Mircea Moloț, despre Dorin Gligor: „Avea o mătușă Tamara care îl ținea întotdeauna”

Întrebat, în cadrul emisiunii Vocea Străzii, de luni, dacă Bogdan Țîmpău sau Dorin Gligor (foștii șefi ai PNL) mai au ceva de spus în politică, Mircea Ioan Moloț, președintele ALDE Hunedoara, este de părere că s-a încheiat cariera politică a celor doi.

”Nu. Nici unul, nici altul. Noi, la Camera Deputaților, suntem la același nivel cu PNL. Și șansa lor a fost că pe locul I l-au pus pe Heiuș și nu pe Gligor. Gligor nu a avut niciodată un viitor. El a fost tot timpul pus, numit, el peste tot pe unde a candidat a pierdut, indiferent că a fost la primărie la Brad, la Deva, la Consiliul Județean. Numai la prefectură, că a fost subprefect, a fost numit. În rest, peste tot a pierdut. Dacă-l puneau pe Gligor pe locul I la Camera Deputaților, riscau să piardă și postul de deputat”, declară Mircea Moloț.

Cine l-a susținut atunci pe Dorin Gligor, având în vedere că întotdeauna Dorin Gligor a fost în față când a venit vorba de politică.

”Avea o mătușă Tamara care îl ținea întotdeauna. Și n-o mai are. Și, ca atare, o să vedeți de acum încolo dacă mai auziți de Gligor. Eventual, dacă își face partid la el acasă, prin zona Bradului. Gligor nu este un politician”, mai susține Mircea Moloț.

Comentarii FB

comentarii




Răspuns la “Mircea Moloț, despre Dorin Gligor: „Avea o mătușă Tamara care îl ținea întotdeauna”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

patru + 12 =

ACTUALITATE
Un loc din municipiul Petroșani va primi numele Regelui Mihai I         PERFORMANȚE. Stele fotbalului la Gala Sportului Simerian 2017         Accident rutier cu șase răniți în Petroșani         Cu ce se laudă conducerea CNAIR în 2017         Bărbaţi surprinşi de poliţiştii locali în timp ce furau deşeuri metalice         Accident rutier pe șoseaua Călan – Hațeg         Accident grav pe șoseaua Hunedoara – Deva         Explicațiile CNAIR pentru întârzierile de pe Autostrada Lugoj – Deva         Au furat cupru din curtea S.E. Paroșeni         Pradă de mistreți, de 180 de kilograme, confiscată de polițiști         Razii la afacerile cu brazi de Crăciun         Dănuț Mocanu a ajuns adjunct la Poliția Petroșani         Mesajul şefului Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara, cu ocazia Sărbătorii Naşterii Domnului şi a Anului Nou         Colecția SENSE pentru ocazii speciale         Accident mortal în Simeria         Falşi angajaţi ai unei firme de deratizare au obţinut 128 de lei, în urma unei „lucrări” la domiciliu         Angajata unui magazin non-stop a fost tâlhărită         Profesorul care le-a ținut elevilor săi o lecție despre famlia Ridzi a fost „achitat”         Patru monede antice au fost recuperate de Poliție         O piață din Deva se va numi a Regelui Mihai I al României