14.1 C
Deva
sâmbătă, mai 4, 2024

LA MÂNA NOROCULUI. Autorităţile au intervenit bezmetic şi greoi în „bomba” de la Orăştie

Dregătorii judeţului Hunedoara au invocat de atâtea ori norocul de parcă ar fi fost agenţi ai unei case de pariuri, nu reprezentanţii Comandamentului pentru Situaţii de Urgenţă. Mai mult, în darea de seamă din 13 septembrie, după aproape 24 de ore de la izbucnirea incendiului, nu a fost prezentat „filmul zilei” care să arate, oră cu oră, cum au intervenit instituţiile statului.  N-au făcut-o pentru că erau le fel de buimăci ca în timpul derulării evenimentului

Ştim cu certitudine ce au făcut pompierii – de toată isprava, spre cinstea lor. În rest, avem doar cioturi de informaţie care lasă impresia că Primăria Oărştie, instituţiile de Mediu, Apele Române şi serviciile medicale de urgenţă au fost depăşite de situaţie.

Patru ore, ca să vină o ambulanţă

Şefii judeţului, dimpreună cu vocalul secretar de stat Raed Arafat, s-au declarat foarte preocupaţi de soarta victimelor incendiului de la Orştie. Ce nu s-a văzut la televizor e că tânărul de 27 de ani cu arsuri pe 80 la sută din suprafaţa corpului a fost nevoit să aştepte patru ore ca să apară o ambulanţă septică cu care să fie transportat la o clinica de arşi. Abia în jurul orelor 20:30 – 21 a început cursa ambulanţei din Orăştie pe drumurile patriei spre Timişoara cu pacientul ce se afla într-o stare extrem de gravă. Cum de nu s-a găsit un elicopter SMURD? De ce a fost nevoie de atâtea ore să apară o ambulanţă echipată corespunzător? Sunt întrebări la care nu am primit, încă, răspuns.

Când mediul atârnă într-un fir de pai

Râul Oăştie a fost otrăvit pe o lungime de cel puţin doi kilometri (adjunctul Gărzii Naţionale de Mediu vorbea de 3,5 – 4 kilometri). A murit toată fauna. Substanţele toxice au ajuns în Mureş până aproape de Termocentrala Mintia. Cum a fost posibil? Pentru stingerea incendiului, pompierii au folosit foarte multă apă care, ulterior şi contaminată cu substanţe toxice, a ajuns în emisari (râuri) pe două căi: prin sistemul de canalizare şi prin reţeaua pluvială a oraşului, acolo unde se scurge apa de ploaie. Prin reţeaua pluvială deşeurile au ajuns la Mureş pentru că „instituţiile abilitate” n-au fost în stare să pună nişte baloţi de paie pe post de filtre în timp util. Deşi ni se spune că a fost o intervenţie rapidă, în comunicatele oficiale nu apar repere orare ca să ne facem o idee. Incendiul s-a produs la ora 17, iar primele paie absorbante au fost puse pe râul Orăştie a doua zi, în zorii zilei de 13 septembrie. „Pentru intervenţia rapidă s-au folosit absorbante biodegradabile (paie, n.red.), baraje absorbante, rulouri absorbante, lavete absorbante, capcane petrol, rezervoare stocare materiale colectare, o barcă pneumatică cu motor, un sistem mobil de ancorare și un generator de curent. Au fost montate 8 baraje absorbante, pe râul Orăștie, amonte de podul CFR, pentru stoparea propagării substanţelor în râul Mureş, iar pentru iluminatul nocturn s-au folosit reflectoare portabile din dotarea ISU-secţia Orăştie”, se arată într-un comunicat al Apelor Române. Timp de cel puţin opt-zece ore de la izbucnirea incendiului niciun pai n-a stat în calea apelor contaminate pe râul Oărştie. Nu-i de mirare că a murit toată fauna pe râu.

O fentă cu impact de Mediu

A doua sursă de poluare a Mureşului a fost apa contaminat din reţeaua de canalizare a oraşului. În mod normal, această apă ajunge la o staţie de epurare aflată în administrarea operatorului local, firma Goscom patronată de Primăria Orăştie. Din informaţiile noastre, angajaţii staţiei au deschis stăvilarul şi au dat drumul undei poluante pe Mureş ca să nu le îmbâcsească lor utilajele. În aceste condiţii, unda poluantă a ajuns în 13 septembrie până aproape de Deva. Potrivit specialiştilor de la Apele Române, timpul de propagare a undei de poluare pe Mureș este relativ mare, pe distanţa de 44.5 km dintre Orăștie și Branisca, timpul fiind de 15-17 ore. Faptul că cei de la Ape au fost nevoiţi să pună baraje plutitoare în zona Bejan – comuna Șoimuș (după Deva) confirmă, într-un anumit fel, informaţia cum că angajaţii Primăriei au dat drumul poluării pe Mureş. Desigur, există şi alte metode de a depista „golănia” comisă la staţie, dacă cineva îşi doreşte cu adevărat să afle adevărul.

Suspiciuni rezonabile pentru o altă anchetă

Incendiul de la Orăştie este sub anchetă. ITM anchetează condiţiile privind siguranţa muncii, Parchetul e interesat de latura penală a afacerii. Mai lipseşte o anchetă administrativă asupra modului în care au intervenit instituţiile statului în această situaţie de criză. Şi ea trebuie făcută. De asemenea, nu poate fi ignorat fără o minimă verificare folclorul urban care zice că la fabrica de uleiuri esenţiale de la Orăştie ar fi fost depozitate deşeuri toxice aduse clandestin din Austria. Iarăşi, „instituţiile abilitate” sunt datoare să iasă public cu declaraţii pentru a detensiona starea de spirit care s-a încins rău la Orăştie.

Cât despre viceprimarul Alin Ţambă care chema copiii la şcoală în 13 septembrie (deşi sute de familii se refugiaseră din Orăştie) şi despre deruta primarului Ovidiu Bălan care le zicea oamenilor să se baricadeze în locuinţe, după care îi îndemna să evacueze zona – sunt detalii ce se reglează electoral, la vot.

 

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/