoacă-te, mai cheamă…-. –Păi, de unde?-. -Ia de pe caiet, de acolo (cu referire la cei care cumpărau pe datorie, lucru foarte frecvent în zonele rurale, n.red) (….)Uită-te, bă, aicea, asta o fost azi noapte cu ei. La ora 11 azi-noapte. Alţii dormeau, mă! Toţi din sat, mă, da’ azi am fost la ei dimineaţă. -Bă, p…! Aţi beut aseară, aţi mâncat cu mine, am cântat cu voi, am plătit, voi ce faceţi?! Hai! În pijamale, în izmene! La vot!-. Or băut pe banii mei toată noaptea. Dimineaţă o tăiat nota de plată. Cât îi? 5 milioane, poftim 5 milioane. Or băut mahoarcă din aia de 2 lei paharul”.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

unu × unu =

ACTUALITATE
Cod portocaliu de vreme rea în județul Hunedoara         SCÂNTEI ÎN CL DEVA. Răzvan Mareş rămâne vice. PSD trage clapă devenilor         Sarmizegetusa Regia se va închide pentru 30 de zile         Doi adolescenți sunt dați dispăruți         Soarta celor doi viceprimari ai Devei va fi decisă         Doliu în breasla magistraților din Hunedoara         Accident rutier pe DN 66, cu doi răniți         Consiliul județean a returnat 2.000.000 lei pentru drumul din munții Orăștiei         Atleta Maria Cioncan va fi comemorată în Hunedoara         Incident grav în gara Devei. Agenții de pază au deschis focul         Autoutilitară mistuită de flăcări pe autostradă         Familii amenințate cu evacuarea din cantoanele gării Devei. Cum se va transforma zona         Un medic specialist va reprezenta interesele cetățenilor din Archia în Consiliul Local Deva         Cod galben de polei în Hunedoara         Camionetă cu butelii implicată într-un accident rutier         MODELUL ORADEA. Poliţie locală fără ifose, turism fără vedetism politic         Eminesciana 2018         DOSARELE SECRETE ALE HUNEDOAREI. Cum a fost şters regele Mihai din tradiţia păstrată de femeile din Ținutul Pădurenilor         Trafic rutier oprit pentru un an pe DN 66 A         Cum a trenat ancheta șefului de Poliție Dănuț Mocanu