LA ORĂŞTIE, NEVINOVĂŢIA TREBUIE PROBATĂ. Primarul Ovidiu Bălan tratează cetăţenii oraşului ca pe nişte infractori

Locuitorii din Orăştie au fost obligaţi să achite o taxă pentru a putea ajunge în situaţia de a fi primiţi să-şi plătească impozitul. Pare aberant, dar e adevărat. Primarul Ovidiu Laurenţiu Bălan operează cu prezumţia de vinovăţie, şi anume orice cetăţean e un posibil infractor care îşi declară averea impozabilă în fals. Din acest motiv, primarul municipiului Orăştie a dat dispoziţie ca plata impozitului să se facă doar pe bază de extras de carte funciară. Astfel, fiecare cetăţean trebuie să piardă cel puţin trei zile pe la cozi până să ajungă cu impozitul achitat.

Ordinul primarului Ovidiu Bălan a provocat indignare şi multe – extrem de multe – înjurături din partea plătitorilor de taxe şi impozite, ofensaţi că sunt trataţi de edil cu nişte infractori, ca şi cum ei toţi ar încerca să fenteze statul cu declaraţii false prin care îşi diminuează intenţionat suprafaţa impozitată. Mai mult, fiecare dintre soţi trebuie să-şi declare separat averea comună, iar dacă un apartament – să zicem – are patru sau cinci co-proprietari, fiecare dintre ei face frumuşel drumul la Primărie cu extrasul de carte la subsioară şi îşi plăteşte darea. L-am întrebat pe Bălan dacă s-a consultat cu alţi colegi primari înainte să dea ordinul cu care-i hărţuieşte pe orăştieni fiindcă toţi lucrează cu acelaşi Cod Fiscal şi nicăieri în judeţ nu au fost impuse astfel de măsuri. „Nu mă interesează ce fac alţii. Noi suntem aici, după ce am fost aleşi, să facem corect administraţie publică locală”, a punctat primarul Ovidiu Bălan.

cozi impozite orastieSituaţia aia când infractorii vor să plătească

Iată cum explică primarul Ovidiu Bălan măsura impusă de el la Orăştie, singura unitate administrativă care pretinde documente justificative la plata impozitului. După un control încrucişat al auditorilor Camerei de Conturi s-a constatat că există unele cazuri în care sunt deosebiri între suprafeţele imobilelor declarate la registrul agricol şi cele înregistrate la serviciul de impozite şi taxe. Pe cale de consecinţă, s-a mers pe ideea că oricare dintre locuitori este un potenţial infractor şi că s-ar impune o confirmare a celor declarate. Totuşi, nu orice fel de act poate confirma averea reală. Contractul de cumpărare a imobilului nu e de luat în calcul, explică primarul, fiindcă „în contractul de vânzare-cumpărare nu s-a ţinut cont de fişa tehnică a apartamentului unde erau trecute toate suprafeţele, inclusiv balcoanele şi holurile. Sunt destul de multe cazuri în care doar în extrasul de carte funciară sunt trecute suprafeţele corecte pentru că s-a luat în evidenţă cu fişa tehnică”, spune Bălan.

Plata impozitului în patru zile şi trei cozi

Astfel, pentru plata impozitului fiecare proprietar trebuie să se prezinte la ghişeu cu extrasul CF care se obţine stând la cozi interminabile. „Un simplu ordin al primarului a dat peste cap comunitatea orăștiană. Să scoţi un extras CF este o adevărată aventură, cu timp pierdut (mult timp pierdut!), nervi întinşi şi, bineînţeles sentimentul că la Orăştie s-au născut toţi păcălicii. Nu de alta, dar nu suntem izolaţi. Comunicăm. Avem rude, prieteni, în alte localităţi şi discutăm, schimbăm opinii. În timp ce în toate celelalte oraşe NU era nevoie de extras CF pentru plata impozitelor, noi stăteam la cozi de tristă amintire. Ca să vă faceţi o idee: în ziua întâi m-am dus la OCPI Orăştie să scot râvnitul extras. Pe puţin 30 de oameni stăteau la coadă, într-un hol îngust. Instituţia avea program până la ora trei, eu am ajuns pe la unu. Afiş mare pe uşă (scris de mână, parcă la mişto): „În această perioadă nu se primesc cereri pentru eliberare extrase decât până la ora 12”. Era ora 13 şi, deşi ştiam că programul e până la 15 nu am rezolvat nimic. Ziua a doua, ora 10: m-am aşezat la coadă cu bănuţii pregătiţi (20 de lei, n.red.), lângă alţi aproximativ 25 de oameni răbdători. A durat peste o oră să las cererea, am plătit, mi s-a dat o chitanţă cu care să revin peste 3 (trei) zile, după ora 15 pentru ridicarea documentului. Ziua trei: Ura! Venise timpul. Trebuia să ridic extrasul. La coadă aceeaşi lume multă. De data asta am scăpat cu doar 30 de minute de aşteptare. Îl aveam în mănă, deja eram împlinit! Ziua a patra: Partea grea abia aici avea să urmeze. La Primărie. Pentru plata propriu-zisă a impozitului. Cu actele pregătite, am stat la coadă două ore şi zece minute PE CEAS! Alături de alţi aproximativ 25- 30 de oameni. Mi-a luat 4 (patru) zile să plătesc un impozit şi să îndur cozi. Dar sunt un caz fericit, am ştiut ce acte trebuiesc aduse şi nu am fost întors din drum, însă bieţii oameni care n-au fost la curent au plimbat „ursul” mai mult. Nu exagerez cu absolut nimic. Majoritatea celor care au plătit impozitul până acum se regăsesc în astfel de descrieri sau chiar şi mai batjocoritoare”, ne-a relatat într-o scrisoare Iulian M. din Orăştie.afis impoyit oarstie

Experienţe pe oameni ca pe cobai la Orăştie

De câteva zile, situaţia s-a mai destins. După două luni în care i-a umilit pe cei mai serioşi şi mai oneşti dintre locuitorii oraşului, pe aceia care plătesc cu regularitate şi disciplinat birurile la început de an. Primarul Ovidiu Laurenţiu Bălan a renunţat să mai pretindă extras CF când se plăteşte impozitul, dar n-ar recunoaşte pentru nimic în lume că a greşit. De cerut scuze, ce să mai vorbim… Recent la OCPI Orăştie a apărut un afiş, din acela scris de mână, „parcă la mişto” – cum scrie orăştianul nostru, care anunţă că: „Primăria Orăştie nu mai solicită extrase pe apartamente pentru plata impozitului începând cu data de 18 februarie”. Primarul Ovidiu Bălan nu admite că a renunţat la a pune oamenii pe drumuri, cum ar putea deduce din textul de mai sus un simplu vorbitor de limbă română fără antrenament în „păsăreasca” electorală a politicienilor. Primarul municipiului Orăştie zice că mesajul de la Cadastru trebuie înţeles nuanţat, e o întreagă filozofie acolo. „Am prelungit termenul de depunere a extrasului CF până la sfârşitul anului. Aşadar impozitul poate fi plătit fără extras, dar proprietarul are obligaţia să-l aducă înainte să se termine anul”, spune primarul municipiului Orăştie Ovidiu Laurenţiu Bălan. Practic oamenii au fost chinuiţi două luni degeaba. Plătesc la fel ca anul trecut, dar cu mai puţină bătaie de cap.

Transfer de sarcină în cârca cetăţeanului

Actualizarea bazei de impozitare a fost dispusă de Camera de Conturi, dar nu pe cheltuiala contribuabililor. „Este o îndatorire a angajaţilor de la impozite şi taxe de a aduce la zi toate aceste declaraţii”, recunoaşte primarul Ovidiu Laurenţiu Bălan. Şi cum se achită angajaţi de această sarcină? Simplu: punând oamenii pe drumuri şi la plăţi suplimentare. Din ordinul primarului, evident. Care primar pare mai preocupat de şezutul angajaţilor, decât de soarta celor mulţi. Auditorii de conturi au reuşit să facă un control încrucişat într-o singură lună, cât a durat misiunea lor la Primăria Orăştie, pentru a descoperi o parte din nereguli. Cu siguranţă puteau şi birocraţii de la serviciul de impozite şi taxe să corecteze eventualele neconcordanţe în cei doi ani de când ele au fost semnalate. Primarul Ovidiu Laurenţiu Bălan a ales calea scurtă, aceea de a pune în cârca cetăţenilor corvoada ce trebuia dusă de subordonaţii săi. O alegere destul de riscantă, chiar şi atunci când nu e vorba despre un an electoral.

 

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

3 × patru =

ACTUALITATE
ÎMPĂDURIRI. Peste 7.000 de arbori vor fi plantați pe „muntele sfânt al dacilor”         SECRETELE HUNEDOAREI. Mănăstirea Prislop supravegheată de securiști în anii 1950. Informator: „Se roagă să revină regele Mihai în țară”         Protestul mămicilor după moartea copilei de un an și 10 luni în spitalul din Hunedoara         Ca-n ţara comandantului Mocanu! Mai avem de aşteptat după rezultatul anchetei Corpului de Control al IGPR         Ziua Mondială a Apei, marcată în școli din mediul rural         Scandalul continuă: Angajaţii UM Orăştie ameninţă cu greva         Mircea Muntean reacţionează         Câinele salvat de pompieri din flăcări, îngrijit la adăpostul din Hunedoara         Un copil a furat o mașină și a ieșit cu ea la plimbare         Spărgător de automate de lapte prins în Deva         Incendiu în pădurea comunei Romos         Cum va fi celebrată Ziua Poliției în Deva și Petroșani         Fetiță decedată în spital         Cum a lovit „blestemul aurului dacic” satele din umbra Sarmizegetusei Regia         EXCLUSIV. Alpiniştii daţi dispăruţi: “Cea mai mare problemă a noastră a fost că nu am putut să comunicăm cu nimeni”         ANGAJAŢII DE MEDIU, PROTEST SPONTAN. Aroganţa Guvernului PSD dinamitează atragerea de fonduri europene         Asigurare de sănătate UE         Piața volantă se redeschide         EVENIMENT. „Ora Pământului”, ultimul stinge lumina         Câine salvat de pompieri după ce a fost legat într-un sac și aruncat pe o pășune, care a luat foc