PARLAMENTUL EUROPEAN. Iuliu Winkler, în comisia de anchetă Panama Papers”

Deputatul european Iuliu Winkler va activa ca membru supleant în comisia specială de anchetă a Parlamentului European (PE) pentru dezvăluirile „Panama Papers” privind informații detaliate despre companii offshore și beneficiarii lor.

 

Parlamentul European a aprobat, miercuri 22 iunie 2016, la Bruxelles, componența acestei comisii de anchetă care are 65 de membri și 12 luni la dispoziție pentru a realiza un raport după ce decizia cu privire la crearea acesteia a fost adoptată, în 8 iunie, la Strasbourg. „PE trebuie să ia inițiativa în crearea unui mediu de afaceri mai transparent care să limiteze excesul de speculație și lăcomia care au dus la criza financiară globală din 2008”, a afirmat Iuliu Winkler în explicația de vot dată după adoptarea de către plenul Parlamentului European a componenței comisiei de anchetă.

 

Pentru un mediu de afaceri mai transparent

 

Potrivit deputatului hunedorean, efectele crizei declanșate în 2008 se resimt până astăzi, iar deputații europeni trebuie să se concentreze pe inițiative legislative, dar și pe acțiuni menite să contribuie la schimbarea mentalităților. „Este adevărat că domeniul impozitării este în competența exclusivă a statelor membre, dar prin acțiuni de cooperare a autorităților de reglementare și control precum și prin exemplul pe care PE îl promovează chiar prin activitatea comisiei de anchetă nou-creată vom reuși să impunem un model de conduită. Transparența este un element cheie în  protejarea intereselor cetățenilor, de aceea PE este îndreptățit să se impună ca un inițiator în acest domeniu”, a mai spus Winkler.

 

Scopul investigatorilor europeni

 

Deputații europeni din cadrul comisiei speciale de anchetă vor investiga presupusele contravenții și greșeli de administrare în aplicarea de către Comisia Europeană sau de către statele membre a legislației UE în privința spălării de bani, evitării taxelor și evaziunii fiscale.

Grupurile politice din PE au căzut de acord asupra necesității creării acestei comisii speciale după ce o anchetă realizată de către circa o sută de publicații din întreaga lume a dus la dezvăluirea de conturi în paradisuri fiscale ale 140 de politicieni sau personalități. Documentele cercetate de ziariști, grupate sub denumirea de „Panama Papers”, au provenit de la casa de avocatură Mossack Fonseca, având sediul în Panama.

 

Nume grele pe lista „Panama Papers”

 

Rise Project a publicat o listă cu cele mai importante figuri care au achiziționat societăți offshore de la avocații Mossack Fonseca. Pe lista publicată apar peste o sută de nume cunoscute, dar și unele mai puțin cunoscute. Printre oamenii de afaceri care apar în lista publicată de Rise Project se numără: Corneliu Iacobov — fost politician PSD și fost proprietar al rafinăriei Rafo Onești, Gabriel Comănescu — CEO GSP, Mougel Regis Charles Claude — om de afaceri francez care a adus în România lanțurile de magazine Cora și Auchan, Ion Țiriac, Robert Roșu — fondatorul casei de avocatură Țucă, Zbârcea și Asociații, Ilie Busuioc — patronul Ocean Fish, Ionuț Costea — vicepreședinte al Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare şi câţiva directori OMV Petrom.

Lista completă poate fi consultată aici: http://www.riseproject.ro/panamapapers/.

 

 

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

17 − unsprezece =

ACTUALITATE
PRINDE CONTUR ŞI CLANUL BOBORA. Fiul preşedintelui CJ Hunedoara s-a branşat la cea mai bănoasă firmă de stat         La alegerile parțiale din iunie. Deputatul Marius Surgent îi vede câștigători pe candidații ALDE Hunedoara         DREPT LA REPLICĂ CU „ŞOPÂRLE”. O diversiune NATURALĂ pentru activiştii de mediu         Tineri hunedoreni în vârful politicii. Marius Muzicaș a devenit membru al Biroului Permanent Național TLDE         S-A DEŞTEPTAT OPOZIŢIA LA JUDEŢ. PUŢIN DUPĂ… Lucian Heiuş (PNL): „Transparenţa şi legalitatea – necunoscute pentru PSD”         Accident grav pe Calea Zarandului         Vineri se deschide ştrandul         Spărgătorii unui bar au fost prinși         Amenzi de 5.800 de lei date de jandarmi         Bărbat reținut pentru distrugerea unei mașini         Moda ciudată inspirată de istorie. Hunedorenii care și-au transformat casele în refugii dacice         Protest spontan pe șantierul austrăzii         Transalpina a fost redeschisă circulației rutiere         Liliecii continuă să pună probleme pe șantierul Autostrăzii Lugoj – Deva         Tânărul care a jefuit Castelul Corvinilor a fost trimis în arest la domiciliu         Deva Auto Show 2017. Un spectacol de suflet pentru iubitorii automobilelor         Trofeul Micului Cititor, la a XXXVII-a ediție         LA UN AN DE LA MARELE TUN. Hoţia de la Apa Prod rămâne în scriptele firmei         MERGE ULCIORUL LA APĂ ÎN ŞOIMUŞ. Primarul Mihai Irimie are trei luni să-şi aranjeze „ploile”         Cum arată Gara Brad după cinci luni de renovare