Opinii politice. Experimentele pe buzunarul românilor trebuie să înceteze

Marius Sanfirișca, președintele executiv al ALDE Hunedoara și candidat la Camera Deputaților din partea formațiunii, susține că ALDE este partidul care va ajunge în guvernul României de după alegerile din 11 decembrie 2016, propunând proiecte serioase pentru viitorul României. Câteva din argumentele politicianului hunedorean le prezentăm în acest material.

„ALDE dovedește nu numai că are toate argumentele pentru a da speranță că viitorul guvern din care va face parte va fi cel care va reda demnitate României și românilor, ci dovedește și că are fundamentul uman potrivit pentru proiecte ambițioase. Hunedorenii care au fost prezenți la întâlnirile cu domnii Călin Popescu Tăriceanu și Teodor Meleșcanu, prezenți săptămânile trecute în județul Hunedoara, au înțeles că ALDE reprezintă o echipă de oameni serioși, de politicieni interesați într-adevăr de problemele cetățenilor. Au înțeles că ALDE este o echipă de învingători, gata să participe la o guvernare reală, responsabilă a României.
Și eu și colegii mei din ALDE Hunedoara, candidați la alegerile parlamentare din decembrie, suntem pregătiți să facem față acestei provocări, suntem oameni care intrăm pentru prima oară în astfel de cursă electorală și înțelegem cât este de mare responsabilitatea pe care o avem față de cetățenii cărora le cerem votul.
Personal, ca om care vine în politică din mediul de afaceri hunedorean, am ales această cale pentru că ALDE este singura echipă politică care propune sustenabilitate economică și crearea de locuri de muncă bine plătite, mai ales prin sprijinirea și dezvoltarea întreprinderilor, prin sprijinirea cu prioritate a capitalului autohton și a tinerilor întreprinzători.
În județul Hunedoara, poate mai mult decât în alte locuri, dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii, sprijinirea investițiilor, mai ales în turism și servicii – pentru că industria pe care s-a bazat în urmă cu decenii nu mai este viabilă -, reprezintă principala șansă de reînviere a speranței pentru oamenii care trăiesc aici. Tocmai de aceea, proiectele noastre de propuneri legislative cu care vom merge în Parlamentul României țin seama de tot ceea ce au nevoie hunedorenii care vor să dezvolte afaceri serioase: instrumente de sprijin la pornirea afacerii, un sistem fiscal simplu și care să nu descurajeze investițiile și, în sens mai larg, o politică economică stabilă și predictibilă pe termen lung.
Suntem înaintea unui moment al schimbării, moment în care românii au înțeles deja că guvernarea nu este un joc pe calculator, ci o treabă serioasă, pentru oameni serioși, competenți și care chiar își doresc ca România să se dezvolte sănătos, ca țară de oameni care cred în viitor. ALDE este partidul politic românesc care vine la guvernare pentru a înapoia România românilor. Experimentele, din cele precum acesta, pe care îl trăim în ultima vreme, cu guvernul de tehnocrați al lui Dacian Cioloș, pe pielea și buzunarul cetățeanului, trebuie să înceteze. Este vremea pentru o majoritate parlamentară serioasă, pentru un guvern serios în care ALDE își va juca rolul de prim rang.
Mesajul meu, simplu și scurt, este acela că, după 11 decembrie 2016, România va avea o putere politică legitimă, cu ALDE în componență, iar consolidarea acestei puteri merită speranțele și efortul nostru de a câștiga alegerile – pentru binele românilor, pentru binele României.”

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

2 + șaptesprezece =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Finalizare proiect ”Extinderea capacității de producție a SECURIT GRUP SRL”         Condamnat după ce și-a înființat o cultură de cannabis         PETROȘANI/ Dezvoltare universitară cu fonduri europene         Telegondola spre Pasul Vîlcan, oprită din cauza vântului         Soarta tristă a femeii rămase fără casa ridicată în mijlocul pădurii         Licitație de peste 14 milioane de lei, întoarsă de CNSC         Aproape 600.000 de lei pentru paza obiectivelor INSEMEX         Cine a câștigat licitația pentru restaurarea Castelului Corvinilor         Superlativele Inspectoratului pentru Situații de Urgență Hunedoara         CONCURS DE INCOMPETENŢE. La eşecuri, şefii Consiliului Judeţean dau vina pe subalterni         ÎN SLUJBA VIEŢII, ÎN AJUTORUL OAMENILOR. Cinci ani de funcţionare a Centrului pentru Situaţii de Urgenţă fără nicio secundă de întrerupere         Zimbrii dau târcoale satelor din Țara Hațegului         Străinii atrași de frumusețea unei așezări din Ținutul Pădurenilor         Trimis în judecată pentru abuzarea fiicelor         Orașele hunedorene care se întrec pentru cele mai importante finanțări UE         Începe sesiunea de iarnă la Universitatea Petroșani         Drumurile naționale intră în reparații         SIFONARE DE PARALE CU SF-URI. Primăria Hunedoara a cumpărat studii duble pentru reabilitarea Centrului Istoric         Infractori adolescenți. Și-au urmărit victima până la bloc și i-au smuls poșeta de pe umăr         Se circulă în condiții de iarnă pe multe drumuri județene.