11.3 C
Deva
vineri, martie 29, 2024

Laurențiu Nistor, singurul candidat pentru șefia organizației județene PSD

Mandatul de președinte al organizației județene PSD Hunedoara al lui Laurențiu Nistor se va încheia mâine, dar deputatul nu are emoții în acest sens.

Social – democrații hunedoreni își vor alege sâmbătă, 12 septembrie, noua conducere județeană. Dacă pentru funcțiile din rândul doi sau trei, cum se numesc acestea, există ceva concurență, pentru cea de președinte al organizației județene a PSD Hunedoara lucrurile sunt clare: liderul actual, deputatul Laurențiu Nistor va fi reales, neavând niciun contracandidat. “Data limită la care se puteau depune candidaturi a fost 5 septembrie. Nu și-a depus nimeni candidaturi, decât eu”, a declarat Nistor.

Și un pic de populism
Neavând emoții în ce privește realegerea sa, Laurențiu Nistor își face planuri de viitor în ce privește noul său mandat în fruntea organizației județene Hunedoara a PSD, în acestea existând și o doză de populism. “Îmi propun să facem un alt fel de politică, o politică în care cetățeanul de rând să nu vadă numai scandal între Opoziție și Putere, să le propunem un pact de guvernare în județul Hunedoara, să le propunem lucruri pe care să le putem realiza și, de ce nu, să facem un program de guvernare care să fie și peste mulți ani, indiferent dacă se schimbă ceva. Astăzi suntem noi, mâine vin alții la putere, dar acel program de dezvoltare economică a județului Hunedoara trebuie să fie pe o perioadă lungă, trebuie să fie durabil, dar să se și respecte. Dacă nu, la fiecare patru ani, când vine cineva la putere, vine cu ideile lui, iar cele care au fost bune nu se mai continua, fiind de la vechea putere, și asta nu face altceva decât să îngreuneze activitatea cetățeanului. Cetățenii din județul Hunedoara s-au săturat de politicieni pe care să-I vadă că numai se ciondănesc, se ceartă și cred că aceia care nu înțeleg că trebuie să facem alt fel de politică au de pierdut ei”, a mai spus Laurențiu Nistor. Conferința județeană a PSD se va desfășura mâine, la Hunedoara, eveniment în premieră pentru municipiul de pe malurile Cernei, toate ședințele anterioare de alegeri fiind ținute la Deva.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/