JOCURI DE CULISE LA DEVA. Ovidiu Moş (PSD) a „premiat” consilierii PSRo care l-au făcut primar

Ioan David şi Forin Mureşan îşi vor încasa indemnizaţia de consilier local cel puţin încă o lună graţie sforăriilor aranjate de primarul Ovidiu Moş, care a convocat şedinţa ordinară a Consiliului Local Deva în aşa fel încât cei doi aleşi PSRo să nu poată fi excluşi până la sfârşitul lunii august. Şi „ingineriile” pot continua, dacă Moş vrea să îi ţină „în pită”

Tiberiu Fabius Kiszely, prefectul judeţului Hunedaora, a emis ordinul de încetare a mandatelor înainte de termen pentru consilierii locali ai PSRo Deva Ioan David şi Florin Mureşan, excluşi din partid în luna aprilie pe motiv că l-ar fi făcut primar pe Ovidiu Moş cu votul dat în favoarea fostului viceprimar PSD. Acum înţelegeţi de ce a convocat primarul Devei atât de în grabă şedinţa ordinară din iulie a Consiliului Local?

Cum se aplică legea la mica înţelegere

Prefectul a semnat ordinul la o zi după ce s-a desfăşurat şedinţa ordinară de consiliu, programată în mod extraordinar mult înainte de sfârşitul lunii. E foarte limpede pentru orice ageamiu în ale politicii că liderii PSD ştiau când va fi emis ordinul care avea să îi pună pe liber pe cei doi consilieri PSRo. Conform legii, Consiliul Local poate lua act de ordinul prefectului doar în şedinţă ordinară. Or, în aceste condiţii, primarul Ovidiu Moş a convocat şedinţa cu o zi înainte de emiterea înscrisului ca să amâne schimbarea celor doi consilieri până la sfârşitul lunii august, când va fi convocată următoarea ordinară. Asta dacă primarul Ovidiu Moş nu decide să o sară, la tragere de timp. (Legea poate fi fentată în felul acesta, fostul primar Mircia Muntean a practicat manevra cu scuces la finalul mandatului 2008-2012)

Motivele excluderii

Ioan David şi Forin Mureşean au fost excluşi din PSRo pe motiv de trădare. Se întâmpla după ce a fost încarcerat fostul primar Mircia Muntean şi aleşii Devei aveau de ales un primar interimar între viceprimarii Răzvan Mareş (PSRo) şi Ovidiu Moş (PSD). Cei doi consilieri PSRo au fost acuzaţi că au pus votul pe vicele PSD. Răzvan Mareş, preşedintele organizaţiei judeţene PSRo Hunedoara, declara la vremea respectivă că din acest motiv cei doi vor fi excluşi din partid, ceea ce s-a şi întâmplat. Decizia partidului a fost înaintată prefectului Tiberiu Flaviu Kiszely, insă ordinul a fost emis abia în 19 iulie 2017, iar Consiliul local Deva trebuie să ia act de dispoziţia prefectului în prima şedinţă ordinară. Consilierii locali Ioan David şi Florin Mureşan au contestat de la bun început decizia luată de conducerea PSRo Hunedoara şi e de aşteptat să îşi apere în instanţă cauza.

 

 

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

opt + 14 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Șoseaua spre Lacul Cinciș a intrat în reparații         Accident extrem de grav pe șoseaua Hunedoara – Deva         Accident produs la beție         Accident pe DN 66, produs de un tânăr         Accident pe DN 7 produs de un camionagu turc         De la Petroşani, la Deva/ Fost director al CEH în litigiu cu compania energetică         Rute ocolitoare pentru a evita aglomerația de pe șoseaua Deva – Lugoj         Red Bull Romaniacs se implică în două proiecte sociale în Valea Jiului         Construcția artezienelor din centrul Hunedoarei poate începe         PORTRET. Xenia, prinţesa războinică din ringul de box         Accident cu motocicleta, pe Transalpina         Accident pe autostrada A1, la Orăștie         Natura îşi face dreptate pe Defileul Jiului. Apele îşi recuceresc vechile albii         Se strâng ajutoare pentru sinistraţi         Muncitoarea care și-a atacat șeful cu un cuțit a fost reținută pentru 24 de ore         Primăria solicită fonduri UE pentru Cetatea Devei         Buget negativ pentru CEH. Pierderea e imensă         Școala veche de patru decenii intră în reabilitare         Incident grav în fabrica de cablaje: o angajată și-a înjunghiat șeful         Razie în Petroşani