LA LIMITA INCREDIBILULUI. Adrian David scoate încredinţările directe la vedere

Preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara scoate achiziţiile publice directe din umbra suspectă a şmenului. Este vorba despre banii publici, până la limita a 30.000 de euro, care se dau cu dedicaţie, după cum vrea stăpânul bugetului

Achiziţiile publice prin încredinţare directă cu selecţie de minim trei oferte au fost subiect de nenumărate abuzuri şi mânăreli de-a lungul timpului. Adrian David, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, a preferat să se ţină departe de orice suspiciune, promovând un proiect de hotărâre care obligă administraţia judeţeană şi instituţiile subordonate să scoată la vedere orice cumpărătură cu bani publici.

Achiziţii directe cu şmen

Proiectul prevede ca orice achiziţie publică, oricât de mică, să fie anunţată public pe pagina oficială de net a instituţiei cu 72 de ore înainte, astfel încât să poată participa orice ofertant la selecţia de oferte. În mod tradiţional, cumpărăturile cu bani publici până în 30.000 de euro fără TVA se fac printr-un sistem lipsit de transparenţă, dar generator de şpagă. Teoretic, instituţia solicită oferte de la minim trei agenţi economici şi îl alege pe cel care are preţul cel mai mic. Practic, „pila” stăpânului bugetar vine cu trei oferte de-acasă şi, evident, a lui este cea mai bună.

Vot unanim pentru transparenţă

Procedura promovată de Adrian David cel puţin înlătură suspiciunile (deşi e greu de crezut că o să dispară năravul). „Eu sunt convins că aşa asigurăm transparenţa. Sunt convins că dumneavoastră, în calitate de parteneri media pro-activi, veţi mediatiza această inovaţie, în aşa fel încât fiecare agent economic să poată şti în orice moment despre o intenţie de achiziţie publică a Consiliului Judeţean”, a explicat David. Preşedintele administraţiei judeţene spune că ar fi putut impune această măsură printr-o dispoziţie, dar a ales calea votului ca să rămână ca disciplină financiară şi după ce el nu va mai fi şeful Consiliului Judeţean. Proiectul a trecut cu unanimitate de voturi. Doar doi dintre aleşii judeţeni nu au votat de frica Agenţiei Naţionale de Integritate, fiindcă sunt şi directori de instituţii subordonate Consiliului.

Comentarii FB

comentarii




Răspuns la “LA LIMITA INCREDIBILULUI. Adrian David scoate încredinţările directe la vedere

  1. liviu

    Felicitari de asa un om avem nevoie bravo domnule DAVID.Se vede de la o posta mutra pe care o face fostul sef PDL a ramas fara cascaval

    Răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

doi × doi =

ACTUALITATE
Consiliul Local Deva a aprobat banii pentru plata burselor elevilor de la școlile din oraș         Mușcat de viperă, de două ori, pe munte         Doi ambasadori au venit la inaugurarea muzeului textilelor, fondat de Florica Zaharia         Tragedie pe Autostrada Deva – Orăștie         Cine sunt cei mai buni elevi ai promoției 2018         Absolvire la Liceul Tehnologic „Grigore Moisil” Deva         Absolvire în sărbătoare, la Liceul Teoretic „Téglás Gábor”         Elevii de la Colegiul Național Decebal au celebrat absolvirea         Crimă urmată de sinucidere într-un teribil accident rutier (GALERIE FOTO)         Directorul Complexului Energetic Hunedoara a demisionat         Accident mortal pe DN 76         Cetatea Deva a fost ecologizată de elevi de la Colegiul Național Decebal         Pasionații de mașini sunt așteptați la Deva Auto Show 2018         CONTROVERSE. Războiul pe numele lui Arsenie Boca a continuat la Mănăstirea Prislop         Campanie preventivă pe teme de educaţie rutieră         Doi ani de întârziere la Autostrada Lugoj – Deva         Accident mortal pe DN 7, cu motocicleta         Marius Surgent, deputat ALDE Hunedoara: „În coaliția PSD-ALDE nu s-a discutat niciodată despre modificări la Pilonul II de pensii”         Premii la Concursul Euroregional „Eugen Cuteanu”-Timişoara         Ștrandul din Hunedoara se deschide în 1 iunie