4.7 C
Deva
joi, aprilie 18, 2024

Laurenţiu Nistor şi-a făcut bilanţul la finalul scurtului mandat

După numai şapte luni de mandat, Laurenţiu Nistor a demisionat din funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Hunedoara pentru a merge la Camera Deputaţilor. Fostul şef al judeţului şi-a făcut bilanţul şi se declară mulţumit.

 

Vă prezentăm informaţiile aşa cum ne-au fost ele prezentate, fără să intervenim cu comentarii, deşi asupra unor realizări vom fi nevoiţi să revenim în timp pentru că sunt proiecte în derulare şi unele dintre ele nu sunt chiar atât de roz cum pretinde fostul şef al administraţiei judeţene.

 

Problema deşeurilor

„Când am preluat conducerea Consiliului Județean, județul nostru se confrunta cu cea mai mare criză a depozitării deșeurilor de după aderarea României la Uniunea Europeană. Practic, CMID – SMID (Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor Hunedoara) era complet nefuncțional. În jumătate de an, am reușit să rezolvăm această criză și am făcut cei mai importanți pași pentru rezolvarea definitivă a problemei deșeurilor în județul Hunedoara. Am finalizat autorizarea integrată de mediu la CMID Bârcea Mare; Am finalizat caietul de sarcini pentru licitația CMID de pe SEAP pentru toate cele 4 zone administrate de ADI (Asociația de Dezvoltare Intercomunitară). Am finalizat construirea Platformei Intermediare de la Petroșani. Platforma funcționează de 3 săptămâni, astfel că problema problemei deșeurilor în Valea Jiului a fost rezolvată.”

 

Parcul de afaceri de la Simeria

„Corecția financiară pe care Consiliul Județean și orașul Simeria trebuia să o suporte din partea Uniunii Europene datorită situației Parcului Industrial Simeria era de aproape 2 milioane de euro. Aplicarea acestei corecții, ca sancțiune a UE, ar fi echivalat cu o cvasi-blocare a capacității de plăți a UAT Simeria! Indicatorii Economici ai Parcului raportați în luna iulie erau 0%. În numai 6 luni, Indicatorii Economici ai Parcului au crescut de la 0% la 30%! Prin munca noii echipe a fost realizat un memoriu de peste 400 de pagini (cu tot ce a însemnat noua activitate) pentru ADR Vest și suntem în situația de a primi o prelungire a termenului cu 10 luni. După finalizarea lucrărilor de construire a Parcului, adică timp de un an și jumătate, fosta conducere nu a făcut NIMIC pentru a atinge obiectivele de funcționalitate ale acestuia! Am dezvoltat activități economice sustenabile în Parcul de Afaceri Simeria, am atras investitori și am reușit să scăpăm orașul Simeria și Consiliul Județean Hunedoara de o corecție financiară de aproape 2 milioane de euro.

 

Spitalele din subordinea Consiliului Judeţean

„În campania din alegerile locale, ne-am asumat dezvoltarea unui sistem sanitar şi de sănătate care să garanteze accesul tuturor hunedorenilor la servicii medicale de calitate. Am făcut deja primii pași la Deva, Geoagiu, Brad, etc. Am preluat un sistem medical subfinanțat, cu mari probleme, cu investiții deteriorate și improprii, pe care am început să-l readucem la stadiul de funcționare și la nivelul standardelor europene actuale.

Spitalul Judeţean Hunedoara: Am finalizat lucrările de construire a noului corp, iar recepția obiectivului s-a făcut pe 29.11.2016. În maxim 5 luni se va asigura dotarea cu aparatură de specialitate, mobilier, etc. Au fost finalizate lucrările la noua bucătărie a Spitalului Județean. Am demarat, în regim de urgență, reabilitarea Secției Pediatrie, care este în curs de realizare. Vom avea o Pediatrie modernă, curată și funcțională în Deva!

Sanatoriul Geoagiu: Au fost reluate lucrările de reabilitare a clădirii principale a Sanatoriului și recepția lucrărilor având în vedere că ele au fost sistate de fosta conducere. Sanatoriul Brad: Am refăcut și modernizat Stația de oxigenare a Sanatoriului, după 2 ani în care aceasta nu a funcționat, rezolvând astfel una dintre cele mai importante probleme cu care se confrunta acest obiectiv medical.

 

Cetăţile antice

„Prin proiectul HUNEDOARA PUTERNICĂ, ne-am asumat deschiderea valorilor hunedorene spre Europa. Primul pas este conservarea și dezvoltarea patrimoniului cultural și istoric al județului, ca parte a strategiei noastre de dezvoltare a turismului hunedorean. Sarmizegetusa Regia: Fondurile aprobate până în prezent de ADR Vest pentru conservarea sitului, în valoare de 10 milioane de euro, sunt insuficiente. Necesarul este de aproximativ 60 milioane de euro (estimare făcută de experții Universității Cluj-Napoca). Suma de 10 milioane de euro va fi destinată unei singure zone a sitului. Refacerea aplicației de finanțare este în curs de realizare, ea va fi încheiată în primul trimestru al anului 2017, împreună cu Studiul de Fezabilitate (DALI). ULPIA TRAIANA SARMIZEGETUSA: Pe data de 20.11.2016, am depus la ADR Vest aplicația de finanțare nerambursabilă europeană în valoare de 5 milioane de euro pentru obiectivul istoric și turistic Ulpia Traiana Sarmizegetusa. Proiectul de finanțare a obiectivului a fost în întregime finalizat după preluarea conducerii Consiliului Județean.

 

Drumurile Judeţene

„Am preluat un județ cu grave și multe probleme de infrastructură. În perioada iulie – decembrie 2016, am desfășurat lucrări de reabilitare și reparații la drumurile județene după cum urmează: DJ 700A – Lunca – Ormindea – 8 km; DJ 710 – Aurel Vlaicu – Gelamar – covor asfaltic, 1,5 km; DJ 700L – Orăștie – Pricaz – covor asfaltic, 1,5 km; DJ 687E – Teliuc – Ghelari – îmbrăcăminți bituminoase ușoare, 1,5 km; Pod peste DJ 705A Costești; DJ 607F – Teliucu Superior – Govâjdia – Lelese -1,5 km; DJ 687M – DJ 607D – Cinciș Cerna -1,1 km; DJ 709F – Slătinioara – Cabana Rusu – covor bituminos, 2,7 km; DJ709H – Petrila – Jieț – covor bituminos, 0,9 km.

 

Reţelele de apă şi canal

„Am reluat eforturile în direcția obținerii de finanțări nerambursabile pentru marile proiecte de infrastructură apă și apă uzată în județul Hunedoara. În numai 7 luni de mandat, am reușit să demarăm două mari proiecte, unul cu SC APA PROD SA Deva și unul cu S.C. APA SERV Valea Jiului S.A. Petroșani. Aceste investiții, promovate de Consiliul Județean, vor asigura județului nostru o infrastructură de apă și apă uzată la standarde europene. În data de 08.11.2016,  S.C. APA PROD S.A. a fost primul operator din țară care a semnat cu Ministerul Fondurilor Europene contractul de finanțare prin care se acordă finanțare nerambursabilă prin Programul Operațional Infrastructura Mare pentru fazarea (Etapa II) a proiectului ,,Extinderea și reabilitarea infrastructurii de apă și apă uzată în județul Hunedoara”, în valoare de 75.257.313 lei, cu TVA. De la data emiterii procesului verbal de recepție la terminarea lucrărilor începe perioada de notificare a defecțiunilor de 12 luni, perioadă în care constructorul are obligația să remedieze infrastructura drumului afectată de execuția lucrărilor, obligație care condiționează eliberarea garanției de bună execuție în cuantumul de 10% din valoarea contractului, precum și 50% din valoarea reținerilor pentru lucrările executate. La data de 30.11.2016, S.C. APA PROD S.A. a dispus de fondurile necesare finanțării Etapei a II-a a Proiectului, conform graficului de plăți asumat prin Contractul de finantare. La inițiativa Consiliul Județean Hunedoara din iulie-august 2016, s-a executat revizuirea Master Plan-ului aferent, astfel încât un număr de 12 UAT-uri din mediul rural hunedorean care nu beneficiau de investiții prin programul POIM 2014-2020, să aibă posibilitatea accesării fondurilor nerambursabile pentru infrastructura de apă și apă uzată prin Programul Național de Dezvoltare Rurala 2014 – 2020 (PNDR), Sub-Masura 7.2., promovat prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR). Aceste UAT-uri sunt: Baru, Hărău, Râu de Mori, Sîntămăria Orlea, Sarmizegetuza, Totești, Vețel, Băcia, Pui, Romos, Bretea Româna şi Zam”.

 

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/