OPERE ALESE. Aventura păguboasă a politrucului Ioan Vălean la şefia oraşului Geoagiu

Cineva ar trebui să îi spună că Ceauşescu a murit, că regimul comunist şi-a încheiat socotelile cu România. Să-i zică, pentru că Ioan Vălean, primarul Oraşului Geoagiu, a rămas cu apucături de prim-secretar bolşevic. Cu o singură deosebire: comuniştii învârteau mai cu fereală banii statului. Sub stăpânirea primarului Vălean, din conturile oraşului s-au scurs peste 130.000 de euro. Vorbim doar de prejudiciul constatat la control, cât au apucat să dovedească auditorii într-o lună, dar din informaţiile noastre hăţişul „ingineriilor financiare” e mult mai mare.

 

Oamenii se tem să vorbească la Geoagiu. După un sfert de veac de la căderea dictatorului, stafia bolşevismului încă îi ţine captivi şi supuşi. Văd lucruri necurate, dar tac, pentru că fiecare are în curte un coteţ ori o magazie de lemne făcută cândva demult fără acte. Zic şoptit că primarul Vălean o să-i demoleze, dacă „nu le tace pliscul”. Şi tac. Tac chiar şi atunci când lor li se face o nedreptate, pentru că n-au unde să reclame. „Toţi îs pe-o mână.” Şi, uite-aşa, o mână de „băieţi deştepţi” încalecă oraşul, iar miile de mâini „anonime” zac inerte, fără să realizeze câtă forţă pot aduna mână de la mână.

La începutul acestui an, a apărut public raportul controlului în conturile Primăriei Geoagiu, acţiune ce s-a derulat în perioada 1 iulie – 14 august 2015. Paguba e mare. Şi e tot mai evident că auditorii Camerei de Conturi nu au descoperit toate crăpăturile prin care au fost sifonaţi bani publici. Potrivit raportului, prejudiciul comis de stăpânii oraşului este estimat la peste 587.000 lei (130.000 de euro). Actul de control a fost contestat, însă Primăria Geoagiu a pierdut în toate demersurile de până acum.

Ce caută procurorii DNA

 

Ioan Vălean, în calitatea de primar a plătit (nelegal, spun auditorii) o firmă care să ţină contabilitatea Primăriei. Ca din întâmplare, asociat în firmă de contabilitate este Raluca Radu, una şi aceeaşi persoană cu cea care conduce Asociaţia Proprietarilor de Pajişti şi Crescătorilor de Ovine din Geoagiu – o afacere care este deja sesizată la DNA. „În rapoartele de activitate ataşate facturilor, SC Dualex Eval SRL prezintă faptul că au fost ,,prestate lunar 100 ore de servicii privind întocmirea şi verificarea documentelor în domeniul financiar–contabil”, fără a prezenta modul concret şi documentele justificative privind executarea serviciilor prestate”, scriu auditorii în raportul lor. Potrivit organigramei, Primăria funcţionează cu un „Serviciu buget, financiar contabilitate, salarizare şi taxe locale” în care lucrează un contabil şef şi alţi 7 (şapte) funcţionari de specialitate, plus că evidenţa este ţinută cu un sistem informatic ,,ALPxPERT”/SOBIS. La ce a mai fost nevoie de o firmă de contabilitate? Asta e o întrebare la care experţii în conturi nu au putut da un răspuns. Cu siguranţă, însă,  locuitorii oraşului Geoagiu înţeleg mai bine decât finanţiştii cam cum stau lucrurile…

 

Contabilitate: Numeri oi până adormi…

 

Serviciile plătite firmei la care este asociată Raluca Radu sunt în sumă totală de 121.600 lei, după cum urmează: anul 2013 suma de 35.000 lei, anul 2014 suma de 66600 (să juri că banu-i ochiul dracului) şi în 2015 suma de 20.000 lei, atât de puţin doar pentru că e vorba de primele şase luni, fiindcă auditorii au „înţărcat” scurgerile de bani din iulie. Potrivit informaţiilor noastre, primarul Ioan Vălean a făcut învârteli interesante prin Asociaţia Proprietarilor de Pajişti şi Crescătorilor de Ovine din Geoagiu. Localnicii vorbesc despre faptul că ar fi vândut, într-o primă etapă, 120 de oi din proprietatea sa la preţ de animale cu certificat de origine. După cum spuneam, pe această speţă există o sesizare la structurile teritoriale Anticorupţie. Dar mai este ceva…

În declaraţiile sale de avere, Ioan Vălean spune că a obţinut 61.000 lei din producţia agricolă, venituri ce nu pot fi câştigate decât prin fapte de comerţ. Într-adevăr, Vălean a avut un PFA prin care a derulat afaceri până în 26 martie 2013, când a procedat la lichidarea PFA-ului, deşi legea îi interzice primarului să deruleze activităţi de comerciant persoană fizică. Această suspectă stare de incompatibilitate a fost sesizată Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI).

 

Alte „tunuri”, salvă cu salvă

 

Administraţia condusă de primarul Ioan Vălean este acuzată că ar fi tras un „tun” de 251.000 lei la visteria publică prin intermediul echipei de fotbal Gloria Prestatorul Geoagiu. De asemenea, Vălean, în calitatea sa de diriguitor al banilor publici, a plătit nelegal sfătuitori (servicii „de consultanţă”) cu peste un miliard de lei vechi. Potrivit organelor de control, primarul a dat bani publici chiar şi pentru servicii care n-au fost executate niciodată cu o „gaură” de 129.000 lei. Pagube la bugetul local s-au mai depistat prin angajarea de prestări servicii fără respectarea prevederilor legale – suma 122.000 lei şi pentru neînregistrarea în contabilitatea a unor sume de bani din amenzi – 45.000 lei.

Şcoala rămâne o vacă bună de muls şi la Geoagiu, iar banii s-au scurs necuvenit imediat după campania electorală, după ce noua administraţie şi-a intrat „în pită”. În acest caz, prejudiciul este ceva mai reţinut, de „doar” 61.000 lei, cam cât câştigă un dascăl într-un cincinal. S-a constatat plata nelegală a unor lucrări de consolidare la fundaţia Şcolii din Cigmău la (Contractul nr.4751/5.09.2012), „fără existenţa documentelor justificative legale şi a proceselor verbale de recepţie a lucrărilor”, după cum consemnează organele de control.

 

Frâna primarului la dezvoltarea staţiunii

 

În vara anului 2014, Consiliul Judeţean îşi propusese să construiască în Geoagiu Băi un parc acvatic de distracţie (Aqualand), care să dea viaţă staţiunii şi în sezonul rece. Proiectul urma să fie construit cu fonduri europene, printr-un parteneriat între Consiliul Local Geoagiu şi Consiliul Judeţean Hunedoara, parteneriat în care primăria ar fi contribuit doar cu terenul aferent construcţiei. Iniţial, primarul Ioan Vălean a fost de acord cu investiţia şi a iniţiat un proiect care a fost trântit la vot taman de oamenii lui. S-au opus taman aleşii PSD-UNPR, cei care n-au trântit până atunci nici un proiect de-al primarului Ioan Vălean. Primarul a negat că i-ar fi „lămurit” pe consilieri să respingă iniţiativa. După vrajba din sânul PSD Geoagiu, adevărul a ieşit la iveală: primarul a fost în spatele votului negativ. Doru Depcea, patronul Băilor Daco Romane n-avea niciun interes să-şi bage concurenţa în staţiune, cu atât mai mult cu cât şi el avea intenţia de a construi un parc de distracţie acoperit. „Sforăriile” primarului şi interesele lui Depcea au făcut ca proiectul să cadă, dar nici n-a apărut altceva în loc. Aşa că, apele termale se duc pe gârlă din toamnă până-n primăvară şi toată iarna staţiunea e pustie. La vremea respectivă, Ioan Vălean replica arogant: „Eu sunt profesor şi înţeleg termenii, la mine nu ţine cu poveşti”. Nu, chiar că nu – zicem şi noi, după ce am parcurs bilanţul pagubelor din conturile primăriei. La el (la tov. Ioan Vălean) ţine cu cifre… şi dacă s-ar putea să fie cifre lungi, foarte lungi, că răbdare la numărat s-o găsi.

Comentarii FB

comentarii




3 Răspunsuri la “OPERE ALESE. Aventura păguboasă a politrucului Ioan Vălean la şefia oraşului Geoagiu

  1. Opere alese vol.2

    Primul lucru bun s-a intamplat:alegatorii au pus capat jafului din primarie inlaturandu-l pa Valean!Poate ca ar trebui sa intre procurorii pe fir iar primarul sa dea socoteala pentru faradelegile facute si banii furati!Si pentru lovitura pe care a dat-o pentru ridicarea prestigiului liceului si rotunjirea veniturilor personale.Stiti,cred,ca el a fost in spatele vanzarii masive de subiecte la examenul de bacalaureat!Si de cardasia dintre el si sofer(Madean).Ce legatura poate fi intre un primar si un sofer decat pentru furturi?Poate va spune si de justificarea nenumaratelor drumuri la Timisoara la fiica primarului;ori de oameni platiti de primarie care lucreaza acasa la sofer!Ori de casa ridicata in Orastie cu un salariu de sofer!Hai sa fim seriosi-asta a furat tot ce i-a picat in mana:bani,benzina mancare,materiale de constructii de la batrani,biserici, neamuri etc.Daca intra pe fir,oamenii legii vor avea de lucru din greu;toata lumea stie si nu ar trebui sa se mai fereasca.Barcea Mare se vede la orizont!

    Răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

optsprezece + 14 =

ACTUALITATE
Restricții pe Drumul Național 76 Deva – Brad. Au loc lucrări la Autostrada A1         Mesajul dur al lui Train Berbeceanu, la patru ani de la arestarea sa         Lecție de viață. Povestea Roxanei Irimia, tânăra pictoriță fără mâini         Despre fericire și nu numai…         Petrecere de Haloween la bibliotecă         Accident rutier grav pe șoseaua Petrila – Jieț         Vagonul unui marfar a fost distrus într-un incendiu, la Simeria Triaj         Achitări în dosarul DIICOT al oamenilor de afaceri din Geoagiu, după un deceniu de anchetă și procese         A murit scriitorul hunedorean Eugen Evu         good.bee Credit sprijină „Finanţarea echitabilă pentru toţi!”         Viceprimarul din Bănița a fost condamnat. Rechizitoriul accidentului în care a murit un motociclist         Brandul Sense lansează campania aniversară „10 ani de modă românească”         Uniunea Națională a Notarilor Publici din România – Ziua Porţilor Deschise         Premierul Mihai Tudose se va afla într-o vizită de lucru în Hunedoara         Sentință definitivă pentru bătăușii din centrul Devei         Jandarmii montani au fost testați în Cheile Tăii         Ștafeta Veteranilor va trece prin Deva         Situația contractelor de deszăpezire pentru drumurile naționale din vestul țării         Cum a evoluat în 25 de ani populaţia marilor oraşe din judeţul Hunedoara         Decembrie ’89 pe mai multe voci