LEGE MAI ASPRĂ. Ani de puşcărie pentru acte de cruzime asupra animalelor

Actele de cruzime împotriva animalelor vor fi pedepsite mai aspru. Cuparea urechilor sau tăierea cozi în scopuri necurative vor fi considerate infracţiuni şi se pedepsesc cu ani de puşcărie. Amendamentele senatorului Haralambie Vochiţoiu la legea privind protecţia animalelor primesc „undă verde” în comisii, chiar dacă proiectul pornise „cu stângul” în fluxul procedural.

În urmă cu o săptămână, senatorul Haralambie Vochițoiu era destul de dezamăgit de atitudinea colegilor de Senat în privinţa proiectului său care propune pedepse mai severe pentru infracţiuni comise împotriva animalelor. „Trebuie să înfrânăm instinctele acelor oameni care sunt mai sălbatici decât animalele. Un om care chinuie un animal fără apărare bănuiesc că n-are relaţii normale nici cu semenii lui”, spunea Vochițoiu, necăjit că proiectul primise aviz negativ în Comisia de Mediu. La momentul declaraţiilor de presă, Vochiţoiu spunea că se va bate pentru ca legea să fie modificată în forma propusă de el şi rezultatele încep să se vadă.

Ce urmează să se schimbe

Comisia pentru agricultură a întocmit, miercuri 14 septembrie 2016, un raport favorabil propunerii legislative pentru modificarea Legii privind protecţia animalelor. În varianta iniţiatorului, violenţa faţă de animale constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare. Prin iniţiativa sa, senatorul PMP a propus modificarea alineatului 1 al articolului 25, astfel încât să fie considerate infracţiuni şi să fie pedepsite cu închisoare de la 2 la 7 ani următoarele fapte: uciderea animalelor cu intenţie, fără drept; practicarea tirului pe animale domestice sau pe animale sălbatice captive; organizarea de lupte între animale sau cu animale; folosirea de animale vii pentru dresajul animalelor sau pentru a le controla agresivitatea; rănirea sau schingiuirea animalelor; intervenţiile chirurgicale destinate modificării aspectului unui animal sau altor scopuri necurative, precum codotomia, cuparea urechilor, secţionarea corzilor vocale, ablaţia ghearelor, colţilor, ciocului şi dinţilor.

Amendamentele comisiei pentru agricultură

Comisia pentru agricultură a amendat această propunere în sensul că faptele de violenţă faţă de animale se pedepsesc cu închisoare între şase luni şi doi ani. În prezent, Legea privind protecţia animalelor stipulează o pedeapsă cu închisoarea de la trei luni la un an sau cu amendă. Vochiţoiu a propus şi modificarea alineatului 2 al aceluiaşi articol, astfel încât persoanei condamnate pentru o faptă de violenţă faţă de animale să îi fie interzis să deţină un animal pe o perioadă de la 5 la 10 ani. În Comisia pentru agricultură s-a luat decizia ca interdicţia să fie totală, fiind eliminate orice fel de termene. Legea în vigoare stipulează că, în cazul condamnării pentru una dintre infracţiunile prevăzute la alineatul 1, instanţa dispune ca pedeapsă complementară interdicţia de a deţine animale pentru o perioadă de la un an la cinci ani.

Motivarea iniţiatorului

„Faptul că societatea se confruntă, din ce în ce mai des, cu cazuri de cruzime asupra animalelor, face imperios necesară mărirea pedepselor pentru cei ce săvârşesc astfel de acte de violenţă asupra animalelor. (…) Cruzimea faţă de animale este inacceptabilă şi trebuie sancţionată corespunzător prin lege. Problemele de zi cu zi ne-au determinat să privim cu mai puţină atenţie către modul în care sunt tratate animalele, chiar dacă tratamentul acordat lor reprezintă un indiciu al gradului de civilizaţie a unei societăţi. (…)
Zilnic se înregistrează cinci-şase cazuri de maltratare, schingiuire, mutilare, otrăvire şi împuşcare a animalelor. (…) Supunerea animalelor la suferinţe inutile sau chiar uciderea acestora este pedepsită, conform legilor în vigoare, cu amendă sau cel mult închisoare de la trei luni la un an. Ţinând cont că schingiuirea animalelor continuă, aceste pedepse sunt ineficiente”, se arată în expunerea de motive a senatorului Haralambie Vochiţoiu. Senatul este prima Cameră sesizată, urmând ca proiectul să primească votul definitiv în Camera Deputaţilor.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

5 + 15 =

ACTUALITATE
Demisie în spital, după moartea fetiței de un an și zece luni         PLATOUL VÂRTOAPELOR. Locul de unde ghioceii, ca nişte clopote ale tăcerii, ridică liniştea lumii la cer         Mămicile au protestat în Hunedoara, după moartea fetiței de un an și 10 luni         Spărgători din Hunedoara capturați de polițiști         ÎMPĂDURIRI. Peste 7.000 de arbori vor fi plantați pe „muntele sfânt al dacilor”         SECRETELE HUNEDOAREI. Mănăstirea Prislop supravegheată de securiști în anii 1950. Informator: „Se roagă să revină regele Mihai în țară”         Protestul mămicilor după moartea copilei de un an și 10 luni în spitalul din Hunedoara         Ca-n ţara comandantului Mocanu! Mai avem de aşteptat după rezultatul anchetei Corpului de Control al IGPR         Ziua Mondială a Apei, marcată în școli din mediul rural         Scandalul continuă: Angajaţii UM Orăştie ameninţă cu greva         Mircea Muntean reacţionează         Câinele salvat de pompieri din flăcări, îngrijit la adăpostul din Hunedoara         Un copil a furat o mașină și a ieșit cu ea la plimbare         Spărgător de automate de lapte prins în Deva         Incendiu în pădurea comunei Romos         Cum va fi celebrată Ziua Poliției în Deva și Petroșani         Fetiță decedată în spital         Cum a lovit „blestemul aurului dacic” satele din umbra Sarmizegetusei Regia         EXCLUSIV. Alpiniştii daţi dispăruţi: “Cea mai mare problemă a noastră a fost că nu am putut să comunicăm cu nimeni”         ANGAJAŢII DE MEDIU, PROTEST SPONTAN. Aroganţa Guvernului PSD dinamitează atragerea de fonduri europene