“PREMIANŢII FĂRĂ PREMII”, VARIANTA NASOALĂ. Consiliul Judeţean Hunedoara acordă diplome de excelenţă second hand

Tinerii a căror merite vor fi recunoscute şi premiate de consilierii judeţeni în şedinţa de vineri, 28 iulie 2017, nu vor fi remuneraţi cu suma de 1.000 de lei, aşa cum s-a făcut până acum în cazul zecilor de diplome acordate de-a lungul anilor, din 2002 încoace. Preşedintele Mircea Bobora invocă intervenţia Camerei de Conturi Hunedoara care ar fi contestat legalitatea acordării banilor. Totuşi, de 15 ani niciun judecător nu a emis o hotărâre definitivă care să desfiinţeze recompensa bănească a diplomelor de excelenţă

E ca şi cum judeţul Hunedoara ar avea două tipuri de EXCELENŢĂ: una de rang înalt (remunerată), alta la mâna a doua, care nu merită două parale. În replică, preşedintele Mircea Bobora ne-a livrat o explicaţie imbatabilă: “Diploma de excelenţă înseamnă mult mai mult decât o sumă de bani. E o recunoaştere de către consilieri, de plenul Consiliului, a activităţii şi a sârguinţei cu care elevii şi profesorii au reuşit să obţină asemenea rezultate”, spune Bobora. Aţi auzit ceva mai înălţător?

Gloria calică a guvernării PSD

Pentru prima dată în istoria de 15 ani a decernării Diplomelor de EXCELENŢĂ, titularii meritelor recunoscute de comunitate nu vor fi recompensaţi cu bani. Gestul este cu atât mai scandalos, cu cât posesoarele “EXCELENŢEI” sunt două tinere de nota zece pentru care recompensa financiar ar fi putut însemna o vacanţa mai frumoasă. O vacanţă merită din plin, după efortul depus pentru a lua bacalaureatul cu nota 10 (zece). (E nota aceea pe care o merită clasa politică pentru aroganţă şi dispreţ.) Regulamentul de decernare a diplomelor de excelenţă a fost instituit în 2002 de preşedintele Mihail Nicolae Rudeanu şi amendat de preşedintele Mircea Ioan Moloţ în 2004. De atunci s-au decernat zeci de diplome, toate însoţite de recompense financiare. Curtea de Conturi verifică finanţele Consiliului Judeţean în fiecare an şi niciodată până acum nu s-a pus problema ca vreo “EXCELENŢĂ” să restituie banii. Nu de puţine ori au fost recompensaţi oameni care “nu stau” într-o mie de lei, dar năpasta a picat taman pe nişte tineri şi pe dascăli care i-au îndrumat. S-a nimerit să fie exact în timpul guvernării PSD, partid care promite să păstreze “creierele” valoroase în ţară. Ba promite să-i repatrieze şi pe cei plecaţi…

Bobora, bun de “Premianţii fără premii”

Iniţiativa de a acorda diplome de excelenţă elevelor de zece aparţine consilierilor judeţeni PNL Hunedoara şi va fi suspusă la vot în şedinţa din 28 iulie 2017. Iulia Bocaniciu (Colegiul Naţional Decebal din Deva) şi Paula Roxana Popa (Colegiul Naţional Aurel Vlaicu din Orăştie) sunt singurele absolventele din judeţul Hunedoara care au luat cu 10 la examenul de Bacalaureat. Premiantele vor primi o diplomă de EXCELENŢĂ din partea Consiliului Judeţean şi… atât. Recompensă financiară, în sumă de 1.000 de lei, a fost retrasă de preşedintele Mircea Bobora care ne anunţă că sunt, de fapt mai mulţi copii ce vor trebui să se mulţumească cu glorioasa recunoaştere a plenului. “Nu sunt numai cele două tinere. Sunt şapte copii, pare-mi-se, care au promovat cu nota zece examenul de evaluare naţională. În acelaşi moment, dăm diplome de excelenţă şi profesorilor fără de care eu nu cred că diplomele de excelenţă ar fi luate de copii”, spune preşedintele Consiliului Judeţean.

Subiectul remunerării rămâne deschis

Mircea Bobora promite că va încerca să îndrepte cumva lucrurile, deşi ar fi fost de preferat ca asta să se întâmple înaintea momentului festiv, cu atât mai mult cu cât povestea nu e ştiută de azi – de ieri. “Din 2016, Curtea de Conturi îmi bagă de vină şi pentru diplomele de excelenţă acordate cu sume veteranilor de război, fără să se gândească nimeni că suma aia simbolică pe care o acordăm nu echivalează cu zece minute de stat pe front. O dă le spun şi mânie (vineri) în şedinţă: partea de premiere materială o să vină după ce o să am şi eu o discuţie cu domnul Danciu de la Curtea de Conturi. Nu e închis subiectul, dar vreau să-l definitivez odată pentru totdeauna, în aşa fel încât, la controalele Curţii de Conturi, să nu mai avem puncte în care să ni se ceară recuperări de sume”, a mai spus şeful Consiliului Judeţean Hunedoara.

Comentarii FB

comentarii




5 Răspunsuri la ““PREMIANŢII FĂRĂ PREMII”, VARIANTA NASOALĂ. Consiliul Judeţean Hunedoara acordă diplome de excelenţă second hand

  1. dan

    Da domnule mancam cu Laurentiu slanina cu rosii de la ferma partidului. El era la UTC la judet dar venea pe stivuitor si lucra cu noi si aducea salam de la abatorul partidului din Soimus si apa minerala si bere lw sticla.

    Răspuns
  2. FLORIN

    frati RUMEGUS bla bla bla, nu ati observat ca are raspuns la orice intrebare, bla,bla, bla,ii doare undeva de toti si de toate, sa si umfle ei portofele, ne mai consoleaza gindul ca orice ar face pina la urma tot ii ia dracu.

    Răspuns
  3. sandu

    Ordinarul cu salarii de 110milione/luna nu-i in stare da dea 10milioane pt cele 2fete. Dar pt fiul bagat la consilii de administratie cu sute de milione si pt toti finii lor penali au gasit variante.Jeguri ordinare ce sant sa-i ajute Domnul sa cheltuiasca toate salarile nesimtite pe la farmacii ca asta merita

    Răspuns
    1. Mariana ACR

      Si ce vreti sa le deie domnul Presedinte bani nu au parinti dansul a avut grije de copii lui sa aiba fiecare servici bun
      Cat a fost la Chiscadaga a avut grije de toti.Eu am lucrat cu domnu deputat Nistor pe stivuitor si domnu Bobora venea la noi la UTC si ne intreba ce nevoi avem

      Răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

13 − doisprezece =

ACTUALITATE
Doi jandarmi au salvat o femeie din mâinile unui jefuitor         Proiectul vânzării terenului de 80.000 de metri pătrați unei companii germane a fost respins         Angajații APIA Hunedoara au continuat protestul         Hunedoara anilor 1960, descrisă de scriitori: orașul uriaşului complex de uzine unde fierbe în clocot oţelul         Brandul Sense anunta mari reduceri de Black Friday         Un vârstnic de 95 de ani a fost jefuit         Imagini de pe șantierul Lotului IV al autostrăzii Lugoj – Deva. Cum s-a lucrat         O companie germană va deschide o fabrică în Hunedoara         CUM DISPAR COMORILE SATELOR. Bisericile de lemn ale Hunedoarei stricate de proiectele de restaurare         Raportul IPJ. Ultima lună din mandatul fostului șef al IPJ Hunedoara, Liviu Dumitru         Cursele de taxi mai scumpe cu un leu pe kilometru în Hunedoara         Peste 1.000 de salariaţi disponibilizaţi de la CEH vor primi plăți compensatorii         Tinerii sunt invitați de IPJ Hunedoara să devină polițiști         Angajată APIA condamnată la închisoare         Fost șef al CNADNR trimis în judecată pentru abuz în serviciu         Nouă ani de la marea tragedie din Mina Petrila         Târgul de Iarnă își deschide porțile în Deva         Elevă de 17 ani dispărută de la domiciliu         Miercuri începe Postul Naşterii Domnului         Caz șocant în Hunedoara. Bărbat spânzurat în scara blocului