Manual de ineficienţă administrativă. Primăria Petrila: Cheltuirea a şase milioane de lei în atenţia Parchetului

Reprezentanţii Primăriei Petrila sunt buni de plată. Cel puţin acestea sunt concluziile raportului oficial încheiat de membrii Corpului de Control al Primului Ministru, care au verificat activitatea administraţiei publice. Iar ceea ce s-a descoperit la Petrila este atât de grav încât echipele de control au sesizat direct Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

primaria-petrilaMembrii Corpului de Control al Primului Ministru au fost la Petrila, vizată fiind primăria din localitate. Cinci capitole mari şi late au fost luate la puricat, perioada supusă controlului fiind 1 ianuarie 2009 – 31 decembrie 2012. Astfel, obiectivele controlului au constat în verificarea modului de realizare a următoarelor proiecte: „Parc de recreere pentru tineri şi vârstnici – Petrila” – proiect finanţat în cadrul Programului Naţional de îmbunătăţire a calităţii mediului prin realizarea de spaţii verzi;  „Canalizarea apelor menajere în Cimpa” – finanţat în cadrul Programului de Dezvoltare a infrastructuriişi a unor baze sportive din mediul rural; „Modernizare şi extindere cămin cultural sat Jieţ, oraşul Petrila” – finanţat din Fondul de rezervă bugetară aflat la dispoziţia Guvernului; verificarea sumelor alocate în cadrul programului naţional „Dezvoltarea reţelei naţionale de cămine pentru persoane vârstnice” şi verificarea utilizării sumelor alocate din Fondul de rezervă bugetară aflat la dispoziţia Guvernului în perioada 2009 – 2012. Iar toate aceste investiţii s-au derulat în perioada în care Ilie Păducel era primar al urbei.

Parcul cu belele organizate

Şi, ca un făcut, niciuna dintre lucrările enumerate nu a fost lipsită de nereguli, constatate chiar de către echipele de parc.petrilacontrol guvernamental. Astfel, în ceea ce priveşte amenajarea parcului de recreere din Petrila, pentru care finanţarea nerambursabilă a fost de 1,5 milioane de lei, s-a stabilit că responsabilii primăriei au efectuat plăţi neprevăzute în poiectul depus pentru finanţare. Mai mult, oficialii Primăriei Petrila sunt acuzaţi de „exercitare defectuoasă a atribuţiilor de serviciu”. Practic, spun reprezentanţii echipelor de verificare, amenajarea parcului urma să fie efectuată după decopertarea aleilor existente, nivelarea terenului, desfacerea tribunei şi a gardului de beton de la fostul stadion. Iar desfacerea tribunei şi a gardului s-a făcut fără existenţa unei autorizaţii de demolare. În schimb, edilii din Petrila au decis să cumpere nişte aparate de fitness de exterior, dar care nu erau cuprinse în contractul de finanţare nerambursabilă semnat de Administraţia Fondului de Mediu. Iar bugetul Fondului de Mediu a fost prejudiciat cu suma de 40.903 lei. Şi, tot la acest capitol, în timp ce responsabilii din Primăriei vor da răspunsuri la Parchet, executantul – SC Calidum Construct SRL – s-a ales cu o sesizare penal din partea Gărzii Financiare pentru refuzul nejustificat de a prezenta documentele financiare solicitate de Corpul de Control. Iar parcul nu este nici acum întabulat pentru că primăria a rămas fără resursele necesare!

Canalizarea de la Cimpa: 5 milioane de lei pentru nimic

Nici proiectul privind realizarea canalizării apelor menajere de la Cimpa nu ocoleşte ilegalităţile . Astfel, echipele de control au descopert că legea a fost aplicată facultativ. Practic, în certificatul de urbanism nu s-a specificat procentul de ocupare a terenului, coeficientul de utilizare al acestuia şi nici dimensiunile minime şi maxime ale parcelelor. Mai grav, pentru amplasamentul final al staţiei de epurare nici măcar nu a mai fost emis certificat de urbanism, iar la data emiterii autorizaţiei de contruire, beneficiarul nu avea acordul de mediu! Mai mult, lucrările au fost iniţiate fără emiterea avizului de gospodărire a apelor, iar timp de aproape un an – între aprilie 2008 şi februarie 2009 – s-a lucrat fără a fi prelungită autorizaţia de construire ce expirase deja. Membrii Corpului de Control al Primului Ministru mai arată că în documentele transmise „nu au fost identificate înscrisuri depuse de către reprezentanţii Primăriei Petrila privind finanţarea cu suma suplimentară de 1.499.698,60 lei, reprezentând diferenţa dintre suma totală alocată de la bugetul de stat şi suma aprobată prin cererea de finanţare”. Iar oficialii guvernamentali spun că sunt indicii privind acordarea finanţării cu 1.499.698,60 lei mai mult decât s-a solicitat prin cererea de finanţare. Şi la derularea propriu – zisă a lucrărilor s-au descoperit nereguli, iar echipele de verificare spun că, deşi investiţia a înghiţit peste 5 milioane de lei, nu este funcţională!

Vaporizări financiare. Unde sunt banii?

Controlul privind banii alocaţi din fondul de rezervă al Guvernului a adus la lumină alte belele financiare. În 2011, Primăria Petrila a primit 100.000 de lei pentru finanţarea investiţiei privind modernizarea şi extinderea Căminului Cultural din Jieţ. Fără fundamentare de preţ, toţi banii daţi pe ochi frumoşi.  În plus, între 2009 şi 2012, administraţia publică din Petrila a primit din acelaşi fond de rezervă 1,5 milioane de lei, pe care i-a cheltuit în totalitate. Pe ce, nu se ştie! Urmează să afle procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie unde a fost înaintat raportul corpului de control şi asta pentru că sunt indicii de săvârşire a unor posibile fapte penale.

 

 

Comentarii FB

comentarii




2 Răspunsuri la “Manual de ineficienţă administrativă. Primăria Petrila: Cheltuirea a şase milioane de lei în atenţia Parchetului

  1. Shtima Baltii

    Daca doar atat au gasit la Petrila in neregula inseamna ca putem uita de corpul ala de control. Cum ramane cu autorizatia de constructie ilegala data pentru MHC in sit Natura 2000, unde era interzisa scoaterea din circuitul agricol sau silvic si pentru o locatie pe care nu aveau acord de mediu. Autorizatia aceea insemna, conform OUG 57, complicitate la fapte penale.

    Răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

5 × 4 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Răsturnare de situaţie. Procesul stimulentelor de la Petroşani o ia de la capăt         Corpul de Control al Ministerului Energiei, trimis la CEH         Clădirile Colegiului Matei Corvin vor fi reabilitate pe fonduri UE         Copil de opt ani rănit într-un accident rutier         Femeie înșelată în Hunedoara         Crimă înfiorătoare în Orăştie: un tânăr de 20 de ani a murit, înjunghiat în inimă, de un vecin         Mort în surparea din subteranul Minei Lupeni         Trubaduri în Cetatea Devei         Surpare la Mina Lupeni!         Transporturi ilegale de lemne         Direcția Impozite și Taxe Locale Deva se mută în noul sediu         Peste 15000 de lei încasări în doar două zile la Ștrandul Municipal din Deva         Proiectul pentru reabilitarea incintei I a Cetății Devei a fost depus la ADR Vest         Încă o victimă în accidentul mortal de pe șoseaua Hunedoara – Deva         Sala de sport a fostului Liceu industrial 1 din Hunedoara a ajuns în ruină         Festivalul medieval Ioan de Hunedoara         Șoseaua spre Lacul Cinciș a intrat în reparații         Accident extrem de grav pe șoseaua Hunedoara – Deva         Accident produs la beție         Accident pe DN 66, produs de un tânăr