La loc comanda. Trei hotărâri ilegale, adoptate de Consiliul Local Petrila

Prefectura Hunedoara a întors, dintr-un foc, trei hotărâri adoptate anul acesta de Consiliul Local al Oraşului Petrila şi asta pentru că încalcă prevederile legale.

cl.petrilaPrima hotărâre pe care Instituţia Precectului Hunedoara nu a avizat-o şi a decis să o întoarcă face referire la aprobarea vânzării directe către o societate comercială „a terenului aferent proprietăţii, situat pe strada Jieţ” şi a fosta doptată anul acesta. Potrivit prefectului de Hunedoara, Sorin Vasilescu, „însuşi titlul hotărârii face referire la terenula ferent proprietăţii, în loc de terenul aferent construcţiei, astfel încât prevederile art. 123 al. 3 din Legea 215/ 2001 a adminsitraţiei puzblice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare nu-şi găseşte aplicabilitatea în cazul de faţă”. Oficialii Prefecturii Hunedoara atrag atenţia că în acest caz s-a procedat la vânzarea directă a unei suprafeţe de teren intravilan, în suprafaţă de 1289 mp, în condiţiile în care suprafaţa aferentă construcţiilor este de 205 mp, rezultând o diferenţă de 6 ori mai mare între suprafaţa aferentă construcţiilor şi terenul intravilan ce formează obiectul vânzării. În plus, se mai arată în documentul emis de Prefectură, între efectuarea raportul de evaluare şi adoptarea deciziei de înstrăinare a terenului au trecut 9 luni aşa că apare şi întrebarea dacă preţul stabilit prin acel raport mai este d actualitate. În consecinţă, prefectul judeţului Hunedoara atrage atenţia că la adoptarea acestui proiect de hotărâre s-au eludat prevederile Legii 215/ 2001, iar vânzările şi închirierile de terenuri se fac prin licitaţie publică.

Tot nelegală a fost declarată şi hotărârea privind „modul de închiriere a terenurilor agricole şi a parcărilor de reşedinţă ce aparţin domeniului privat şi public al oraşului Petrila”. Hotărârea nu a fost contrasemnată de secretarul Oraşului Petrila, tocmai pentru motive ce vizează legalitatea ei, fiind formulate obiecţiuni ce au fost transmise CL Petrila. Hotărârea încalcă Legea administraţiei publice, dar şi Codul fiscal.

Nici hotărârea privind „darea în folosinţă gratuită a terenului de fotbal sintetic, situat în incinta Stadionului Parângul Petrila, către Clubul Sportiv Inter Petrila” nua tercut de filtrul Prefecturii Huendoara. Hotărârea este motivată pe prevederile art 124 din legea 215/ 2001, numai că în nota de fundamentare se menţionează că respectivul club sportiv are posibilitatea, în afara orelor de atrenament, să închirieze terernul pentru cei ce doresc să defsăşoare activităţi sportive. Cu alte cuvinte, legea a fost călcată în picioare tocmai prin anularea, dintr-un condei, a menţiunii „persoanelor juridice fără scop lucrativ, care desfăşoară activitate de binefacere sau de utilitate publică”.

Nu este pentru prima dată când hotărâri adoptate de CL Petrila sunt întoarse de la Prefectură, iar cele trei exemple sunt doar primele din acest an!

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

3 × doi =

ACTUALITATE
RECURS LA MEMORIE. Mircea Moloţ dinamitează ipocrizia PSD-istă         Tren încărcat cu huilă deraiat din cauza șinelor necorespunzătoare         Ziua Poliției Locale sărbătorită astăzi la Deva         Noi rezultate obţinute de elevi pianişti la concursuri muzicale         Piața Obor a fost dotată cu un sistem de supraveghere video         Tânăr rănit grav pe DN 76 după ce a adormit la volan         Accident pe serpentinele din zona Lacul Cinciș         Șofer băut urmărit de Poliție         Săptămâna Prevenirii Criminalității, la ediția a XIV-a         Un nou mamifer preistoric descoperit în Țara Hațegului a primit numele voievodului Litovoi         Un bărbat din Hunedoara și-a dat foc în plină stradă         Icoanele cu părintele Arsenie Boca rămân la Mănăstirea Prislop         Accident grav în apropierea Devei. Misiune dificilă pentru salvarea răniților (FOTO)         Se duc în Germania să învețe cum se protejează patrimoniul         Primarii Văii Jiului au întocmit lista proiectelor pentru care ar vrea fonduri europene         Hramul Schitului aduce în Straja sute de oameni din întreaga țară         Noaptea Muzeelor la Castelul Corvinilor         Un microbuz cu nouă persoane a fost implicat într-un accident rutier         Festivalul de muzică pop „Deva Music Star”         Noaptea muzeelor, la Deva, Orăștie și Brad