OMUL CARE DĂDEA LECŢII. „Profesionista” Kalauz, arhitectul şef al Devei, cu aranjamente familiale la Primărie

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat că arhitectul şef al Devei, Angela Kalauz s-a aflat în conflict de interese. Funcţionara Primăriei Deva a dat, deşi legea îi interzice, două avize pentru lucrări făcute de firma soţului ei. Cu câteva zile mai înainte ca ANI să se pronunţe, Kalauz lua peste picior „profesionalismul” istoricului Adrian Rusu (cu aluzii la interese băneşti), pentru că a îndrăznit să critice lucrările de la Cetatea Devei. ANI îi reproşează arhitectei acelaşi tip de fapte, doar că inspectorii de Integritate au şi probe…

 

„Agenţia Naţională de Integritate a constatat încălcarea regimului juridic al conflictului de interese în materie administrativă de către KALAUZ MARIA-ANGELA, arhitect-şef în cadrul Primăriei Municipiului Deva, jud. Hunedoara, întrucât, în perioada exercitării funcţiei publice de conducere, a avizat două autorizaţii de construire pentru executarea lucrărilor al căror proiectant este S.C. KEOPS URBAN PROIECT S.R.L. (societate în cadrul căreia soţul acesteia a deţinut funcţia de administrator şi calitatea de asociat, în perioada 24 martie 2005 – 05 mai 2014)”, se arată în decizia ANI.

 

Din categoria: Hoţul strigă „Hoţii!”

 

Practic, arhitectul-şef al Devei este acuzat că a dirijat bani spre conturile familiei sale, prin avizele date ca funcţionar public, deşi, potrivit legii, era obligată „să se abţină de la rezolvarea cererii, luarea deciziei sau participarea la luarea unei decizii”. Inspectorii de Integritate au taxat ne-profesionalismul şi lipsa de moralitate a arhitectului şef Angela Kalauz, adică exact acele aspecte pe care domnia sa le imputa istoricului de la Cluj.  „Domnul Adrian Rusu probabil se plânge că nu a fost cooptat în echipa de arheologi, pentru că preţul pe care l-a ofertat el este mare” şi „Îşi dă cu părerea într-un mod care nu îi face cinste, nu este profesional ceea ce face”, sunt două dintre acuzaţiile lansate de Angela Kalauz. Şi Agenţia de Integritate o acuză pe Kalauz cam de acelaşi lucru: că a fost prea preocupată de banii familiei ca să-şi păstreze imaculate integritatea morală şi profesionalismul. Deosebirea dintre cele două acuzaţii este că ANI poate proba cele constatate.

 

Cardiologul Vasile Basarab, în incompatibilitate

 

Şef al Secţiei de Cardiologie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Deva – Hunedoara a fost declarat în stare de incompatibilitate de către Agenţia Naţională de Integritate. Gheorghe Vasile Basarab, „se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 23 mai 2007, întrucât exercită simultan funcţiile de şef al secţiei de Cardiologie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Deva, jud. Hunedoara şi administrator al S.C. Laura BGCL S.R.L”, se arată în comunicatul ANI de vineri, 1 aprilie 2016.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

șapte + 7 =

ACTUALITATE
După cinci crime și 22 de ani după gratii, Beniamin Laichici se pregătește de eliberare         Breslele și meșteșugurile din trecut, promovate la Castelul Corvinilor         Povestea celei mai faimoase vile din Deva: fosta reședință a lui Petru Groza         Colegiul Transilvania, aniversat în Cetatea Devei         Incendiu în satul Căstău, provocat de jocul copiilor cu focul         Geoagiu – investiții importante pentru dezvoltarea comunității         PE BANII PRIMĂRIEI HUNEDOARA. Trai bun (ziua romilor) – 5.000 lei, comemorarea eroilor – 50 lei         MISTERELE HUNEDOAREI. Megaliții – altarele misterioase ale strămoșinlor noștri         Concurs: „Deva înflorește”         Bazinele ștrandului din Deva vor fi renovate         Accident rutier provocat la beție         Marius Surgent (deputat ALDE): „Nu trebuie să existe derapaje în instituțiile cheie ale statului”         Michael Melczer: “Ne pregătim să asigurăm şi iarna viitoare încălzirea municipiului Deva”         Polițiști anchetați de Parchet după scandalul din Lupeni         Tragedie în Petroșani: un bărbat a murit într-un accident rutier         ADEVĂR ŞI PROVOCARE. Împădurim Kogaionul împreună         AFACERI LÂNGĂ MORMÂNTUL LUI ARSENIE BOCA. De ce nu a dispărut talciocul de la Mănăstirea Prislop         Peste 140 de hectare în flăcări         Peste 250 de arbori plantați în Călan         Copil rănit grav într-un accident