Preşedintele Bobora se ascunde după fusta unui directoar administrativ în cazul abuzului de la Sanatoriul Geoagiu

De un an şi patru luni, conducerea Consiliului Judeţean Hunedoara ţine abuziv în postul de manager al Sanatoriului Geoagiu un inginer silvic, o pesedistă care e şi administrator la un Ocol Silvic, aşadar e şi în incompatibilitate. Preşedintele Mircea Bobora a pus un director administrativ să dea explicaţii în locul său. (Probabil serviciul Juridic n-a percutat la comandă.) Faţă de Laurenţiu Nistor care a scos directorii Consiliului să plivească iarba din curtea instituţiei, e un pas înainte

La sfârşitul lunii august 2016, pe când Laurenţiu Nistor dădea iama prin bucătăriile spitalelor să schimbe directori, managerul Sanatoriul TBC Geoagiu a fost înlocuit cu o activistă PSD complet pe dinafara sistemului medical şi a legii de funcţionare a spitalelor publice.

 

  • Legea zice că managerii de spitale trebuie să fie absolvenţi de medicină, de ştiinţe juridice sau de studii economice. La Sanatoriul TBC din Geoagiu, fostul preşedinte Laurenţiu Nistor (PSD) a semnat dispoziţia nr. 329 din 1 septembrie 2016 (vezi foto ) prin care a delegat atribuţiunile de manager la Sanatoriul de Pneumoftiziologie Geoagiu unui inginer silvic. Mirela Letiţia Pleşa-Popescu a lucrat la Ocolul Silvic Grădişte – Orăştie (10 ani şi 9 luni), a fost director la firma unui italian care colecta ciuperci în România (15 ani) şi este, din 2012, absolvent al Facultăţii de Silvicultură şi Exploatări Forestiere (licenţă în Inginerie, Silvicultură / Cinegetică). La momentul delegării atribuţiunilor, pesedista era angajată a Sanatoriului pe post de inginer şi se ocupa de achiziţii publice, prevenirea incendiilor şi securitatea muncii.  Fostul şef al judeţului susţinea la vremea respectivă că Institutul de Silvicultură are o secţie cu profil economic, ceea ce ar putea duce la asimilarea inginerei ca economist. Găselniţa a fost contrazisă de juriştii sistemului de sănătate, însă PSD-ul a dovedit că e mai presus de lege.

 

Abuzul lui Nistor a fost preluat şi dus mai departe de preşedintele Mircea Bobora. După un an şi patru luni de la numirea provizorie, Bobora nu a organizat concurs pe post, deşi legea zice că: “La încetarea mandatului, contractul de management poate fi prelungit pe o perioadă de 3 luni, de maximum două ori, perioadă în care se organizează concursul de ocupare a postului, respectiv licitaţie publică, după caz”. Mai mult, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara nu a mai prelungit nici delegarea atribuţiunilor de manager după expirarea duratei de şase luni. Legea prevede că: “Managerul interimar şi ceilalţi membri ai comitetului director interimar se numesc în condiţiile prevăzute la alin. (5), până la revocarea unilaterală din funcţie, dar nu mai mult de 6 luni”. Chestionat în legătură cu acest abuz, Mircea Bobora s-a sustras dialogului, nu înainte de a promite că va scoate postul la concurs. Şeful CJ Hunedoara a pasat respons abilitatea spre Direcţia de Administraţie Publică Locală (nici măcar la secretarul Consiliului sau la serviciul juridic), iar Adina Prodan, director executiv DAPL, susţine că totul ar fi OK.  “Delegarea este prevăzută în mod expres de Codul muncii, fără să îmi spună că este prin lege limitată la o anumită perioadă de timp”, susţine Prodan. Totuşi, legea spune altceva.Vezi facsimilul de mai jos.

 

  • Şefa Sanatoriului TBC Geoagiu este în conflict şi cu legile de Integritate care interzic managerilor de spitale să deţină, simultan, şi alte funcţii plătite. Potrivit declaraţiei de interese, Mirela Letiţia Pleşa-Popescu este administrator, reprezentant al Primăriei Orăştie în Consiliul de Administraţie la Regia Publică Locală Ocolul Silvic Valea Orăştiei RA, funcţie incompatibilă cu statutul de manager de spital.

Ancheta de Hunedoara

Citeşte tot articolul AICI

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

doisprezece + 16 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Cea mai sălbatică zonă a fostei mocănițe a Hunedoarei a devenit traseu educativ         Cum va fi iluminată festiv Hunedoara de sărbători         Cursanții de limbă chineză la momentul bilanțului         Președintele PSD Hunedoara, Laurențiu Nistor, în conflict de interese. Sentința este definitivă!         DISPONIBILIZĂRI. 70 de angajați ai CEH pleacă din sistem. Unii ajung direct în șomaj!         De ce au întors armele sindicatele? Au admis inițial insolvența CEH, acum o resping!         Transalpina va fi închisă         Ziua Armatei Române, celebrată în Hunedoara         Toamna transformă satele din Munţii Apuseni într-un adevărat paradis         PETROȘANI/ Lemnul din toaletarea copacilor, donat bătrânilor         NEMULȚUMIT. Alin Simota a contestat condamnarea pentru fals în declarații         Ilie Balaci a murit         Turiste rătăcite în Masivul Godeanu         Prins la furat de cablu, pe calea ferată         Gara Brad, la doi ani de la începerea lucrărilor de reabilitare         Scrisoarea deschisă a primarului Marcel Goia: „Autoritățile Publice Locale, bătaia de joc a Statului Român”         Traseu turistic refăcut de salvamontiști în Retezat         Rezultatele Bursei locurilor de muncă pentru absolvenţi – 19 octombrie 2018         „Trofeul Cetăţii” – turneu internaţional de şah la Centrul Cultural ”Drăgan Muntean”         Proteste la ArcelorMittal Hunedoara