Mircia Muntean – termen în instanţă în dosarul „conducere sub influența băuturilor alcoolice”

Joi, 14 ianuarie, Mircia Muntean, fost primar al Devei în perioada 1996-2012, are termen la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), inclupat într-un dosar legat de conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice. Cauza se judecă la Înalta Curte, deoarece Mircia Muntean este parlamentar.

 

Procurorii de pe lângă Parchetul ÎCCJ au stabilit, în rechizitoriul lor, că „la data de 30 octombrie 2014, organele de poliție din cadrul Municipiului Deva au fost sesizate cu privire la faptul că, în zonă aflată în intersecția semaforizată dintre str. Zarandului și str. Mihai Viteazu, pe banda 1 de circulație a sensului de mers Sibiu — Arad, s-a produs un eveniment rutier în care au fost implicate mai multe autoturisme, dintre care unul era condus de inculpatul Muntean Mircia, fost primar al municipiului Deva. Din probele administrate în cauză a reieșit că inculpatul, aflat în stare de ebrietate, a intrat în coliziune cu vehiculele aflate în staționare la culoarea roșie a semaforului, venind din spatele acestora și nereușind să oprească la timp autoturismul la volanul căruia se afla, ulterior îndepărtându-se de zona accidentului. Inculpatul a fost descoperit, după circa 20 de minute, încercând să escaladeze un gard împrejmuitor din apropiere și dus la locul accidentului de către un polițist”. Analizele toxicologice au arătat că deputatul, care are calitate de inculpat în acest dosar penal, consumase băuturi alcoolice, având o alcoolemie de 1,30 gr la mie la prima probă de sânge recoltată, respectiv 1,10 gr la mie la cea de-a doua probă. Potrivit legislaţiei în vigoare, s-a dispus recalcularea valorii alcoolemiei inculpatului la momentul depistării în trafic, imediat după producerea accidentului, respectiv orele 18:30, în data de 30 octombrie 2014. Astfel, prin raportul de expertiză medico-legal al I.M.L. Timișoara din data de 18 martie 2015, prin interpretarea retroactivă a alcoolemiei s-a concluzionat că “la data de 30 octombrie 2014, la ora 18:30, inculpatul Muntean Mircea era în eliminare și ar fi putut avea o alcoolemie teoretică de aproximativ 1,80 gr la mie”. “Actul medico-legal mai menționează că s-a constatat o neconcordanță între alcoolemia teoretică rezultată din datele de consum și valorile certe stabilite la analiză, neconcordanță ce denotă un consum real de băuturi alcoolice mai mare decât cel declarat”, au susţinut anchetatorii.

Mircia Muntean, descoperit după accident printre boscheţi, cu un căţel în braţe, a recunoscut că ar fi consumat băuturi alcoolice la o petrecere, dar a declarat că nu el ar fi fost la volan, ci un anume Jenică, susţinând că totul ar fi fost o înscenare pusă la cale de adversarii săi politici.

Mai are o condamnare

Nu este prima dată când Mircia Muntean are probleme destul de mari în justiţie. În vara lui 2013, după nouă ani de la trimiterea în judecată, Mircia Muntean a fost condamnat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la patru ani de închisoare cu suspendare, în dosarul în care este acuzat că, în perioada primului mandate al său ca primar al muncipiului Deva, mai exact în 1999, ar fi încheiat tranzacţii nelegale de terenuri cu Iosif Man, acuzat de traficarea a peste 200 de maşini furate. În acelaşi dosar, instanţa i-a condamnat pe Iosif Claudiu Man la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare şi pe Ovidiu Horaţiu Boldor, fost şef pe la Registrul Auto Român, filiala Hunedoara, la doi ani de închisoare cu executare. Cornel Moraru a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare, pedeapsă care a fost contopită cu o alta de trei ani de închisoare, primită într-un alt dosar. Având în vedere această condamnare, în cazul unei noi condamnări penale, Mircia Muntean va fi obligat să execute pedeapsa care i-a fost suspendată.

Carieră politică în cioburi

Problemele în justiţie ale lui Mircia Muntean i-au afectat şi cariera politică. Mircia Muntean, fost membru fidel al PNL, a trecut, în 2010, la UNPR, candidând, fără succes, din partea respectivei formaţiunii, atunci în alianţă cu PDL, la şefia Consiliului Judeţean. A fost învins de fostul lui coleg – declarat, apoi, „duşman politic” -, Mircea Moloţ.

A candidat și la parlamentare din partea ARD şi, după ce a pierdut în Colegiul Deva-Cârjiţi în faţa liberalului Bogdan Ţîmpău, a ajuns totuși, prin redistribuire, în toamna lui 2012, deputat PDL. A fost exclus din PDL după ce a fost condamnat definitiv la patru ani de închisoare cu suspendare.

O vreme a rămas independent, după care s-a înscris în PSD. Mircia Muntean se anunța să fie candidatul de forță al PSD la Primăria Deva, dar nu a fost nominalizat de conducerea centrală a partidului. Spre sfârşitul anului trecut, Mircea Geoană l-a anunțat drept candidatul PSRO pentru postul de primar al Devei. Ciudat este că Mircia Muntean nu şi-a dat încă demisia din PSD, şi nici social-democraţii locali par să nu fi renunţat la ideea de a-l avea candidat.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

șapte + unsprezece =

ACTUALITATE
DACFEST. „Sub semnul lupului” pentru a opta oară         DEZVOLTARE URBANĂ. Deva a primit bani europeni la mica înţelegere         JOCURI DE CULISE LA DEVA. Ovidiu Moş (PSD) a „premiat” consilierii PSRo care l-au făcut primar         Persoană rătăcită Pasul Vâlcan         Șeful Poliției Hunedoara despre cazul polițistului ucis în gara suceveană         Traian Berbeceanu, despre cazul șocant al polițistului ucis în gara suceveană         Accident pe Calea Zarandului         Adolescentă înșelată pe stradă         Prins la furat de cărbune         Căutări în noapte. O tânără s-a rătăcit în Masivul Retezat         Parada portului popular. Centrul vechi al Hunedoarei a fost animat de pădureni         Restricții pe drumurile Hunedoarei         Avertizare meteorologică         Statuia Regelui Ferdinand I, de la Orăștie         Accident rutier la ieșirea din Petroșani         Motociclist rănit într-un accident         Un tânăr s-a prăbușit cu parapanta la poalele Retezatului         Calendar rural. Zile de muncă și zile de sărbătoare         Soarta Cimitirului celor uitați de pe șantierul autostrăzii Lugoj – Deva         Ziua Porților Deschise la Castelul Corvinilor