PATRIARHUL APOMETRELOR. Costel Avram, expert la scursul banilor Apa Serv

Locuitorii din Valea Jiului plătesc o apă potabilă foarte scumpă, iar banii se scurg în cheltuieli de huzur, protocoale, cadouri, onorarii şi comisioane aranjate de Costel Avram, directorul SC Apa Serv Valea Jiului SA.

Colegii de la „Vocea Străzii” au pus mâna pe un document în care se arată pe ce se vor scurge banii plătiţi la Apa Serv de locuitorii Văii Jiului. Directorul Costel Avram şi-a propus să cheltuiască sume considerabile ca să fie lăudat de presă şi de angajaţii din subordine. Asta în condiţiile în care populaţia sărăcită trebuie să suporte o politică tarifară umflată până la nesimţire, tarife pe care le-a negociat cu Uniunea Europeană actualul director Apa Serv pe vremea în care era vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Hunedoara.

Omul con-sfinţeşte apa de preţ

Creşterea preţului apei în cascadă la SC Apa Serv Valea Jiului SA a făcut obiectul multor dezbateri publice şi discuţii, atât la nivelul Consiliului Judeţean, cât şi în Parlamentul României. Preţul apei a crescut cu peste 40 de puncte procentuale anul trecut, după o perioadă de trei ani la rând în care apa a fost folosită pe post de agent electoral. Costel Avram, directorul SC Apa Serv Valea Jiului SA, a găsit de fiecare dată câte un vinovat pentru scumpirea apei, numai lui nu şi-a reproşat niciodată nimic. După părerea lui Avram, primarii oraşelor din Valea Jiului sunt vinovaţi că nu s-au respectat termenele eşalonate de majorare a preţului la apă, iar comunitatea europeană e de vină că a impus politica tarifară cu preţuri peste limita suportabilităţii. De fapt, tocmai Costel Avram este cel care, în calitate de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, a negociat preţul apei în momentul în care a fost accesat proiectul de modernizare a reţelelor de apă cu fonduri europene.

Să curgă banii la băieţi…

Pentru anul 2016, directorul Apa Serv îşi propune să cheltuiască un sfert din banii încasaţi pe apă pentru cumpărarea de bunuri şi servicii. Comisioanele şi onorariile vor costa 135.000 lei. Apoi, suma de 72.000 lei se va risipi pentru „pregătirea profesională” a angajaţilor (un fel de excursii plătite de firmă unor salariaţi, de obicei „piloşi”), 160.000 lei sunt puşi de-o parte pentru plata viitoarelor concedii medicale, iar 130.000 lei vor ajunge în buzunarele şefilor şi a organelor de control, cheltuieli „aferente contractului de mandat”. Cei 544 de angajaţi care livrează apă scumpă în Valea Jiului vor primii tichete cadou de sărbători în limita sumei de 350.000 lei, la care se adaugă o sumă de 136.000 lei pentru cadouri în bani oferite de firmă salariaţilor cu prilejul unor zile festive cum ar fi 8 Martie. În fine, tichetele de masă au să coste 1.250.000 lei. Pentru protocol, Costel Avram a rezervat suma de doar patru mii de lei, în timp ce la presa va livra 55.000 lei. Asta în condiţiile în care anunţurile sunt bugetate separat şi nu costă mai mult de cinci mii de lei pe an. Practic, grosul banilor sunt dirijaţi spre lăudătorii stăpânului apelor din Valea Jiului. Pe de altă, directorul Apa Serv se aşteaptă să obţină venituri de peste 300.000 lei din penalităţile pe care vor fi obligaţi să le plătească cei care nu pot să-şi achite facturile la timp. Astfel, un serviciu public de care ar trebui să beneficieze populaţia la preţuri rezonabile devine un bir insuportabil de pe urma căruia huzureşte o gaşcă de „simpatici”.

Comentarii FB

comentarii




2 Răspunsuri la “PATRIARHUL APOMETRELOR. Costel Avram, expert la scursul banilor Apa Serv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

cinci × 1 =

ACTUALITATE
Demisie în spital, după moartea fetiței de un an și zece luni         PLATOUL VÂRTOAPELOR. Locul de unde ghioceii, ca nişte clopote ale tăcerii, ridică liniştea lumii la cer         Mămicile au protestat în Hunedoara, după moartea fetiței de un an și 10 luni         Spărgători din Hunedoara capturați de polițiști         ÎMPĂDURIRI. Peste 7.000 de arbori vor fi plantați pe „muntele sfânt al dacilor”         SECRETELE HUNEDOAREI. Mănăstirea Prislop supravegheată de securiști în anii 1950. Informator: „Se roagă să revină regele Mihai în țară”         Protestul mămicilor după moartea copilei de un an și 10 luni în spitalul din Hunedoara         Ca-n ţara comandantului Mocanu! Mai avem de aşteptat după rezultatul anchetei Corpului de Control al IGPR         Ziua Mondială a Apei, marcată în școli din mediul rural         Scandalul continuă: Angajaţii UM Orăştie ameninţă cu greva         Mircea Muntean reacţionează         Câinele salvat de pompieri din flăcări, îngrijit la adăpostul din Hunedoara         Un copil a furat o mașină și a ieșit cu ea la plimbare         Spărgător de automate de lapte prins în Deva         Incendiu în pădurea comunei Romos         Cum va fi celebrată Ziua Poliției în Deva și Petroșani         Fetiță decedată în spital         Cum a lovit „blestemul aurului dacic” satele din umbra Sarmizegetusei Regia         EXCLUSIV. Alpiniştii daţi dispăruţi: “Cea mai mare problemă a noastră a fost că nu am putut să comunicăm cu nimeni”         ANGAJAŢII DE MEDIU, PROTEST SPONTAN. Aroganţa Guvernului PSD dinamitează atragerea de fonduri europene