Un parc de distracţii cu tematică medievală va fi înfiinţat pe un teren din zona Castelului Corvinilor din Hunedoara. Iniţiativa aparţine viceprimarului Dan Bobouţanu, care consideră că astfel şi mai mulţi turişti vor sosi în municipiul de pe malurile Cernei.
Potrivit viceprimarului Dan Bobouţanu, în prezent se poartă discuţii cu oameni de afaceri italieni specializaţi în realizarea de parcuri tematice, despre posibilitatea de a investi în parcul tematic de la Hunedoara.
„Este vorba despre o investiţie care poate genera foarte multe locuri de muncă. În cursul lunii februarie, am purtat nişte discuţii cu doi oameni de afaceri din Italia, care construiesc parcuri tematice în Europa. Am primit un draft despre un parc tematic de la Kecskemet. Eu cred că, dacă aceşti oameni de afaceri vor reveni în Hunedoara, proiectul poate fi pus în aplicare începând cu luna iunie a acestui an”, a declarat Dan Bobouţanu, viceprimarul municipiului Hunedoara.
Realizarea acestei investiţii ar genera şi noi locuri de muncă pentru hunedoreni.
„Este un proiect de anvergură, e adevărat, înseamnă un parc de distracţii pe toate cele 20 de hectare care au fost ecologizate, din fostul combinat. Este un proiect ambiţios, în care eu cred, am şi purtat discuţii, am făcut împreună cu oamenii de afaceri italieni un studiu de impact, sperăm să punem în aplicare acest demers cât mai curând posibil”, a mai precizat Dan Bobouţanu, viceprimarul municipiului Hunedoara.